miercuri, 29 martie 2017

Ieşeanul Bogdan Apostol a reintrat în circuitul ITF



În februarie şi martie 2017, tenismenul ieşean Bogdan Apostol (21 ani) a evoluat în patru turnee din circuitul mondial ITF, două în Tunisia şi alte două în Italia. După o perioadă de "respiro", în care sportivul ieşean a devenit student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Dealul Copoului, iar apoi a avut norocul să fie luat sub aripa protectoare a unui sponsor din afara ţării, mai precis din Italia, evoluţia lui Bogdan Apostol este una ascendentă în acest an, el fiind nevoit să joace acum în "calificări" şi să lupte apoi pentru promovarea pe tablourile principale ale probei de simplu.

În turneul din această săptămână, de la Santa Margherita Di Poula (Italia), tânărul tenismen ieşean a ajuns pe tabloul principal al probei de simplu, din cadrul turneului de 25.000 dolari, după două succese consecutive: 6-0, 6-2 cu Erik DE SANTIS (Italia) şi 4-6, 6-1, 1-1 (retragere medicală) cu Reda EL AMRANI (Maroc).
Ajuns pe tabloul principal, Bogdan Apostol (1065 ATP pe 26 august 2013), în "stilul lui caracteristic", a avut un mare ghinion la tragerea la sorţi şi a pierdut cu 0-6, 1-6 în faţa italianului Marco CECCHINATO (24 ani, locul 178 ATP şi primul favorit al competiţiei).
Rezultatele complete ale probei de simplu, din primele două tururi ale turneului "Italia F 6 Futures", unele cu implicaţii româneşti, au fost:
Turul I:

- Marco CECCHINATO (ITA) [1] - Bogdan Ionuţ APOSTOL (ROU) 6-0, 6-1;
- Viktor GALOVIC (CRO) - Gianluca DI NICOLA (ITA) 7-5, 6-2;
- Daniele CAPECCHI (ITA) - Adrien BOSSEL (SUI) 7-5, 6-1;      
- Adrian UNGUR (ROU) [7] - Matteo VIOLA (ITA) 6-4, 6-3;
- Vaclav SAFRANEK (CZE) [4] - Michal SCHMID (CZE)    6-4, 6-3;      
- Aitor SANZ LLOPIS (ESP) - Antonio CAMPO (ITA) 3-6, 6-3, 6-4;
- Riccardo BALZERANI (ITA) - Antonio MASSARA (ITA) 7-5, 6-1;      
- Juan Pablo PAZ (ARG) [8] - Jacopo STEFANINI (ITA) 6-0, 6-4;
- Giorgio PORTALURI (ITA) - Marcin GAWRON (POL) 4-6, 6-2, 7-6 (4);
- Walter TRUSENDI (ITA) - Sathi Reddy CHIRALA (IND) 6-0, 6-0;      
- Luca PREVOSTO (ITA) - Andrei Ştefan APOSTOL (ROU)     6-2, 7-6 (6);
- Lorenzo GIUSTINO (ITA) [3] - Alejandro ARTUNEDO (ESP) 6-2, 6-3;      
- Salvatore CARUSO (ITA) [5] - Andrea COLLARINI (ARG)    6-4, 1-6, 6-3;      
- Maxime CHAZAL (FRA) - Andrea BASSO (ITA) 6-4, 7-5;      
- Rhyne WILLIAMS (USA) - Javier BARRANCO COSANO (ESP) 6-4, 6-4;      
- Stefanos TSITSIPAS (GRE) [2] - Kaichi UCHIDA (JPN)    6-2, 6-1.
Turul al II-lea (optimile de finală):      

- Viktor GALOVIC (CRO) - Marco CECCHINATO (ITA) [1] 7-6 (5), 7-5 (!!!);      
- Adrian UNGUR (ROU) [7] - Daniele CAPECCHI (ITA) 6-4,  7-5;      
- Vaclav SAFRANEK (CZE) [4] - Aitor SANZ LLOPIS (ESP) 6-0, 6-1;
- Riccardo BALZERANI (ITA) - Juan Pablo PAZ (ARG) [8]  7-5, 6-2;      
- Walter TRUSENDI (ITA) - Giorgio PORTALURI (ITA) 7-6 (4), 6-2    
- Lorenzo GIUSTINO (ITA) [3] - Luca PREVOSTO (ITA)    6-2, 6-3;      
- Maxime CHAZAL (FRA) - Salvatore CARUSO (ITA) [5]    7-6 (2), 6-2;      
- Stefanos TSITSIPAS (GRE) [2] - Rhyne WILLIAMS (USA) 6-4, 1-6, 6-2.
În sferturile probei de simplu, Adrian Ungur (32 ani, locul 316 ATP) se va confrunta cu jucătorul croat Viktor Galovic (26 ani, locul 537 ATP), cel care a furnizat, în optimi, marea surpriză a turneului.
În primul tur al probei de dublu am consemnat: Gianluca DI NICOLA (ITA) / Alexander WEIS (ITA) - Andrei Ştefan APOSTOL (ROU) / Nicolae FRUNZĂ (ROU) 6-3, 6-2.

* În turneul feminin, româncele au părăsit competiţia încă din calificări şi turul I al tabloului principal


În turneul feminin, tot cu premii de 25.000 dolari şi tot de la Santa Margherita Di Poula (Italia), românca Elena Gabriela Ruse nu a trecut de calificări, chiar dacă era prima favorită. În turul al III-lea din calificări, s-a jucat meciul Cristina BUCŞĂ (19 ani, Spania, dar născută la Chişinău, în Rep. Moldova) - Elena Gabriela RUSE (19 ani, România, născută la Bucureşti) [1] 7-5, 6-4.
Pe tabloul principal au evoluat patru jucătoare din România, toate fiind învinse încă din turul I, astfel:
- Bianca ANDREESCU (17 ani, CANADA, născută în Mississauga / Canada) - Virginia Eliana TICA (ROU) 6-1, 6-0;
- Martina DI GIUSEPPE (ITA) - Irina Maria BARA (ROU) 7-6 (5), 6-3;      
- Katharina HOBGARSKI (GER) - Cristina DINU (ROU) 4-6, 6-3, 6-1;    
- Tess SUGNAUX (SUI) - Andreea MITU (ROU) 6-3, 6-4.
Cristina BUCŞĂ (ESP) s-a impus cu 6-0, retragere medicală în faţa lui Vivien JUHASZOVA (SVK), iar Olesya PERVUSHINA (RUS) a învins-o surprinzător pe Lina GJORCHESKA (MKD) [cap de serie nr. 1] cu 7-6 (2), 6-4.
În primul tur al probei de dublu, perechea Irina Maria Bara (România) / Basak Eraydin (Turcia) (cap de serie nr. 2) s-a impus cu  7-5, 7-6 (5) în faţa cuplului Martina Caregaro (Italia) / Martina Di Giuseppe (Italia) (wild-card).
În schimb, perechile Sofiya Kavalets (Ucraina) / Andreea Mitu (România) şi Olga Esteve Mendez (Spania) / Virginia Eliana Tica (România) au pierdut partidele susţinute în optimile de finală (turul I).
În turul al II-lea (sferturi de finală) se va disputa partida Irina Maria Bara (România) / Basak Eraydin (Turcia) - Bianca Andreescu (Canada) / Katharina Hobgarski (Germania).  
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu