duminică, 9 septembrie 2018

ANDREEA VERDEŞ PARTICIPĂ LA „MONDIALELE” DIN BULGARIA

Speranţă a României pentru Jocurile Olimpice din 2020, Andreea Verdeş a ajuns prin talent şi muncă în elita gimnasticii ritmice mondiale, clasându-se între fruntaşe la competiţiile din calendarul Federaţiei Internaţionale. La World Challenge Cup de la Kazan-Rusia, care s-a desfăşurat în urmă cu două săptămâni, ea a avut o comportare bună şi a ocupat locul 14 la individual compus, promiţător pentru Campionatul Mondial. Andreea a reuşit să obţină o notă de peste 17,000, la minge şi putea urca pe un loc superior la individual compus, dacă panglica nu îi făcea unele probleme.
De astăzi, sportiva legitimată la C.S.Ş. Unirea din Iaşi se află la Sofia, pentru a evolua la Campionatele Mondiale alături de 160 de gimnaste din 60 de ţări. Competiţia se anunţă foarte puternică prin numărul mare valori în frunte cu surorile gemene Dina şi Arina Averina din Rusia, campioane mondiale anul trecut şi campioane europene în acest an, Linoy Ashram din Israel, medaliată la C.M., Katsiaryna Halkina din Belarus, medaliată la Campionatele Europene din acest an şi multe altele.
“Va fi printre cele mai echilibrate ediţii din ultimii ani şi, dincolo de concursul propriu-zis, va fi un spectacol extraordinar datorită nivelului tehnic pe care l-a atins această disciplină, dar şi prin “ingredientele” specifice: graţia gimnastelor, cromatica costumelor şi sunetul muzicii.Ne-am pregătit cu asiduitate aici, la Iaşi, în condiţiile ştiute, dorind să aducem României o imagine cât mai bună” – ne spunea antrenoarea ieşencei.
La rândul ei, gimnasta Andreea Verdeş, ne-a mărturisit că obiectivul pentru Campionatul Mondial este clasarea între primele 24 gimnaste. După prima evoluţie în patru probe: cerc, minge, măciuci şi panglică a celor 161 de sportive înscrise în competiţie, vor fi alese de juriu 24 dintre ele. Acestea vor lupta, din nou, pentru finalele de 8 gimnaste, pe obiecte.
“Atmosfera unei astfel de întreceri aduce o creştere a emoţiilor în concurs. Sper să mi le stăpânesc cât mai bine pentru ca exerciţiile să nu fie influenţate de ezitări.”, a spus Andreea Verdeş.   România va mai fi reprezentată la „Mondiale” de Denisa Mailat şi  Alice David de la Steaua Bucureşti.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu