sâmbătă, 8 aprilie 2017

Jurnalistul Dan Teodorescu şi-a lansat cartea "Paralele Olimpice" la Salonul Moldova de lângă Palatul Culturii din Iaşi




În decurs de doi ani (2015-2017), la PIM Iaşi, jurnalistul ieşean Dan Teodorescu a editat şase cărţi beletristice, cu referiri la cultura şi sportul ieşean şi cu poezie de bună calitate.
Cartea sa cu numărul şase se numeşte "Paralele Olimpice" şi are 500 pagini. Dan Teodorescu, care de 11 ani este şi director sportiv la CS CFR Iaşi prezintă în acest volum istoria de 15 ani a Clubului Sportiv CFR Iaşi (2002-2017, de la toate secţiile sportive), iar un capitol amplu este dedicat evenimentelor cultural-sportive la care a participat, în perioada ianuarie-martie 2017. "Poezii de pe Lăpuşneanu", strada unde s-a născut în urmă cu mai mulţi ani, este un alt capitol special pentru Dan Teodorescu, care scrie versuri încă de pe băncile liceului.
În prefaţa, postfaţa şi pe coperta a patra a cărţii "Paralele Olimpice" se găsesc editoriale semnate de importanţi oameni de cultură şi mass-media din Iaşi, dar şi din lumea sportului, precum Horia Zilieru, Mihai Batog-Bujeniţă, Eugen Deutsch, Tudor Damaschin, Georg Barth (din Passau, landul Bavariei - Germania), Raluca Aghion şi Vladimir Danilov.
Lansarea cărţii "Paralele Olimpice" a avut loc sâmbătă, pe 8 aprilie 2017, la Salonul Moldova din cadrul Hotelului Moldova din Iaşi, în cadrul unui spectacol cultural-artistico-sportiv, moderat de Mihai Batog-Bujeniţă şi Dan Teodorescu.
Fiind o carte cu caracter sportiv în primul rând, manifestarea de sâmbătă, 8 aprilie 2017, pe care o putem menţiona ca fiind una de nivel internaţional, cu participanţi din România şi Republica Moldova, a debutat cu intonarea imnului naţional al României, de către eleva Karla Ursu, cea care a cântat "Deşteaptă-te Române" şi în debutul meciurilor internaţionale de rugby de la Bucureşti, România - Spania şi România - Georgia. Cu această ocazie, publicaţia "Sport Fan Club", patronată de jurnalistul Dan Teodorescu, a oferit comandorului (r) şi scriitorului Mihai Batog-Bujeniţă o medalie "de aur" personalizată, o diplomă de onoare şi cartea "Paralele Olimpice", pentru întreaga activitate depusă în ultimii doi ani, domnia sa fiind şi directorul Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi.   
Au vorbit apoi despre activitatea literară a publicistului Dan Teodorescu şi despre cartea "Paralele Olimpice" scriitorii Mihai Batog-Bujeniţă, Horia Zilieru şi Mihai Ştirbu, jurnalistul Tudor Damaschin, actorul Petru Ciubotaru, criticul de artă Mihai Păstrăguş, maestrul internaţional şi secretarul general al FR Şah Vladimir Danilov, directorul economic Lucian Mihalache şi antrenorul de box Nicu Brânzei (ambii din partea CS CFR Iaşi).
A urmat un spectacol artistico-sportiv de zile mari, deschis de elevii Karla Ursu, Alexandru Ursache şi Maria Lincu, care au interpretat muzică populară din zona Moldovei şi Bucovinei.
Au mai fost recitalurile muzicale de bună calitate oferite de violoncelista Clara Sofia Lupaşcu şi canautorul Teodor Munteanu.
S-a continuat cu recitalurile teatrale oferite de Andreea Lungu (de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă; coordonator: actorul şi regizorul Emil Gantenco) şi cu membrii trupei "Lux Art" (coordonator: actriţa Ina Paladi). Basarabeanca Ina Paladi a recitat apoi din poeziile lui Dan Teodorescu, publicate în cartea "Paralele Olimpice", dar şi din versurile lui Petronela Alexa.
Două momente de dans sportiv cu elevii de la CDS Nikons Iaşi (antrenor-coregraf: Amira Niculiţă) au încântat asistenţa, iar demonstraţiile de taekwondo WTF şi gimnastică ritmică cu fraţii Tudor Mihalache şi Cosmin Mihalache, respectiv Claudia Teofona Postu au fost alte momente importante ale spectacolului coordonat chiar de jurnalistul Dan Teodorescu.  
Duelurile epigramatice cu scriitorii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi, în prim plan fiind Vasile Larco, Dumitru Ivas, Sorin Cotlarciuc şi Eugen Deutsch, au fost alte momente importante ale manifestării găzduite de Hotelul Moldova din Iaşi.
La final, publicistul Dan Teodorescu a oferit publicului o sesiune de autografe, dar şi "repriza a treia", în care cei prezenţi şi-au depănat amintiri şi au purtat discuţii prieteneşti.
Vă reamintim că jurnalistul şi publicistul Dan Teodorescu este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR), al Ligii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi-Moldova şi al Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi, acolo unde este membru senior şi şeful Departamentului Relaţii Internaţionale. De-a lungul timpului, Dan Teodorescu a publicat în mass-media din România, Germania, Israel, Ucraina şi Anglia, cu apariţii şi în presa difuzată în Austria, Belgia, Olanda şi Republica Moldova. În prezent, Dan Teodorescu este Redactor Şef-Editor al publicaţiilor "Sport Fan Club" şi www.clubsportivcfr.ro, dar şi redactor la Agenţia de Presă "Aşii Români" şi al revistei "Vocea Ta", ambele cu sediul central la Nürnberg (Germania). Publicaţia "Vocea Ta", pentru românii din diasporă, este distribuită în Austria, Belgia, Germania şi Olanda, sub directoratul doamnei Ionela van Rees-Zota.
Pe 18 martie 2017, la sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) din Bucureşti, într-o manifestare organizată de APSR, jurnalistul ieşean Dan Teodorescu a primit premiul "Aurel Neagu", pentru întreaga activitate, el fiindu-i înmânat de domnii Dumitru Graur (preşedintele APSR) şi Emanuel Fântâneanu (membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive / AIPS).
De menţionat că, în 2017 se împlinesc 50 ani de la debutul lui Dan Teodorescu în mass-media naţională, mai precis la Radio Bucureşti, cu cenaclul elevilor din Iaşi. (REDACŢIA)

2 comentarii:

  1. Felicitări! Drumul să vă fie încununat cu florile prieteniei!
    Multă sănătate şi ani frumoşi de viaţă!
    Cu respect,rapsod popular ,Rodica Ionita Grosu !

    RăspundețiȘtergere