duminică, 23 aprilie 2017

În Liga I de futsal: CSM Poli Iaşi, învinsă la Deva!



A doua etapă din turneul play-off (locurile 1-8) din Liga I de futsal a programat primele trei partide, care s-au încheiat cu următoarele rezultate: CS United Galaţi - Spicom Sf. Gheorghe 8-3 (7-3 în prima etapă), FK Odorheiu Secuiesc - CS City'us Tg. Mureş 6-3 (3-1 în prima rundă) şi Autobergamo Deva - CSM Politehnica Iaşi 9-2 (5-0 în prima etapă).
În meciul de la Deva, ieşenii s-au prezentat cu un lot redus numeric, de numai 8 jucători, dintre care doi portari. Primul "cinci" a fost următorul: Ioan Grigoraş - Liviu Ruxandari, Andrei Despan, Mario Şchiopu, Victor Mandea. Au mai jucat Marius Chiriac (portar), Valentin Pricop şi Alexandru Panaite (ultimul provenind de la echipa de tineret). Antrenorul formaţiei din Copou a fost Florin Nichifor, iar maseur Marian Sărbătoare. Evoluţia scorului în meciul Deva - Iaşi a fost: 4-0, 4-1 (Vali Pricop), 5-1 (la pauză), 8-1, 8-2 (Andrei Despan), 9-2 (rezultat final).
Partida de la Deva a fost arbitrată de brigada Kiuţă Mihai Alexandru (Braşov) - Danielenco Radu (Ploieşti). Rezervă a fost Dincuţă Răzvan (Ploieşti), iar observator federal Mirea Daniel (Bucureşti).  
La finalul disputei de la Deva am consemnat următoarele declaraţii din tabăra echipei ieşene:
- Florin Nichifor (antrenor): "Mulţi titulari au lipsit din diferite motive şi acest lucru s-a văzut şi pe tabela de marcaj. Formaţia din Deva este una valoroasă, cu mulţi jucători în echipa naţională, aveau trei linii la schimb, iar noi am jucat doar cu doi oameni la schimb. În aceste condiţii, cred că nu se putea mai mult...";
- Ionel Popa (team-manager): "Acest sezon s-a încheiat pentru echipa de seniori, care a terminat campionatul pe locul 7, deci în zona play-off. Acesta a fost şi obiectivul nostru, să terminăm campionatul în play-off şi să mergem cât mai sus în Cupa României, doar cu jucători locali. Ne dezvoltăm doar prin forţe proprii, fără stranieri, căci stranierii, atunci când nu mai ai bani să-i plăteşti, te lasă şi tu ce mai faci? Te gândeşti doar că ai investit mulţi bani pe o perioadă scurtă şi ai pierdut tot! Sper din tot sufletul să putem continua cu echipa de futsal şi în sezoanele viitoare din Liga I, deoarece avem jucători valoroşi şi să nu uităm că suntem încă, la tineret, campioni naţionali en-titre, deci viitorul e cu noi!".
Ultimul joc din sferturile de finală din Liga I se va disputa luni, 24 aprilie, de la ora 18.00, cele două combatante fiind Informatica Timişoara - Dunărea Călăraşi (în prima rundă: scor 6-0). Semifinalele din Liga I ar putea fi următoarele: Informatica Timişoara - CS United Galaţi şi FK Odorheiu Secuiesc - Autobergamo Deva, care se dispută după sistemul "două din trei".
Să mai menţionăm că, în cadrul Campionatului Naţional de futsal tineret, în etapa a XII-a din Seria I se vor disputa meciurile: CSM Politehnica Iaşi - Sănătatea Darabani (joi, 27 aprilie, de la ora 19:00, la Sala LPS Iaşi) şi Ceahlăul Piatra Neamţ - Internazionale Traian Vaslui (pe 3 mai, de la ora 18:15).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu