luni, 14 martie 2016

Noi cu ratările, ei cu golurile!



Etapa a 21-a din Liga I de futsal a programat duminică, pe 13 martie, meciul: Futsal Klub Odorheiu Secuiesc-CSMS Iaşi 2-0 (1-0). Pentru ieşeni au evoluat: Marius Chiriac - Radu Pisică, Radu Guţu, Valentin Pricop, Alexandru Pricop, apoi Mario Şchiopu, Dragoş Baciu, Victor Mandea.
"A fost aceeaşi partitură ca în meciuri anterioare: ei cu golurile, noi cu ratările, inclusiv Vali Pricop cu o bară. Ne batem singuri !", ne-a declarat după meci directorul sportiv al ieşenilor, Ştefan Tudorache.
Partida din Sala Sporturilor din Odorheiu Secuiesc a fost arbitrată de brigada Stroe Gabriel (Bucureşti) - Kiuţă Mihai Alexandru (Braşov), rezervă fiind Balint Attila (Odorheiu Secuiesc), iar observator federal Badea Daniel, din Bucureşti.
Ale rezultate din etapa a 21-a: Dunărea Călăraşi - CS Concordia Chiajna 11-2, Spicom Sfântu Gheorghe - KSE Târgu Secuiesc 2-0, CFF Clujana Cluj-Napoca - Informatica Timişoara 2-9, Galactic Focşani - Muncitorul Reşiţa 0-3 (la masa verde), iar CS United Galaţi a stat.
Marţi, pe 15 martie, de la ora 17:30, se dispută marele derby Autobergamo Deva - CITY'US Târgu Mureş, în direct pe Digi Sport 2.
Clasamentul la zi se prezintă astfel:
1. Autobergamo Deva            18        16        0          2          116-37            79        48
2. Informatica Timişoara        17        16        0          1          86-32               54        48
3. CITY'US Târgu Mureş      18        14        2          2          113-46            67        44
4. CS United Galaţi               19        12        1          6          80-52               28        37
5. Spicom Sfântu Gheorghe   19        10        2          7          52-49               3          32
6. Dunărea Călăraşi                19        9          3          7          81-52               29        30
7. FK Odorheiu Secuiesc       20        9          1          10        78-77               1          28
8. Muncitorul Reşiţa               19        9          0          10        76-80               -4         27
9. CSMS Iaşi                          19        8          1          10        74-67               7          25
10. KSE Târgu Secuiesc        19        8          0          11        65-84               -19       24
11. CFF Clujana Cluj             20        3          1          16        51-145            -94       10
12. Concordia Chiajna           20        2          1          17        51-106            -55       7
13. Galactic Focşani               19        1          0          18        13-109            -96       3
În etapa viitoare va fi CSMS Iaşi-Galactiv Focşani 3-0 (la masa verde, prin retragerea vrâncenilor din campionat). Celelalte meciuri ale rundei cu nr. 22 din Liga I de futsal, din intervalul de timp 19-21 martie, sunt: Muncitorul Reşiţa - Autobergamo Deva, CS Concordia Chiajna - Spicom Sfântu Gheorghe, AS CITY'US Târgu Mureş - Dunărea Călăraşi,
Informatica Timişoara - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc, CS United Galaţi - CFF Clujana Cluj-Napoca, iar KSE Târgu Secuiesc va sta.

* Victorie ieşeană la tineret

În etapa a 7-a a Campionatului Naţional de futsal pentru tineret (U 19) am consemnat Ceahlăul Piatra Neamţ - CSMS Iaşi 2-5 (2-3). Pentru ieşeni au înscris Stan, Mircea - 3 şi Panaite. Într-un alt joc din Seria I: Sănătatea Darabani - Bukovina Vicov 5-5 (2-3).
Clasamentul se prezintă astfel:
1. Sănătatea Darabani            7          4          1          2          36-42               -6         13
2. CSMS Iaşi                        7          4          3          0          33-27               6          12
3. Bukovina Vicov                 7          3          1          3          33-30               3          10
4. Ceahlaul Piatra Neamţ        7          2          0          5          30-39               -9         6
În etapa a 8-a la tineret, pe 3 aprilie, se va juca CSMS Iaşi-Bukovina Vicov şi Ceahlăul Piatra Neamţ - Sănătatea Darabani.
În altă ordine de idei, vă informăm că ieşeanul Andrei Despan (ex-CSMS Iaşi) joacă acum futsal la o echipă din Spania, alături de Toni, care a evoluat şi el la CSMS Iaşi. Din retur, fostul căpitan al echipei ieşene, Narcis Cataramă, evoluează pentru Autobergamo Deva, iar nu cu mult timp în urmă, internaţionalul ieşean Liviu Ruxandari s-a transferat şi el la City'us Tg. Mureş. Păcat că nu putem (din punct de vedere financiar) să ţinem valorile crescute în Dealul Copoului la CSMS Iaşi!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu