sâmbătă, 17 martie 2018

Corina Matei-Gherman, noul preşedinte al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Moldova



În conformitate cu art. 10 din Statutul Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Moldova, preşedintele Constantin Toni Dârţu a convocat pe 16 martie 2018, în sala de festivităţi a Cercului Militar din Dealul Copoului, Adunarea generală anuală a membrilor şi simpatizanţilor filialei.
La începutul adunării s-a păstrat un moment de reculegere în memoria scriitorilor care au trecut la cele veşnice şi care au fost membrii Ligii.
În continuare, preşedintele Constantin Toni Dârţu (82 ani) a anunţat că se retrage din funcţie, după care a prezentat o analiză a activităţii literar-artistice a asociaţiei moldave pentru anul 2017.
Traian Borcea a prezentat apoi raportul cenzorului asupra activităţii economice pe anul 2017, iar Mihai Ştirbu (redactorul şef al revistei Moldova Literară) a prezentat o analiză asupra activităţii revistei, ajunsă acum la numărul 43.
Într-o adunare moderată de Mihai Păstrăguş (vicepreşedinte, care şi-a aunţat şi el retragerea la 82 ani), a urmat lansarea a două cărţi a autoarei Cornelia Prisăcaru-Zota ("Timpuri şi anotimpuri" şi "Iubirile toate"), prezentarea lor fiind făcută de Corina Matei-Gherman, care este şi membră a Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi.
Despre activitatea şi problemele la zi ale Filialei Iaşi-Moldova, făcând şi multe propuneri extrem de constructive pentru bunul mers al asociaţiei, au vorbit apoi, de la microfonul adunării, Nina Gonţa, Niculai Şorea, Maria Apetroaiei, Emil Bucureşteanu (din Piatra Neamţ, decanul de vârstă la 86 ani), Cristian Harnagea, Dan Teodorescu şi Rodica Ioniţă-Grosu.
Programul artistic care a urmat a fost susţinut de interpretele de muzică uşoară şi populară Elena Popa-Repeziş (din Iaslovăţ - Rădăuţi), Rodica Ioniţă-Grosu (din Vânători - Iaşi) şi de ieşeanca Nina Cuciuc (cu un superb recital de muzică franţuzească). Au prezentat şi un frumos recital muzical studenţii conservatorişti Dănuţ Petrişoaia şi Andrei Năstase.
În finalul adunării de la Cercul Militar, s-a ales un nou Comitet Director al Filialei Iaşi-Moldova, iar după cele 27 voluri exprimate, componenţa lui este următoarea:
- Preşedinte: Corina Matei-Gherman (16 voturi pentru, iar contracandidatul Cristian Harnău a obţinut doar 11 voturi);
- Vicepreşedinte pentru Iaşi: Dan Teodorescu (24 voluri);
- Vicepreşedinte în teritoriu: Vasile Checheriţă (din Piatra Neamţ, 18 voturi);
- Secretar: Doina Toma (18 voluri);
- Membri: Maria Apetroaiei (18 voturi) şi Anastasia Gârneaţă (17 voluri).
Din acest colectiv mai face parte şi Mihai Ştirbu, redactorul şef al revistei "Moldova Literară".
De menţionat că Dan Teodorescu a refuzat să candideze pentru postul de preşedinte, deşi a avut multe propuneri în acest caz!
În continuare, la popota ofiţerilor de la Cercul Militar, participanţii au servit masa de prânz, acolo unde duelurile epigramatice (cu Vasile Manole - din Galaţi, Emil Bucureşteanu şi Vasile Checheriţă - ambii din Piatra Neamţ în prim plan) şi muzica populară interpretată de Rodica Ioniţă-Grosu au întregit o atmosferă colegială şi de prietenie între membrii Ligii Scriitorilor Români - Filiala Iaşi-Moldova. 
Numai că, pentru noul Comitet Director, greul de-abia începe. Vorba fostului preşedinte Constantin Toni Dârţu: "A fi preşedintele Filialei Iaşi-Moldova nu este decât multă muncă şi nimic altceva!".
Să mai remarcăm că, în deschiderea adunării din sala mare de festivităţi a Cercului Militar, col (r) Benone Tiron, şeful Cercului Militar din Iaşi a mai remarcat: "Toate manifestările pe care le găzduim în această sală fac parte din Centenarul Întregirii 1918-2018. Pentru acest lucru am pus şi un banner pe scena sălii, ca să ne amintim mereu de marele eveniment din acest an!". (REDACŢIA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu