vineri, 18 ianuarie 2013

Sorana Cîrstea a părăsit definitiv Australian Open !


Sorana Cîrstea

Sorana Cîrstea (22 ani, cap de serie nr. 27) a fost eliminată vineri de la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, dotat cu premii totale în valoare de 24 de milioane de euro.
Sorana Cîrstea, singura româncă rămasă pe tabloul principal al probei de simplu la Australian Open, a fost eliminată de chinezoaica Na Li (30 ani), în turul al III-lea al competiţiei.
Astfel, după doar o oră şi 11 minute de joc, românca Sorana Cîrstea a fost învinsă în două seturi, scor 6-4, 6-1, de către Na Li, favorita cu numărul 6 de la Australian Open 2013.
Primul set a fost disputat în 43 de minute, timp în care Sorana a reuşit şi un break. Setul doi a durat doar 28 de minute şi singurul game câştigat de româncă a fost pe serviciul chinezoaicei.
Este a cincea oară când cele două jucătoare se întâlnesc în turnee, iar la capitolul victorii conduce Na Li, cu 4-1. În iunie 2012, Sorana Cîrstea a eliminat-o în turul doi la Wimbledon pe chinezoaică, în două seturi, scor 6-3, 6-4.
Pentru calificarea în turul trei al probei de simplu, de la Australian Open, Sorana Cîrstea  şi-a asigurat 160 de puncte WTA şi 71.000 dolari australieni.
Ieri, Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al probei de dublu unde a jucat alături de austriaca Tamira Paszek, antrenată de Andrei Pavel. În final, după 3 seturi, Varvara Lepchenko (SUA) /
Saisai Zheng (China) - Sorana Cirstea (România) / Tamira Paszek (Austria) 4-6, 7-6 (5), 6-3, dar în setul al doilea, cuplul Sorana Cîrstea / Tamira Paszek a avut un 6-5 favorabil pe tabela de scor şi serviciul pentru câştigarea meciului !
Alte rezultate ale probelor de simplu de astăzi, în meciurile disputate până la această oră în turul al treilea al turneului de la Melbourne, acolo unde sunt 22 grade Celsius în prezent:
- FEMININ:
Angelique Kerber (GER) [5] - Madison Keys (USA) 6-2 7-5;
Agnieszka Radwanska (POL) [4] - Heather Watson (GBR) 6-3 6-1;
Ana Ivanovic (SRB) [13] - Jelena Jankovic (SRB) [22] 7-5 6-3;
Ekaterina Makarova (RUS) [19] - Marion Bartoli (FRA) [11] 6-7 (4) 6-3 6-4;
Julia Goerges (GER) [18] - Jie Zheng (CHN) 6-3 1-6 7-5;
- MASCULIN:
Novak Djokovic (SRB) [1] - Radek Stepanek (CZE) [31] 6-4 6-3 7-5.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu