sâmbătă, 8 septembrie 2018

O manifestare de suflet la Muzeul Municipal Iaşi

Primăria Municipiului Iași, prin Muzeul Municipal Iaşi (director: Aurica Ichim), a organizat vernisajul expoziţiei de tapiserie a artistei Gabriela Moga-Lazăr și prezentarea cărții "Mărgelele copilăriei", de Simina Lazăr, fiica artistei.
Manifestarea a avut loc vineri, 7 septembrie 2018, la Muzeul Municipal Iași, din strada Zmeu nr. 3, evenimentul fiind moderat de Mihai Pricop, reprezentantul Primăriei Municipiului Iaşi. La masa prezidiului s-au aflat prof. univ. dr. emerit Laurențiu Șoitu, surorile Simina Lazăr şi Ines Lazăr-Mocanu (fiicele Gabrielei, ambele venite din Franţa pentru acest eveniment), poeta Nazaria Buga (redactor la revista "Raţiunea mistică"), Carmelia Leonte (reprezentantul editurii Muzeelor Literare), iar în sală au mai fost prezenţi directorul dr. Aurica Ichim, tânărul curator Silviu Parascan, un grup de elevi de la Liceul Teoretic Miron Costin Iaşi, dar şi un numeros public.
Am consemnat următoarele luări de cuvânt:
- Prof. Laurenţiu Şoitu: "Fiicele Gabrielei Moga-Lazăr au dorit să se organizeze la Iaşi o expoziţie de tapiserie în memoria mamei lor, dar se prezintă acum şi cartea doamnei Dolores-Simina Lazăr, <<Mărgelele copilăriei>>, scrisă în memoria mamei Gabriela Moga-Lazăr şi a tatălui Ştefan Lazăr. Expoziţia este o retrospectivă a formelor de tapiserie şi a evoluţiei lor spre universalitate. Gabriela Moga-Lazăr era o doamnă foarte smerită, dar după o primă expoziţie la Focşani, s-a întors de acolo o altă persoană, mai încrezătoare! Ce facem noi aici? Facem o retrospectivă a autorului şi a lucrărilor sale, facem aceste demersuri într-un moment când domnia sa nu mai este printre noi! Astăzi se închide o spirală. Astăzi mai există doar două persoane care i-au prezentat expoziţia atunci, în anii din urmă, doamna Gloria Lăcătuşu şi cu mine. Gabriela Moga-Lazăr aduce portretul în tapiserie. În drumurile ei, dintre Franţa şi România, Gabriela s-a simţit împlinită".
- Silviu Parascan: "Se porneşte de la expoziţia veche, până la tabloul lui Eminescu. Este o extensie distinsă. Este de fapt căldura cu care profesorul Laurenţiu Şoitu a expus paşii care au generat acest complex".
- Ines Lazăr-Mocanu: "Mulţumim doamnei Ichim, domnilor Pricop şi Parascan, domnului prof. Şoitu, prietenilor noştri. Mulţumim dumneavoastră, celor care şi-au făcut timp liber să veniţi aici. De mic copil, mama a deprins arta ţesutului. Ea a creat o artă autentică, admirată la Iaşi, Cluj, Suceava, Bucureşti, Chişinău şi în mai multe oraşe din Franţa. Lucrările sunt ale mele, dar ele sunt inspirate din arta milenară a poporului român, spunea mama mea".
- Dr. Aurica Ichim; "Am cunoscut-o pe Gabriela Moga-Lazăr în alte două expoziţii de la Muzeul Unirii din Iaşi, în anii anteriori. Din păcate, iile noi nu arată esenţele poporului român. Iar generaţiile care vin trebuie să vorbească de generaţiile care au fost!".
În partea a doua a manifestării a fost prezentat volumul beletristic "Mărgelele copilăriei", de Simina Lazăr. Departe de a fi o autobiografie, această carte încearcă se reconstituie atmosfera unei epoci necunoscută astăzi, generaţiilor tinere. Au fost menţionate următoarele:
- Carmelia Leonte: "Deşi sunt în concediu de odihnă, am venit aici din respect pentru familia Moga-Lazăr. Amintirile noastre devin subiective şi ne definesc personalitatea. Doamna Simina Lazăr este o poetă a amintirilor. Este o bogăţie sufletească remarcabilă!".
- Nazaria Buga (doar spicuim din discursul domniei sale): "Dolores Simina Lazăr a ajutat pe mulţi români, ea umanizează tot ce atinge. Tatăl Ştefan Lazăr este născut în munţii metaliferi şi soseşte din Ardeal în Moldova. Cartea, care are peste 250 pagini este cartea casei, ne spune Simina Lazăr, în particular".
- Simina Lazăr: "Mulţumim Muzeului Municipal şi Primăriei pentru că ne-a primit aici. Mulţumim editurii pentru carte, mulţumim tuturor!".
- Prof. Laurenţiu Şoitu: "Iată că, am descoperit de facem noi aici! Fetele i-au ridicat o statuie mamei lor, în centrul satului său. Iar cartea Siminei este ca o statuie adresată părinţilor săi. Este mica patrie mare în care domniile lor au crescut şi şi-au dus şi copii acolo. Gabriela Moga-Lazăr era bărbatul, care era o mamă!".
De menţionat că, artista Gabriela Moga-Lazăr s-a născut pe 7 noiembrie 1926 în satul Vişinelu (Sărmaşu) şi a decedat în data de 28 decembrie 2012 la Paris, în Franţa. După ce şi-a făcut studiile la Cluj, capitala provinciei sale natale, specializându-se în arta tapiseriei, ea a plecat din Ardeal în Moldova şi a lucrat în învăţământ la Iaşi, într-un oraş universitar biecunoscut în toată România. Gabriela Moga-Lazăr a avut multe expoziţii la activ şi a fost recompensată cu multe premii artistice. A expus în România şi Franţa. În august 2017, a fost dezvelit bustul artistei la Vişinelu, satul său natal şi cu această ocazie Căminul Cultural din Vişinelu a primit numele Gabriela Moga-Lazăr. Tapiseria este o artă de sine stătătoare şi nu doar un accesoriu al picturii, spunea în trecut doamna Gabriela.
La finalul manifestării, Simina Lazăr a susţinut o sesiune de autografe şi organizatorii au oferit un coktail participanţilor.
Expoziţia Gabrielei Moga-Lazăr poate fi vizitată la Muzeul Municipal Iași, la parter şi etajul I, în perioada 7 septembrie - 16 octombrie 2018, intrarea fiind liberă.
DAN TEODORESCU
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu