În
perioada 22-30 aprilie 2017, Iaşul devine din nou capitala şahului mondial. În
intervalul de timp amintit, Palatul Culturii din Iaşi va găzdui Campionatul
Mondial Şcolar de Şah, cu participarea a peste 500 de copii din peste 45 de
ţări ale lumii, pe durata a 9 runde disputate în "sistem elveţian".
Programată
pe şase categorii de vârstă - U 7, U 9, U 11, U 13, U 15, Under 17 ani -
competiţia din acest frumos "sport al minţii" va promova Iaşul pe
harta lumii sub toate aspectele.
Conferinţa de presă oficială de deschidere a ediţiei a 13-a a acestor Campionate Mondiale Şcolare de Şah din România va avea loc vineri, 21 aprilie 2017, de la ora 11.00, în sala mare de şedinţe "Vasile Pogor" a Primăriei Municipiului Iaşi. În afară de conducerea Primăriei ieşene, în frunte cu primarul Mihai Chirica, la această conferinţă de presă şi-au anunţat prezenţa grecul Georgios Makropoulos - vicepreşedintele FIDE (World Chess Federation) şi englezul Nigel Freeman - trezorierul FIDE, alături de cele patru "motoare" ale şahului românesc şi ieşean, Sorin Iacoban (preşedintele Federaţiei Române de Şah), Vasile Manole (vicepreşedintele Federaţiei Române de Şah, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Iaşi şi directorul turneului), Vladimir Danilov (secretarul general al Federaţiei Române de Şah) şi Vlad Ungureanu (preşedintele Comisiei Şah în Şcoală din cadrul Federaţiei Române de Şah).

Pe
durata competiţiei este posibil să fie prezent la Iaşi şi Mihai Covaliu -
preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Vă aşteptăm!
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu