vineri, 16 martie 2018

Sportul ieşean, în dezbatere publică


Domnul Răzvan Timofciuc, consilier local şi membru în Comisia de Sport din cadrul Consiliului Local Iaşi, ne trimite următorul comunicat de presă:  

"Către: Consiliul Local al Municipiului Iași
- Ref.: Invitaţie la dezbaterea publică „Soluții pentru deblocarea finanțării sportului ieșean”  

Stimate colege/Stimați colegi,

După cum bine știți, sportul ieșean este la un moment de restriște:
-  S-a retras din prima ligă echipa de rugby;
-  S-a retras din prima ligă echipa de handbal masculin, poziție la care a ajuns dupa 13 ani!;
-  Fotbaliştii de la  C.S.M. Poli au avut retribuţii neplătite de două luni şi jumătate, de-abia ieri au venit banii din drepturile de televizare și şi-au acoperit datoriile. Până în iunie, când vin ceilalți bani, clubul va aduna datorii cu salarii si taxe la stat de 7 mil. lei. Dacă nu se deblochează finanțarea, clubul intră în moarte clinică;
-  Baschetbaliştii nu au primit salariile de cinci luni, iar cei de la C.S. Politehnica au de gând să retragă și echipa din competiție în cursul săptămânii viitoare;
-  În vara  anului  2017,  a  fost  retrasă din  campionat  echipa  de  baschet  feminin,  deși  la începutul anului 2017 clubul primise asigurări de la Primăria Municipiului Iași că vor
fi alocați bani pentru echipă;
Această situație  este îngrijorătoare, în condițiile în care doar pe parcursul anului trecut au  fost  cheltuiți  de  la  bugetul  local,  prin  votul  nostru,  al  consilierilor  locali,  11.4  milioane  lei pentru finanțarea sportului ieșean și susținerea echipelor sus-menționate în prima ligă. 
Decizia  intempestivă  a  Executivului  Primăriei  Municipiului  Iași  de  sistare a  finanțării sportului  și  retragerea  din  prima  ligă  a  echipelor  sportive  înseamnă,  în  fond,  risipirea  inutilă  a banilor alocați de la bugetul local anul trecut, precum și a banilor publici cheltuiți în ultimii ani pentru susținerea sportului (aproximativ 10 milioane euro în ultimii 4 ani). 
Consider că este un moment în care orgoliile personale și animozitățile politice trebuie lăsate deoparte. 
O  astfel  de  decizie  radicală  de  retragere  a  sprijinului  financiar  din  partea  Consiliului Local consider că trebuie luată în baza unei strategii coerente, la care să fie parte aleșii locali, reprezentanți ai cluburilor și asociațiilor sportive, precum și suporterii.
Am inițiat, în calitate de consilier local, membru în Comisia de Sport din cadrul Consiliului Local, o dezbatere publică despre soluțiile privind deblocarea finanțării sportului ieșean. Am discutat cu toți colegii din cadrul Comisiei de Sport din cadrul Consiliului Local despre această  dezbatere  și    bucur    am  avut  parte  de  o  reacție  pozitivă  din  partea  domniilor  lor, indiferent de aparteneța politică.
Luni,  19.03.2018,  la  Sala  de  ședințe  din  cadrul  Hotelului  ”Sport”  (de  lângă  Sala Polivalentă), de la ora 11.00, avea loc dezbaterea ”Soluții pentru deblocarea finanțării sportului ieșean",  la  care  vor  lua  parte  reprezentanți  ai  cluburilor  sportive,  ai Consiliului Local, Consiliului Județean, instituțiilor deconcentrate și Parlamentului României, reprezentanți ai mass-mediei locale, precum și iubitori ai sportului din societatea civilă.
Vă invit, dragi colegi, să luați parte la această întâlnire.
Îmi  pun  speranţa    în  cadrul  acestei  dezbateri  se  vor  degaja  idei  şi  propuneri  concrete pentru  deblocarea  finanțării  sportului  ieșean și,  împreună,  reprezentanţi  ai  deliberativului  şi  ai executivului  municipalităţii,  ne  putem  aduce  contribuţia  la  dezvoltarea  pe  baze  solide  a  sportului ieşean.
Cu stimă,
Răzvan Timofciuc
Consilier local, Membru în Comisia de Sport din cadrul Consiliului Local"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu