XS
Motorsport, ERA Shopping Park şi Primăria Municipiului Iaşi vă invită în ziua
de 6 martie 2016 la concursul de îndemânare auto pentru doamne şi domnişoare,
ERA Ladies Trophy. XS Motorsport este clubul care a organizat cea mai
importantă competiţie automobilistică din România în ultimii doi ani, Raliul
Iaşului Cotnari, precum şi o competiţie unică pentru amatori, Iaşi Cultural
Trophy.
Nu
chiar de ziua lor, pe 8 Martie, ci cu două zile mai devreme, duminică 6 martie,
reprezentantele sexului frumos au prilejul să-şi testeze calităţile de
conducător auto la cea de-a doua ediţie a unei competiţii automobilistice
inedite, în parcarea centrului comercial ERA. Circuitul pregătit de
organizatori presupune stăpânire de sine, îndemânare și atenție sporită.
„Succesul
înregistrat anul trecut, la prima ediţie, ne-a convins că doamnele şi
domnişoarele au nevoie de un eveniment automobilistic organizat exclusiv pentru
ele, iar cel mai bun prilej este cu ocazia zilei lor. Pentru că din ce în ce
mai multe femei se descurcă singure în jungla traficului urban, o încercare de
acest fel, pusă sub semnul unei competiţii ce se va finaliza cu premii
atractive, va fi cu siguranță o proba interesantă. Totodată, ne dorim să
atragem atenția tuturor celor care calcă iresponsabil acceleraţia şi-şi
manifestă spiritul competitiv în trafic, oferind ca alternativă acest gen de
manifestare”, a declarat Dan Codreanu, preşedintele clubului organizator, XS
Motorsport Iaşi.
ERA
Ladies Trophy presupune mersul printre jaloane, precum şi opriri precise în
puncte dinainte stabilite. Corectitudinea executării traseului este cea mai
importantă, nu viteza. Înscrierile se fac pe site-ul
www.raliul-iasului.ro/ladiestrophy. De asemenea, informaţii despre competiţie
se găsesc pe pagina de facebook ERA Ladies Trophy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu