joi, 12 aprilie 2018

În Sala Penicilina, micile voleibaliste ieşene visează la gloria sportivă!


Aproape o sută de fetiţe cu vârste între 13-14 ani, pasionate de volei, venite din şase localităţi ale ţării, se întâlnesc începând de mâine la Iaşi. Pe toate le animă dorinţa de a se califica în etapa finală a Campionatului naţional de speranţe, în urma jocurilor din seria semifinală I. Clubul Penicilina Iaşi va fi gazda întrecerilor la care vor mai participa C.S.Ş. Bacău, C.S. Medgidia, C.S.M. A Bucureşti, A.C.S. Bravol Braşov şi L.P.S. Piatra Neamţ. Tinerele jucătoare ieşene pregătite de fosta jucătoare Tatiana Popa s-au calificat în această etapă a competiţiei de pe locul I în seria A a primei faze, unde a înregistrat 12 victorii în tot atâtea partide.
Pentru acest nou “examen”, am consacrat vacanţa recent încheiată voleiului, efectuând câte două antrenamente pe zi. Aceasta pentru că vineri şi sâmbătă vom avea de susţinut câte două partide şi astfel ne-am obişnuit cu efortul care va trebui făcut.” – ne-a spus Ioana Loghin 
Pasiunea micilor voleibaliste ieşene este mare. Maria Rătăciuc locuieşte în satul Osoi, la circa  20 de km de Iaşi. În fiecare zi, ea vine la antrenamente cu autobuzul pentru a-şi împlini plăcerea de a juca volei. Şi pentru acest turneu semifinal s-a pregătit cu toată ambiţia.
La rândul lor, Alexia Moroşanu şi Maria Melinte, au mărturisit că întreaga echipă este dornică de a obţine calificarea în turneul final.
Lotul ieşean va fi alcătuit din Alexia Moroşanu, Maria Rătăciuc, Ioana Loghin, Adela Pădurariu, Daria Melinte, Ema Brumă, Alexandra Goldan, Andreea Agafiţei, Yvone Hrib, Carla Ciobanu, Teodora Cobzac, Ana Maria Vieru, Alexia Muşinschi, Claudia Racu.
 Competiţia se va desfăşura sistem turneu, începând de vineri şi până duminică (13-15 mai 2018), în Sala Penicilina. Vineri şi sâmbătă vor  avea loc câte două reuniuni, iar duminică una.  Vor promova în faza finală, formaţiile situate pe primele doua locuri în fiecare dintre cele patru serii semifinale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu