miercuri, 16 ianuarie 2013

„Viitorul” lui Hagi, apreciat de selecţionerul Victor Piţurcă !


Victor Piţurcă

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Victor Piţurcă, a stabilit lotul de 23 de jucători legitimaţi la cluburile din ţară, care au fost convocaţi pentru stagiul de pregătire de la Estepona (Spania), din perioada 27 ianuarie - 7 februarie 2013.
Jucătorii convocaţi de “Piţi” aparţin de cluburile Viitorul Constanţa (în premieră cu 4 fotbalişti în lot, club patronat de Gică Hagi), Astra Giurgiu, Dinamo Bucureşti, CFR Cluj, Oţelul Galaţi, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui, FC Braşov, Petrolul Ploieşti. Se vor prezenţa sub comanda selecţionerului Victor Piţurcă următorii jucători:
- Portari: Silviu Lung jr. (Astra Giurgiu), Alexandru Buzbuchi (Viitorul Constanţa) şi Cristian Bălgrădean (Dinamo Bucureşti);  
- Fundaşi: Alexandru Măţel (Astra Giurgiu), Constantin Nica, Dragoş Grigore, Srgian Luchin (toţi de la Dinamo Bucureşti), Marius Valerică Găman, Ştefan Bărboianu (ambii de la Astra Giurgiu), Mihai Bălaşa (Viitorul Constanţa) şi Laszlo Sepsi (CFR Cluj);
- Mijlocaşi: Ionuț Neagu (FC Oţelul Galaţi), Mihai Răduţ, Dan Nistor, Alexandru Maxim (toţi de la Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Mateiu (FC Braşov), Liviu Antal, Nicolae Stanciu (ambii de la FC Vaslui) şi Aurelian Chiţu (Viitorul Constanţa);
- Atacanţi: Constantin Budescu (Astra Giurgiu), Gheorghe Teodor Grozav (Petrolul Ploieşti), Marius Silviu Alexe (Dinamo Bucureşti) şi Denis Alibec (Viitorul Constanţa).
Pe aceşti jucători se va baza Victor Piţurcă pentru primul joc din cadrul stagiului de pregătire, cel contra selecţionatei divizionare a Poloniei, programat la Malaga în ziua de 2 februarie a.c., de la ora locală 20.45.
După acest meci, mai mulţi dintre jucătorii menţionaţi mai sus vor pleca înapoi la cluburi sau, dacă vor fi convocaţi, vor trece la naţionala noastră de tineret “Under 21”, cea care, pe 6 februarie va disputa la Tiraspol un meci amical contra reprezentativei similare a Republicii Moldova. În lotul naţional de tineret, antrenat de Emil Săndoi, se pare că vor ajunge şi câţiva fotbalişti de la CSMS Iaşi (ex: Herghelegiu, Avrămia, Creţu).
Alături de cei care vor rămâne la Estepona vor sosi pe 4 februarie şi fotbalişti legitimaţi la cluburile de peste hotare şi la Steaua Bucureşti, care vor completa lotul ce va aborda al doilea meci din cadrul stagiului, cel contra Australiei (pe 6 februarie, de la ora locală 20.00). Faxurile de principiu vor fi expediate pe 22 ianuarie a.c., iar cele definitive (de confirmare sau de revocare) pe 2 februarie, în funcţie de starea lor de sănătate, de forma sportivă şi de statutul pe care îl au la echipele lor de club, se mai spune în comunicatul de presă elaborat de FR Fotbal.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu