vineri, 8 decembrie 2017

"Stranierii" au făcut diferenţa!


Sursa foto: mass-media din Timişoara

 Etapa a 13-a din Liga I de futsal a programat joi seara, pe 7 decembrie 2017, meciul CS Informatica Timişoara - CSM Politehnica Iaşi 6-0 (3-0). A fost al patrulea succes consecutiv al gazdelor în campionat, în faţa unei echipe moldove lipsită însă de titularul Mario Şchiopu, care s-a accidentat recent la unul dintre antrenamentele formaţiei ieşene şi va lipsi mai mult timp de pe teren. Tot din cauza unei accidentări, la formaţia din Copou nu poate evolua de mai mult timp nici internaţionalul Radu Pisică, care este în refacere după o operaţie la genunchi, iar un alt fost internaţional, Narcis Cataramă, alături de jucătorul Victor Mandea, au abandonat deocandată fotbalul în sală, pentru a munci în Marea Britanie. Iar fostul portar titular, Marius Chiriac, a abandonat şi el sportul de performanţă.
În partida de joi, cele şase goluri ale bănăţenilor au fost reuşite de Savio Valadares, Stefan Rakic (2), Felipe Oliveira, Valentin Ilaş şi căpitanul Milos Simic. Antrenorul-jucător al echipei timişorene este Robert Lupu, care este şi selecţionerul naţionalei României de futsal, calificată la turneul final de la EURO 2018, din Slovenia.
Pentru CSM Poli Iaşi au jucat: Ioan Grigoraş - Liviu Ruxandari, Andrei Despan, Jodas Vives Antoni "Toni", Joel Rios Oliva, apoi George Pădure - Valentin Pricop, Alexandru Pricop, Radu Guţu. Antrenor: Nelu Stancea. Delegat: Vlad Baban. Maseur: Marian Sărbătoare.
La finalul partidei arbitrate de brigada Gabriel Gherman (Bucureşti) -  Roberto Florentin Gunciu (Popeşti-Leordeni), rezervă fiind timişoreanul Virgil Luca, iar observator federal bucureşteanul Marius Mititel, antrenorul formaţiei ieşene, Nelu Stancea, ne-a declarat: "Diferenţa în acest meci au făcut-o străinii echipei gazdă, ca de obicei. Diferenţa de scor mi se pare totuşi prea mare, am avut şi noi ocazii de gol, ratate însă de Ruxandari, Joel Rios, cei doi Pricop, iar Toni a avut chiar şi o bară. Chiar şi la acest scor sunt mulţumit totuşi de evoluţia băieţilor, care s-au dăruit în meci, dar am avut un lot redus numeric, am pornit la drum doar cu 7 jucători de teren!".
Alte rezultate ale rundei au fost: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - City'Us Târgu Mureş 14-1 (5-1) şi CS United Galaţi - Imperial Wet Miercurea Ciuc 5-3 (4-1).
Clasamentul la zi arată astfel:
1. FK Odorheiu Secuiesc        13        10        2          1          105-39            32
2. Informatica Timişoara        12        10        2          0          73-15               32
3. Autobergamo Deva            12        9          3          0          85-18               30
4. CS United Galaţi                12        9          1          2          63-26               28
5. Dunărea 2005 Călăraşi       12        6          1          5          44-42               19
6. CSM Politehnica Iaşi         13        4          2          7          54-57               14
7. Imperial Wet M. Ciuc        13        4          1          8          57-62               13
8. Muncitorul Reşiţa               12        2          0          10        28-108            6
9. Spicom Sfântu Gheorghe   12        0          0          12        13-77               0
10. City'Us Târgu Mureş (x)  13        2          0          11        28-106            -2
(x) - Echipa din Târgu Mureş este penalizată cu 8 puncte de către FR Fotbal.
Ultimele două meciuri ale etapei a 13-a sunt programate pe 14 decembrie 2017, astfel: Muncitorul Reşiţa - Spicom Sfântu Gheorghe (ora 16:00) şi Dunărea 2005 Călăraşi - Autobergamo Deva (ora 18:00).

* Derby al Moldovei în Sala Polivalentă ieşeană

Runda cu nr. 14, ultima din acest an, programează partidele:
- 8 decembrie (ora 18:00): Spicom Sfântu Gheorghe - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc;
- 9 decembrie (ora 18:00): Autobergamo Deva - Muncitorul Reşiţa;
- 10 decembrie (ora 18:00): Imperial Wet Miercurea Ciuc - Dunărea 2005 Călăraşi;
- 11 decembrie (ora 17:00, la Sala Polivalentă): CSM Politehnica Iaşi - CS United Galaţi.
- 12 decembrie (ora 18:30): City'Us Târgu Mureş - Informatica Timişoara.
În meciul dintre ieşeni şi gălăţeni, un adevărat derby al Moldovei la fotbal în sală, gazdele nu vor putea beneficia de aportul lui Mario Şchiopu şi Radu Pisică (accidentaţi), iar spaniolul Jodas Vives Antoni "Toni" va fi suspendat pentru 4 cartonaşe galbene încasate, ultimul în jocul de la Timişoara.  
Cele două loturi de jucători sunt următoarele:
- CSM Politehnica Iaşi: 91. George Pădure, 12. Ioan Grigoraş - 2. Liviu Ruxandari, 10. Andrei Despan, 8. Joel Rios Oliva, 11. Valentin Pricop, 3. Alexandru Pricop, 7. Radu Guţu, 14. Andrei Nistor, 4. Robert Mircia. Antrenori: Nelu Stancea (A 1) şi Florin Nichifor (A 2). Maseur: Marian Sărbătoare. Director sportiv: Ştefan Tudorache. Director de marketing: Vlad Baban. Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu.
- CS United Galaţi: 30. Wellington Henrique Silva de Oliveira "Nene", 1. Ionuţ Păduraru, 21. Andrei Dinicuţă -  7. Adrian Laşcu, 4. Constantin Burdujel, 11. Kailon Subtil Borges, 12. Guilherme Varela Da Silva Magnus, 5. Viorel Cojoc, 10. Andrei Crăciun, 17. Ovidiu Tudose, 6. Andrei Apostol, 14. Vasile Boubătrân, 15. Robert Crişan, 9. Octavian "Toto" Cireş, 16. Bogdan Covaci, 12. Alin Nica. Antrenor: Cosmin Gherman (A 1) şi Alexandru Tănăsilă (A 2). Director tehnic: David Asandei.
Intrarea spectatorilor în Sala Polivalentă ieşeană este liberă la meciul dintre CSM Poli Iaşi şi vicecampioana en-titre CS United Galaţi. La finalul sezonului regulat, primele şase clasate vor evolua apoi în turneul play-off (locurile 1-6), iar următoarele patru în turneul play-out (locurile 7-10).
 
* Victorie ieşeană la juniori în Cupa României la futsal

Prima etapă în cadrul Cupei României la juniori (U 19) a programat şase dispute, care vor avea loc în sistemul tur-retur.
În prima manşă, joi seara, pe 7 decembrie 2017, în Sala LPS din Dealul Copoului s-a disputat meciul CSM Politehnica Iaşi - Colegiul Naţional "Nicu Gane" Fălticeni 6-5 (3-3).
Evoluţia scorului a fost următoarea: 1-0 (Emilian Şerban), 2-0 (Emilian Şerban), 3-0 (Robert Mircia), 3-1, 3-2, 3-3 - la pauză, apoi 4-3 (Daniel Puşcaşu), 5-3 (Denis Pasnicu), 5-4, 5-5, 6-5 (Denis Pasnicu, pe contraatac, când mai erau 30 secunde de joc efectiv) - la final.
Pentru CSM Poli Iaşi, fosta campioană naţională a României la tineret, dar acum în reconstrucţie, au jucat: Cosmin Popa - Robert Mircia (căpitan de echipă), Denis Pasnicu, Daniel Puşcaşu, Emilian Şerban. Rezerve la începutul partidei: Ilie Grigoraş, Ionuţ Corduneanu - Constantin Dumitriu, Eduard Popovici, Bogdan Ionescu. Antrenor: Florin Nichifor. Director sportiv: Ştefan Tudorache. Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu.
A arbitrat brigada ieşeană alcătuită din Sebastian Şpaiuc şi Radu Nistor.
La finalul jocului, antrenorul ieşean Florin Nichifor ne-a declarat: "A fost un meci la juniori, la Under 19, cu orgolii mari, fiecare echipă dorindu-şi victoria şi calificarea mai departe în Cupa României, după cele două jocuri tur-retur.  Ne aşteaptă un retur greu la Fălticeni, dar eu sunt om de sport şi sper să facem cât de curând un grup nou şi să facem din nou performanţă la nivel naţional. Acum suntem un grup mic, dar cu o dorinţă mare de performanţă!".
Celelalte rezultate au fost: Liceul Tehnologic Auto Craiova - CS Universitar Pitești 1-21, CSJ Știința "U" Craiova - Metropolitan Ișalnița 10-10, CS United Galaţi - Olimpia Râmnicu Sărat 10-5, Dunărea 2005 Călăraşi - Viitorul 2010 Buzău 3-2, Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ - Internazionale Traian Vaslui 2-6.
În perioada 8-13 decembrie 2017 se vor juca meciurile din retur, astfel: CS Universitar Pitești - Liceul Tehnologic Auto Craiova, Olimpia Râmnicu Sărat - CS United Galaţi,
Internazionale Traian Vaslui - Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ, Metropolitan Ișalnița - CSJ Știința "U" Craiova, Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni - CSM Politehnica Iaşi şi Viitorul 2010 Buzău - Dunărea 2005 Călăraşi.
Partida dintre Colegiul Naţional Nicu Gane Fălticeni şi CSM Politehnica Iaşi va avea loc marţi, pe 12 decembrie 2017, de la ora 15:30, în Sala Sporturilor "Gabriel Udrişteanu" din Fălticeni. Jocul va fi arbitrat de brigada Andrei Pista (Fălticeni) - Alexandru Blanariu (Suceava).
Să mai menţionăm că, în Seria I din cadrul Campionatului Naţional de futsal pentru juniori (U 19), după primele cinci runde ale turului, clasamentul este următorul:
1. Internazionale Traian Vaslui          4          4          0          0          48-6     12
2. CN Nicu Gane Fălticeni                4          2          1          1          20-29   7
3. CSM Politehnica Iaşi                     4          1          1          2          14-31   4
4. Sănătatea Darabani                        4          1          0          3          18-23   3
5. Ceahlăul Piatra Neamţ                   4          1          0          3          14-25   3
Prima etapă a returului, din jurul datei de 4 martie 2018, programează meciurile: CN Nicu Gane Fălticeni - Internazionale Traian Vaslui şi CSM Politehnica Iaşi - Sănătatea Darabani, iar Futsal Ceahlaul Piatra Neamţ va sta.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu