vineri, 11 mai 2018

"Armoniile Europene" au încântat publicul la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă

Joi, pe 10 mai 2018, în sala mare de spectacole a Clubului CFR Iaşi de pe strada Râpa Galbenă nr. 12, Cenaclul "GEORGE TOPÎRCEANU" şi invitaţii săi au prezentat publicului spectacolul artistic "ARMONII EUROPENE".
A fost al treilea spectacol cu public din acest an organizat de membrii cenaclului ieşean revenit acum în actualitate, manifestarea de joi fiind dedicată Zilei Uniunii Europe şi a Independenţei României, ambele serbate pe 9 mai.
În faţa unui public numeros, avid de un act artistic de bună calitate, moderatorul Emil Gnatenco a dat, pentru început, cuvântul directorului Paul Zamfir, cel care a vorbit despre semnificaţiile zilei de 9 mai, dar şi despre Ziua Regalităţii din 10 mai.  
Tot Paul Zamfir a prezentat şi expoziţia de grafică portretistică "Scena şi oamenii ei", realizată de arhitectul ieşean Eduard Mattes, dar care trăieşte de mai mulţi ani la Haifa, în Israel.
Spectacolul artistic care a urmat şi care s-a încheiat după două ore, în aplauzele publicului, a avut următoarele repere:
- Recital la pian cu elevul Mihnea Burcuţă (de la cercul de profil al clubului CFR Iaşi - clasa prof. Iulia Doina Dinu)
- Recital actoricesc cu George Marici, Tudor Ostafie, Mihai Afloarei, Ina Cocuz, Emil Gnatenco.
- Moment liric cu soprana Marina Porumb.
- Recital de epigrame şi poezie cu Doina Toma şi Vasile Vajoga.
- Recital de muzică populară cu Rodica Ioniţă-Grosu.
- Recital de muzică uşoară cu Anca Apetroaiei şi Nina Cuciuc.
- Recital de muzică folk cu Adi Gegiuc.
În acordurile imnului Uniunii Europene - “Odă bucuriei”, toată trupa Cenaclului "George Topîrceanu" şi invitaţii zilei au urcat, la final, pe scena sălii de spectacole, mulţumind publicului pentru prezenţă.
Consultanţii artistici ai evenimentului au fost Mihai Batog-Bujeniţă şi Dan Teodorescu, iar la pupitrul tehnic s-a aflat Laurenţiu Cocuz. Operatorii video şi foto au fost Vasile Durac şi Ioan Vârlan.
La finalul manifestării, unul dintre fondatorii Cenaclului George Topîrceanu, jurnalistul şi publicistul ieşean Dan Teodorescu a declarat: "Spectacolul artistic ARMONII EUROPENE a fost
al treilea din acest an organizat de membrii cenaclului nostru, revenit acum în actualitate. Manifestarea a fost dedicată Zilei Uniunii Europe şi a Independenţei României, ambele serbate pe 9 mai,  Proclamarea independenţei statale la 9 mai 1877 a fost un act care a dăinuit peste veacuri, iar în acea zi memorabilă,  Mihail Kogălniceanu, declara în Parlamentul țării, următoarele: <<Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare!>>. În anul Centenarului Marii Uniri acest lucru nu a putut fi uitat de noi, cum nu a putut fi uitat nici faptul că, din 1 ianuarie 2007, România face parte din Uniunea Europeană. Aceste evenimente au fost serbate pe scena clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă într-un spectacol artistic în care publicul a avut intrarea liberă, iar muzica, poezia şi epigrama de bună calitate au fost la ele acasă! Tot aici a fost şi vernisajul unei expoziţii de grafică de nivel internaţional, oferită ieşenilor de arh. Eduard Mattes, cel care este membru al Asociației Caricaturiștilor din Israel și al Asociației Internaționale a Caricaturiștilor, cât și al Uniunii Artiștilor Plastici. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 31 mai 2018, intrarea fiind liberă. În această perioadă, o expoziţie asemănătoare, tot de Edy Mattes, este deschisă în Italia. Iată de ce, ne simţim cu toţii europeni!".
Vă mai informăm că, publicul ieşean este invitat la un nou spectacolul conceput de membrii Cenaclului George Topîrceanu, programat a avea loc joi, pe 31 mai 2018, ora 17.30, tot la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă. Va fi un spectacol cu artişti-copii, pentru copii, părinţi şi bunici, într-o "lume minunată" a copilăriei!
"Să nu uităm că, pe 1 iunie 2018, copiii au ziua lor, cum de fapt o au, în fiecare zi!", a mai declarat acelaşi Dan Teodorescu, aflat de data aceasta şi pe post de bunic!  (REDACŢIA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu