miercuri, 16 ianuarie 2013

Irina-Camelia Begu, eliminată în proba de simplu la Australian Open


Irina-Camelia Begu

În a treia zi a turneului de tenis de Grand Slam - Australian Open, românca Irina-Camelia Begu a pierdut în turul al doilea al probei feminine de simplu în faţa galonatei Agnieszka Radwanska (Polonia, cap de serie nr 4) cu scorul de 3-6, 3-6.
Tot astăzi şi tot în turul secund al probei de simplu feminin, ultima româncă rămasă în competiţie, Sorana Cîrstea (favorita nr. 27) se confruntă cu Kristyna Pliskova (Cehia). După un prim set pierdut cu 1-6, Cîrstea conduce în setul secund cu 3-2, după ce a avut şi 3-0, meciul fiind în plină desfăşurare !
În proba de dublu feminin, românca Simona Halep, alături de Arantxa Rus (Olanda), a pierdut în faţa cuplului Melinda Czink (Ungaria) / Bojana Jovanovski (Serbia) cu scorul de 6-4, 2-6, 6-7 (2).
Alte rezultate ale zilei de miercuri, 16 ianuarie 2013, în probele de simplu:
- Feminin:
Na Li (CHN) [6] - Olga Govortsova (BLR) 6-2 7-5;
Angelique Kerber (GER) [5] - Lucie Hradecka (CZE) 6-3 6-1;
Julia Goerges (GER) [18] - Romina Oprandi (SUI) 6-3 6-2;
Valeria Savinykh (RUS) - Dominika Cibulkova (SVK) [15] 7-6 (6) 6-4;
Madison Keys (USA) - Tamira Paszek (AUT) [30] 6-2 6-1;
Marion Bartoli (FRA) [11] - Vesna Dolonc (SRB) 7-5 6-0;
Kirsten Flipkens (BEL) - Klara Zakopalova (CZE) [23] 6-1 6-0;
Ekaterina Makarova (RUS) [19] - Stephanie Foretz Gacon (FRA) 6-3 6-3.
- Masculin:
Tomas Berdych (CZE) [5] - Guillaume Rufin (FRA) 6-2 6-2 6-4;
Nicolas Almagro (ESP) [10] - Daniel Gimeno-Traver (ESP) 6-4 6-1 6-2;
David Ferrer (ESP) [4] - Tim Smyczek (USA) 6-0 7-5 4-6 6-3;
Stanislas Wawrinka (SUI) [15] - Tobias Kamke (GER) 6-3 7-6 (4) retragere
Kei Nishikori (JPN) [16] - Carlos Berlocq (ARG) 7-6 (4) 6-4 6-1; Sam Querrey (USA) [20] - Brian Baker (USA) 6-7(2) 1-1 retragere;
Jerzy Janowicz (POL) [24] - Somdev Devvarman (IND) 6-7 (10) 3-6 6-1 6-0 7-5;
Evgeny Donskoy (RUS) - Mikhail Youzhny (RUS) [23] 3-6 7-6 (4) 6-2 3-6 6-3;
Jurgen Melzer (AUT) [26] - Roberto Bautista Agut (ESP) 6-7 (4) 6-3 6-7 (3) 6-3 6-2.

* Record la Australian Open: Kimiko Date-Krumm, cea mai în vârstă jucătoare care câştigă un meci

Japoneza Kimiko Date-Krumm a devenit, marţi, la 42 de ani, cea mai în vârstă jucătoare din era Open care câştigă un meci la Grand Slam-ul din Australia, după ce a trecut de rusoaica Nadia Petrova, scor 6-2, 6-0, în primul tur.
Japoneza a depăşit-o pe britanica Virginia Wade, care avea 40 de ani şi 138 de zile când a reuşit calificarea în turul doi la Melbourne în 1985.
"Sunt mai bătrână decât mamele unor jucătoare. Este ca şi cum ar fi fetele mele", a declarat Kimiko, fost număru 4 mondial în urmă cu 18 ani şi care a jucat prima oară la Openul Australiei în 1990.
Este pentru prima oară din 1996 când japoneza câştigă un meci pe tabloul principal la Melbourne. Ea s-a retras în acel an, revenind în circuit în 2008, pentru a-i face pe plac soţului ei, pilotul german Michael Krumm.
Întrebată despre secretul logevităţii, ea a răspuns: "Nu fac nimic special. Mă duc devreme la culcare, la ora copiilor. Ieri seară m-am culcat la 22.00. Şi mănânc bine. Nu doar mâncare japoneză, pentru că sunt mult pe drumuri şi mâncarea japoneză nu are aceeaşi calitate ca în Japonia. Dar mănânc bine".
"Ador să joc. 42 este doar un număr", a mai spus Kimiko Date-Krumm, care vizează să depăşească recordul Martinei Navratilova, care a câştigat un meci de Grand Slam, în 2004, la Wimbledon, la 47 de ani.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu