joi, 1 martie 2018

PURIM 5778 - Sărbătoarea Veseliei în Comunitatea Evreilor din Iaşi




Ziua de 28 februarie 2018 a însemnat pentru evreii din Iaşi şi de pretutindeni o sărbătoare a veseliei, cea de PURIM 5778. În Sala de festivităţi "Mihai Eminescu" din cadrul "Grand Hotel Traian" din Piaţa Unirii ieşeană, peste 200 de persoane au fost învitate de preşedintele Comunicităţii Evreilor Iaşi, ing. dipl. Abraham Ghiltman la un spectacol muzical-artistic, în prim planul manifestării fiind formaţia NIGUN, o formaţie de muzică klezmer (muzică populară evreiască) condusă de Romeo Luchian. De fapt, formaţia este una de familie, deoarece din ea mai fac parte soţia Tania Luchian, fiicele Daniela şi Mihaela şi fii David şi Iacob Luchian. În urmă cu mai mulţi ani, familia Luchian a trecut Prutul din Republica Moldova în România şi s-a stabilit la Iaşi, după cum ne-a mărturisit jurnalistul de la CEI, doamna Martha Eşanu. Solistul formaţiei a fost jr. Albert Lozneanu, la chitară bas a fost Sergiu Antonesei, iar fetiţa Raisa Schaehter a fost mica "pată de culoare" a manifestării, tot pe scena Sălii Eminescu urcând şi corul Comunităţii Evreilor din Iaşi (CEI).
Multe oficialităţi ieşene au participat la acest eveniment de marcă pentru Comunitatea Evreilor din Iaşi, în sală fiind prezenţi prefectul Marian Şerbescu, primarul Mihai Chirica, şeful de serviciu Vasile Tiron (din cadrul Primăriei ieşene), Virgil Băbii (şeful Direcţiei pentru Cultură Iaşi), Claudia Crăcăleanu (Manager general la Radio România Iaşi).
În sală s-au mai aflat poetul Nicolae Panaite (directorul editurii ALFA), reporterul de radio Alex Aciobăniţei, fotoreporterul Andrei Cucu, promotorul cultural Moshe Groper (Centrul de Istorie a Evreilor şi Ebraistică dr. Alexandru Şafran Iaşi) şi membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI), ei fiind Mihai Batog-Bujeniţă, Cornelia Ursu, Mihai Haivas, Dan Teodorescu, Angela Pistol, Elena Mândru, Mihai Caba.
Au onorat cu prezenţa manifestarea organizată de CEI preoţii Paul Budău şi Cristian Deac (de la Catedrala Romano-Catolică Iaşi) şi Cătălin Vatamanu (de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei Iaşi).   În deschiderea evenimentului de miercuri seara, preşedintele CEI, Abraham Ghiltman a prezentat câteva repere ale sărbătorii de PURIM 5778, o sărbătoare a bucuriei, în care comunităţile evreieşti din lumea largă îmbracă haine festive, în amintirea evenimentelor care au salvat întreg poporul ales de la pieire.
"Denumirea de PURIM vine de la cuvântul persan PUR, care înseamnă SORŢI. Cartea Esterei, din Vechiul Testament, este temeiul instituirii acestor zile de veselie, deoarece ne aminteşte cum întreg poporul evreu a fost salvat datorită Esterei şi a unchiului său, Mardoheu. Purimul s-a serbat încă din momentul acestei biruinţe, iar tradiţia iudaică spune că se va sărbători chiar dacă toate celelalte sărbători vor dispărea. Carnavalul, serbările şi piesele de teatru sunt atuurile unui Purim reuşit. Atmosfera din zilele de Purim este una de carnaval, după cum se vede şi la noi, în sală, deoarece lumea poartă măşti, se organizează manifestări culturale şi o masă festivă. Se mai dau daruri apropiaţilor şi se face milostenie cu cei nevoiaşi", a menţionat de la microfonul de pe scenă, preşedintele Abraham Ghiltman.
În continuare, au luat cuvântul preotul romano-catolic Paul Budău şi preotul ortodox Cătălin Vatamanu, care au transmis saluturile comunităţilor religioase din care fac parte.
Au mai consemnat următoarele luări de cuvânt:
- Prefectul Marian Şerbescu: "Mulţumim pentru invitaţie, este o mare onoare să fim alături de dumneavoastră la această manifestare a bucuriei, deoarece PURIMUL este a sărbătoare a bucuriei!";
- Primarul Mihai Chirica: "Binele învinge răul, iar Dumnezeu a vrut ca această comunitate a evreilor să dăinuiască peste veacuri. Aş dori ca de fiecare dată speranţa şi dragostea să dăinuiască între noi. O să încercăm să ne ducem planurile la bun sfârşit şi vom reuşi. Binele a fost scos din templu şi oferit mulţimii. S-au împlinit 5778 de ani şi vor mai trece milenii şi tot despre asta vom vorbi, deoarece vom păstra tradiţia!".  
În continuare, după ce Mihai Caba a recitat câteva fragmente din opera poetului şi umoristului Ion Pribeagu (pe numele adevărat Isac Lazarovici, evreu născut  în comuna Suliţa din judeţul Botoşani, în 1887 şi decedat la Tel-Aviv, în Israel, în 1971), formaţia NIGUN şi corul CEI au dat un recital muzical de zile mari, îndelung aplaudat de cei prezenţi.  
S-au cântat şi celebrele melodii "Poporului lui Israel, trăieşte!" şi "Să fie pace în lume!", iar la final, mama Tania Luchian şi fiica Mihaela Luchian (studentă la Medicină), au dat un superb recital la două viori, cu melodii în limba rusă şi română.
Cocktailul de final, pregătit după străvechile tradiţii iudaice, a încheiat o seară minunată în cadrul unei manifestări culturale organizate la superlativ de membrii Comunităţii Evreilor din Iaşi, care în prezent numără circa 300 persoane, dar şi mai mulţi simpatizanţi.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu