Ionela Atincăi şi Dănuţ Fron |
Secţia de popice a dat din nou campioana ţării pe echipe seniori, aceasta fiind CFR Olimpia ACB Iaşi (antrenor: Remus Antimirescu), care a reprezentat România şi la Cupa Mondială de la Zapresic (Croaţia) şi a fost la doar un pas de promovarea în Liga Campionilor. Au obţinut medalii în întrecerile individuale la nivel naţional lansatorii ieşeni Ion Cercel (participant şi la Campionatul Mondial de seniori de la Cluj-Napoca, cu echipa României), Florin Opincă, Mihai Gabriel Benghiac şi Iulian Gabriel Cucu, iar echipa de tineret, sub conducerea antrenorului Costică Ciurdea a cucerit medalia de bronz a Campionatului Naţional Under 23.
Echipa de popice veterani de la clubul ceferist ieşean l-a avut în cap de listă pe Ioan Herman (77 ani), medaliat cu bronz la Campionatul Naţional de profil de la Hunedoara, dar echipa condusă de Vasile Ţidularu şi componenţii ei au cucerit alte numeroase locuri fruntaşe în turneele organizate la Iaşi şi în mai multe localităţi din România (Ploieşti, Hunedoara, Sălişte). Lansatorii seniorii "+60" şi "Under 60" ieşeni au participat şi la etapa de la Ploieşti, din Cupa României, turneul final urmând să se desfăşoare la Iaşi, în 2019.
Secţia de culturism-fitness a avut-o pe Marinela Ungureanu o medaliată pe plan naţional şi internaţional, aceasta reuşind să cucerească şi o medalie de bronz la Campionatele Balcanice de la Drobeta Turnu Severin şi un loc 4 la Cupa Mondială de la Cluj-Napoca, sub coordonarea antrenorului emerit Petru Ciorbă.
Secţia de box, sub conducerea antrenorilor Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei, în parteneriat cu CSŞ Unirea Iaşi, a dobândit medalii importante la Campionatele Naţionale feminine, prin sportivele Alina-Ioana Panta, Bianca Cobzaru şi Ana-Maria Misenschi. Boxerii ceferişti au mai participat şi la alte turnee la nivel naţional, inclusiv la o nouă ediţie a Memorialului Iosif Mattes, din sala clubului CSM Iaşi.
În sfârşit, secţia de haltere a clubului sportiv CFR Iaşi (antrenor: Dănuţ Fron) s-a remarcat din nou în acest an prin performanţele notabile ale sportivilor Ionela Atincăi, Ilie Ciotoiu (internaţional olimpic, a punctat pentru CFR Iaşi doar în întrecerile naţionale de tineret, în rest a concurat pentru CSM Cluj şi se pare că în cel mai scurt timp va ajunge la Steaua Bucureşti). Adnana Lungu şi Marius Pagu.
În urma rezultatele obţinute în 2018, clasamentul laureaţilor CS CFR Iaşi se prezintă astfel:
INDIVIDUAL:
1. Ionela Atincăi (16 ani, haltere - antrenor: Dănuţ Fron) - 48,00 puncte:
- 3 medalii de bronz la CN senioare, 3 medalii de bronz la CN junioare I (U 20), 3 medalii de bronz la CN junioare II (U 17), locul 2 la Cupa României de tineret (U 23).
2. Ilie Ciotoiu (haltere - antrenor: Dănuţ Fron) - 30,00 puncte
- 3 medalii de aur la CN de tineret (U 23) şi locul 1 la Cupa României de tineret (U 23).
3. Ion Cercel (popice - antrenor: Remus Antimirescu) - 26,25 puncte
- 3 medalii de aur la tandem masculin, la individual sprint şi cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN de seniori.
4. Florin Opincă (popice - antrenor: Remus Antimirescu) - 20,00 puncte
- 1 medalie de bronz la individual clasic şi 1 medalie de aur cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN de seniori.
4. Vasile Andrei Maxim (popice - antrenori: Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea) - 20,00 puncte
- 1 medalie de aur cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN seniori şi 1 medalie de bronz cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN de tineret U 23.
5. Mihai Gabriel Benghiac (popice - antrenor: Remus Antimirescu) - 18,75 puncte
- 2 medalie de aur la tandem masculin şi cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN seniori.
6. Iulian Gabriel Cucu (popice - antrenor: Remus Antimirescu) - 18,00 puncte
- 1 medalie de argint la tandem mixt şi 1 medalie de aur cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN de seniori.
7. Alexandru Sorin Mihail Mitru, Costică Ciurdea, Gyula Veres şi Remus Antimirescu (popice - antrenor: Remus Antimirescu) - 15,00 puncte
- 1 medalie de aur cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN seniori.
8. Marinela Ungureanu (culturism-fitness - antrenor: Petru Ciorbă) - 12,50 puncte
- 1 medalie de aur în proba body-fitness masters la CN seniori, 1 medalie de bronz în proba body-fitness masters la Campionatele Balcanice de culturism-fitness seniori, locul 4 la Cupa Mondială de culturism-fitness seniori în proba body-fitness masters.
9. Ana Maria Misenschi (box CFR-CSŞ Unirea Iaşi, antrenori: Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei) - 12,00 puncte
- 1 medalie de argint la CN senioare - la cat. 57 kg.
10. Bianca Cobzaru (box CFR-CSŞ Unirea Iaşi, antrenori: Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei) - 10,00 puncte
- 1 medalie de aur la CN tineret - la cat. 54 kg.
11. Alina Ioana Panta (box CFR-CSŞ Unirea Iaşi, antrenori: Nicu Brânzei şi Tinu Brânzei) - 8,00 puncte
- 1 medalie de aur la CN junioare - la cat. 70 kg.
12. Răzvan Aghion (tenis de câmp - antrenori: Vergil Aghion şi Raluca Aghion) - 7,50 puncte
- 2 medalii de argint la simplu şi dublu masculin la turneele internaţionale de la Nivelles (Belgia) şi respectiv Haifa (Israel), din calendarul continental Tennis Europe. Debutant la doar 14 ani şi 10 luni la turneul de seniori Trofeul Municipiului Iaşi, din calendarul mondial ITF, în probele de simplu şi dublu masculin (alături de colegul de club Teodor Cojocaru).
13. Adnana Lungu (12 ani, haltere - antrenor: Dănuţ Fron) - 6,00 puncte
- 3 medalii de aur la CN juniori III (9-12 ani). Este nominalizată pentru Centrul Olimpic de la Galaţi.
14. Ioan Herman (77 ani, popice veterani - antrenor: Vasile Ţidularu) - 5,00 puncte.
- 1 medalie de bronz în proba individual clasic, la CN de seniori +60 ani.
14. Ştefan Lincu, Ştefan Ouatu, Cristian Toma, Andrei Seliman, Vlad Nacu şi Iulian Cucu jr (popice - antrenor: Costică Ciurdea) - 5,00 puncte
- 1 medalie de bronz cu echipa CFR Olimpia ACB Iaşi la CN tineret U 23.
15. Iulian Bejan (popice - antrenor: Costică Ciurdea) - 1,5 puncte
- 1 medalie de argint la CN juniori III - la categoria 13-14 ani, la individual clasic.
S-au mai remarcat în întrecerile naţionale pe anul 2018 halterofilul Marius Pagu (13 ani, component al Centrului Olimpic de la Bistriţa), tenismenii Eduard Schipor, Teodor Cojocaru şi Bianca Andrei, popicarul Sebastian Biţă, toţi de la CS CFR Iaşi.
ECHIPE:
1. CFR Olimpia ACB Iaşi (popice seniori - antrenor: Remus Antimirescu) - 1 medalie de aur şi campioană naţională pe echipe în sezonul 2017-2018, participantă la Cupa Mondială de popice de la Zapresic (Croaţia).
Lotul echipei a fost alcătuit din următorii sportivi: Ion Cercel, Florin Opincă, Alexandru Sorin Mihail Mitru, Mihai Gabriel Benghiac, Iulian Gabriel Cucu, Costică Ciurdea, Vasile Andrei Maxim, Remus Antimirescu, Gyula Veres.
2. CFR Olimpia ACB Iaşi (popice tineret U 23 - antrenor: Costică Ciurdea) - 1 medalie de bronz pe echipe în sezonul 2017-2018.
Lotul echipei a fost alcătuit din următorii sportivi: Ştefan Lincu, Ştefan Ouatu, Vasile Andrei Maxim, Cristian Toma, Andrei Seliman, Vlad Nacu, Iulian Cucu jr.
3. CFR Olimpia ACB Iaşi (popice veterani - antrenor: Vasile Ţidularu) - locul 4 la Campionatul Naţional de popice de la Hunedoara, aferent sezonului 2017-2018, la categoria de vârstă "+60 ani".
Lotul lărgit al echipei ieşene, pentru "U 60" şi "+60 ani" este alcătuit din sportivii: Constantin Iftimie şi Mihai Iftimie, respectiv Sorin Cotlarciuc, Aurel Roiu, Mihai Ispir, Vasile Croitoru, Mariana Zlăvog, Ioan Dăscălescu, Florin Dăscălescu, Dumitru Penciuc, Ioan Herman şi Mihai Chilaboc.
Oficialii clubului sportiv CFR Iaşi sunt: Sorin Flutur (preşedinte de onoare), George-Radu Pipa (preşedinte executiv), Eduard Spiţă (vicepreşedinte), Dan Teodorescu (director sportiv şi ofiţer de presă), Lucian Mihalache (director economic), Vasile Botezatu (administratorul bazei sportive CFR Iaşi).
* Sportivii ceferiuşti ieşeni au ajuns la Bucureşti şi Galaţi, dar şi în Italia şi SUA
Alexandru Marin |
Să-l menţionăm şi pe pugilistul Alexandru Marin (26 ani), care a făcut paşi importanţi în sportul cu mănuşi la CS CFR Iaşi, sub conducerea antrenorului Nicu Brânzei, dar care, de câţiva ani s-a mutat în boxul profesionist de peste Ocean, cu rezidenţă în Bethesda (Maryland, SUA), unde are un palmares impresionant, de 17 victorii din tot atâtea posibile, cu 11 sucese prin K.O., el fiind şi campion internaţional în versiunea IBO - International Boxing Organization Inter-Continental, la categoria super-muscă!
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu