marți, 21 martie 2017

Gimnastele Andreea Verdeș şi Laura Aniţei, evoluţii promiţătoare la Kiev



Sportivele ieșene Andreea Verdeș și Laura Aniței au participat la sfârșitul săptămânii trecute la Kiev, la o prestigioasă competiție internațională de gimnastică ritmică intitulată DERIUGINA CUP. Întrecerea poartă numele unei mari gimnaste ucrainene, Irina Deriugina, de cinci ori campioană mondială și o dată campioană europeană între 1977-1979, actualmente vicepreședinte al federației de specialitate din țara vecină.
În întrecerea senioarelor, Andreea Verdeș a avut optsprezece adversare din 12 țări. Evoluția elevei antrenorului Constantin Radu a fost la un nivel ridicat la cerc, unde cu nota ei, 15,350, a fost a doua din concurs și la măciuci (14,300 - a patra notă a ierarhiei) . Emoțiile unei competiții de rang înalt i-au afectat calificativele la panglică (doar 11,050) și minge (doar 12,900). În clasamentul final, Andreea s-a situat pe poziția a șasea, la doar 2,300 puncte de medalia de bronz.
La startul întrecerii junioarelor s-au aliniat 29 de concurente din 17 țări. Laura Aniței, mai tânără cu doi ani față de câștigătoare, Anastasia Salos, din Belarus, dar și de majoritatea concurentelor, a terminat concursul pe locul 11, cu o evoluție promițătoare. Notele primite la cele patru obiecte au fost apropiate, între 13,400 la cerc și 12,450 la panglică, ceea ce reprezintă un fapt pozitiv în perspectiva viitoarelor concursuri internaționale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu