Oleg Herescu şi Veronica Rusu-Bucico |
În
Dealul Copoului, pe 9 decembrie 2018, într-o frumoasă zi de iarnă timpurie, sala
mare a Cercului Militar din Iaşi a găzduit un spectacol de muzică şi poezie la
nivel internaţional, cu oaspeţi din Republica Moldova, aceştia fiind poeta
Veronica Rusu-Bucico (din Bălţi) şi tenorul Oleg Herescu (din Tiraspol).
Expoziţiei
de pictură "Continuitate...", de la parterul clădirii, dedicată
Centenarului Marii Uniri, i-a avut ca protagonişti pe artiştii care fac parte
din Uniunea Creatorilor Profesionişti (UCP) - Filiala Iaşi, noua denumire a
Uniunii Creatorilor de Artă (UCA), expozanţii fiind Mihaela Berari, Maria
Frangopol, Anastasia Gîrneaţă, Dan Luca, Maria Lupu, Eugenia Nechita, Eugen D.
Nicanor, Cornelia Olteanu, Calistrat Robu (preşedintele filialei ieşene), Petrică
Sâncu, Viorica Şerban, Ioan Vârlan, Octavia Vizitiu.
La etaj, în sala mare de festivităţi, în cadrul spectacolului artistic propriu-zis, a avut loc şi o triplă lansare de carte din punctul de vedere al autorilor, ei fiind Corina Matei-Gherman (cu volumul de proze scurte / flash-uri "Dialog abstract", tradus şi în limbile franceză şi engleză), Anastasia Gîrneaţă (cu volumul de poezie "Lacrima visului astral") şi Calistrat Robu (cu albumele de artă "Omul - fiinţă trecătoare" şi "Ecouri plastice").
Despre cărţile puse în discuţie publică şi despre autorii lor au vorbit Viorica
Şerban, Doina Guriţă, Mihai Ştirbu, Corina Matei-Gherman, Dan Teodorescu.
Momentele artistice care au urmat au fost susţinute de interpretele de muzică populară Diana Andrii, Diana Crăcană şi Karla Ursu, de solistele de muzică uşoară Daria Bahrin, Daria Ciulei şi Ana Maria Lazăr (de la clasa prof. Anca Apetroaiei, din cadrul Palatului Copiilor Iaşi), de actorul Emil Gnatenco (de la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă). Au fost şi două recitaluri la vioară, susţinute de eleva Ştefania Turcu şi grupul condus pe scenă de prof. Nina Munteanu, alcătuit din elevele Diana Mititelu, Theona Glodeanu şi Lucia Ioniţă, toate de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi.
Din partea Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, transmiţând şi salutul directorului ALPI, comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniţă, a recitat poezii şi epigrame Angela Pistol.
Un reuşit moment folcloric a fost oferit publicului de Ansamblul de dansuri populare "Bahluieţul", din comuna Erbiceni - judeţul Iaşi, coordonat de Alexandra Neagu (instructor muzical) şi Ana Maria Ababei (coregraf).
În sală s-a aflat şi primarul comunei Erbiceni, Ionel Lungu, care a invitat
asistenţa la un spectacol folcloric pe 23 decembrie, în comuna sa natală,
felicitând şi organizatorii evenimentului cultural de duminică, 9 decembrie, de
la Cercul Militar Iaşi.
În continuare, Nicu Ochiană, alias "Magicianul Nicolas" a oferit aistenţei momente de magie, iar cu ajutorul asistentelor sale din sală, una dintre ele fiind şi eleva de numai 9 ani, Karla Ursu, a detaliat diferite trucuri ale "meseriei" pe care o practică cu mult talent!
Finalul spectacolului a aparţinut oaspeţilor de peste Prut şi Nistru, poeta Veronica Rusu-Bucico şi tenorul Oleg Herescu dăruind publicului un reuşit spectacol muzical-artistic în limba română.
Tot în finalul manifestării au fost oferite artiştilor şi scriitorilor, care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului, diplome de excelenţă şi jubiliare din partea Cercului Militar Iaşi (comandant: col. Benone Tiron) - Cenaclul Octav Băncilă, aflat în parteneriat cu Liga Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova (preşedinte: Corina Matei-Gherman; vicepreşedinte: Dan Teodorescu), Uniunea Creatorilor Profesionişti - Filiala Iaşi (preşedinte: Calistrat Robu) şi Asociaţia Culturală "Dor de Acasă" (preşedinte: Rodica Ioniţă-Grosu, plecată în această perioadă într-un sejur în Japonia, acolo unde trăiesc o parte dintre copiii şi nepoţi ei şi unde a dăruit până acum câteva spectacole de folclor localnicilor, ea fiind şi o binecunoscută interpretă de muzică populară românească).
Moderatoarele evenimentului au fost scriitoarele Corina Matei-Gherman şi Viorica Şerban, manifestarea derulându-se pe parcursul a peste 4 ore.
La etaj, în sala mare de festivităţi, în cadrul spectacolului artistic propriu-zis, a avut loc şi o triplă lansare de carte din punctul de vedere al autorilor, ei fiind Corina Matei-Gherman (cu volumul de proze scurte / flash-uri "Dialog abstract", tradus şi în limbile franceză şi engleză), Anastasia Gîrneaţă (cu volumul de poezie "Lacrima visului astral") şi Calistrat Robu (cu albumele de artă "Omul - fiinţă trecătoare" şi "Ecouri plastice").
Dan Teodorescu |
Momentele artistice care au urmat au fost susţinute de interpretele de muzică populară Diana Andrii, Diana Crăcană şi Karla Ursu, de solistele de muzică uşoară Daria Bahrin, Daria Ciulei şi Ana Maria Lazăr (de la clasa prof. Anca Apetroaiei, din cadrul Palatului Copiilor Iaşi), de actorul Emil Gnatenco (de la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă). Au fost şi două recitaluri la vioară, susţinute de eleva Ştefania Turcu şi grupul condus pe scenă de prof. Nina Munteanu, alcătuit din elevele Diana Mititelu, Theona Glodeanu şi Lucia Ioniţă, toate de la Colegiul Naţional de Artă "Octav Băncilă" din Iaşi.
Din partea Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, transmiţând şi salutul directorului ALPI, comandorul (r) Mihai Batog-Bujeniţă, a recitat poezii şi epigrame Angela Pistol.
Un reuşit moment folcloric a fost oferit publicului de Ansamblul de dansuri populare "Bahluieţul", din comuna Erbiceni - judeţul Iaşi, coordonat de Alexandra Neagu (instructor muzical) şi Ana Maria Ababei (coregraf).
Karla Ursu |
În continuare, Nicu Ochiană, alias "Magicianul Nicolas" a oferit aistenţei momente de magie, iar cu ajutorul asistentelor sale din sală, una dintre ele fiind şi eleva de numai 9 ani, Karla Ursu, a detaliat diferite trucuri ale "meseriei" pe care o practică cu mult talent!
Finalul spectacolului a aparţinut oaspeţilor de peste Prut şi Nistru, poeta Veronica Rusu-Bucico şi tenorul Oleg Herescu dăruind publicului un reuşit spectacol muzical-artistic în limba română.
Tot în finalul manifestării au fost oferite artiştilor şi scriitorilor, care au contribuit la buna desfăşurare a evenimentului, diplome de excelenţă şi jubiliare din partea Cercului Militar Iaşi (comandant: col. Benone Tiron) - Cenaclul Octav Băncilă, aflat în parteneriat cu Liga Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova (preşedinte: Corina Matei-Gherman; vicepreşedinte: Dan Teodorescu), Uniunea Creatorilor Profesionişti - Filiala Iaşi (preşedinte: Calistrat Robu) şi Asociaţia Culturală "Dor de Acasă" (preşedinte: Rodica Ioniţă-Grosu, plecată în această perioadă într-un sejur în Japonia, acolo unde trăiesc o parte dintre copiii şi nepoţi ei şi unde a dăruit până acum câteva spectacole de folclor localnicilor, ea fiind şi o binecunoscută interpretă de muzică populară românească).
Moderatoarele evenimentului au fost scriitoarele Corina Matei-Gherman şi Viorica Şerban, manifestarea derulându-se pe parcursul a peste 4 ore.
În
sală s-a mai aflat şi tânărul Andrei Grozavu, preşedintele GISU (Grupul de
Iniţiativă al Studenţilor Unici), care a invitat publicul la spectacolul
caritabil de marţi, 11 decembrie 2018, ora 18.30, din Aula de la parterul Bibliotecii
Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din zona Fundaţiei ieşene, manifestare
denumită "Bradul dorinţelor".
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu