Duminică,
5 martie 2017, într-o frumoasă zi de primăvară, sala
"Ana Aslan" din cadrul "Centrului Cultural Multifuncţional
pentru Vârsta a Treia" din Iaşi a găzduit spectacolul artistico-muzical
"Primăvara începe cu tine", organizat de actriţa Ina Paladi, orginară
din Bălţi (Republica Moldova), dar care acum are şi cetăţenia română. Alături
de Ina Paladi (director la Teatrul Lux Art Iaşi) s-au aflat copiii din cadrul
trupei "Lux Art", dar şi micii dansatori de la "Clubul
Artelor", coordonaţi de Sorina Ariton.
După
un moment poetic şi muzical cu "piticii" de la "Lux Art" şi
un recital de dansuri moderne cu cei de la "Clubul Artelor" a urmat o
prezentare de modă (costume: Anca Ciliac), cei care au păşit pe podiumul sălii
fiind tot micii artişti coordonaţi de Ina Paladi.
După
recitalul "nepoţilor" a urmat recitalul "bunicilor", care au
prezentat publicului ieşean multe momente inedite şi de bună calitate.
Au urcat pe scenă membrii corului "Crizantema" (dirijor: Ana Roşca), care în afară de cântecele interpretate (precum Ana Lugojana, Am cusut ie cu flori etc) au recitat şi câteva poeme de sezon, prin "bunicii" Andrei Vasile, Ana Roşca, Ioana Vasilică, familia Vasile şi Natalia Marin.
În continuare, Corneliu Văleanu a prezentat un moment poetic, iar Corina Matei Gherman (membră a Uniunii Scriitorilor din România) a prezentat expoziţia "Flori de primăvară", a pictoriţei Anastasia Gîrneaţă. Pe scenă a urcat şi poeta basarabeancă Nina Gonţa, care i-a dedicat una din creaţiile sale artistei plastice ieşene.
De menţionat că Anastasia Gîrneaţă s-a născut la Bârlad, iar în anul 1967 a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Iaşi. A funcţionat ca profesoară de desen în unele şcoli din Abrud, Cugir şi Vaslui, iar după retragerea din activitate s-a stabilit la Iaşi. Doamna Anastasia Gîrneaţă este membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici din Iaşi şi participă cu mult succes la multe expoziţii naţionale şi internaţionale de artă naivă şi nu numai.

Din
2009, pictoriţa Anastasia Gîrneaţă face parte şi din Liga Scriitorilor din
România - Filiala Iaşi-Moldova.
În final, moderatorii manifestării moldave, doamnele Magdalena Lupu şi Ina Paladi au mulţumit publicului pentru participare, prima menţionată spunând: "Vă doresc o primăvară frumoasă, cu sănătate, bucurii şi realizări pe măsură!". Nedorind a fi mai prejos la capitolul "urări de bine", doi "nepoţi" ai trupei "Lux Art", alături de actriţa Ina Paladi, au transmis (în limba română şi engleză) frumoase şi calde mesaje de primăvară mamelor şi bunicelor aflate în sală, cu ocazia zilei de 8 martie! Copiii i-au îmbrăţişat pe părinţi şi bunici şi le-au oferit ghioceii de primăvară, în aplauzele necontenite ale celor prezenţi!

DAN
TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu