Irina Bulmaga |
În
perioada 14 - 22 mai 2018, în staţiunea Olăneşti s-a desfăşurat Finala Campionatului
Naţional individual de seniori şi senioare, la şah clasic. Întrecerea s-a bucurat
de o participare selectă, cu 24 sportive în CN al senioarelor şi 53 în cel al
seniorilor.
La
feminin, Irina Bulmaga (CS Politehnica Iaşi) a cucerit medalia de aur cu 7 puncte
din 9 posibile, reuşind în acest an să o învingă pe multipla noastră campioană
naţională Corina Peptan (CSM București), clasata pe locul 2, cu 6,5 puncte. Pe
locul 3 s-a situat Elena Luminița Cosma (CS Medicina Timișoara), cu 6 puncte.
În
competiţia seniorilor, Tiberiu Georgescu (Clubul de Șah al Municipiului Baia
Mare) a acumulat 7 puncte, după 9 runde, fiind urmat de Bogdan Deac (CS Politehnica
Iași - Steaua București) și Vlad Jianu (Clubul Universitatea de Vest
Timișoara), fiecare cu câte 6,5 puncte. Tânărul Bogdan Deac (doar 16 ani)
reconfirmă faptul că este în mare formă şi cucereşte a treia medalie la seniori
în 2018, având ca obiectiv în anul acesta să devină sportivul nr. 1 al României
în "sportul minţii".
La
aceste campionate au participat şi alţi 4 juniori (Miruna Lehaci, George Stoleriu,
Alexandru Cotruţă şi George Albu) de la CS Politehnica Iaşi, care au avut
rezultate bune şi foarte bune câştigând puncte importante la coeficientul ELO.
*
S-a lansat la Iaşi Academia de Şah Cotnari
În
luna mai 2018 s-a lansat în Iaşi Academia de Şah Cotnari, un proiect ambiţios
care va duce la creşterea performanţei sportivilor ieşeni, dar şi celor din
ţară, în vederea cuceririi unor noi medalii internaţionale şi la afirmarea
Iaşului ca un centru şahistic mondial.
Academia
de Şah Cotnari va fi organizată cu sprijinul Federaţiei Mondiale de Şah, fiind
unică în România, şi se va adresa tuturor celor care doresc performanţă în şah,
tuturor celor care doresc să descopere tainele şahului la cel mai înalt nivel.
Academia
de Şah Cotnari va fi structurată pe mai multe nivele de pregătire, de la cei
care au învăţat să mute piesele până la loturile naţionale, cu participări la Campionatele
Europene şi Mondiale.
Vă
mai informăm că în perioada următoare vor avea loc mai multe concursuri şcolare
de şah, astfel: 26 mai 2018 - la Erbiceni; 1 iunie 2018 - la Braeşti; 2 iunie
2018 - la Era Park, în Iaşi; 3 iunie 2018 - la Palas Mall Iaşi.
Ca
finalitate, în perioada 12-20 iulie 2018, la Iaşi se va desfăşura Campionatul
Naţional de şah pentru echipele de copii, juniori şi tineret, cu participarea a
400 de sportivi.
*
Judo-ul ieşean produce noi talente!
Cosmin Bucătaru (17 ani), de la CSŞ Unirea Iaşi-CS Politehnica Iaşi a reuşit calificarea la Campionatul Balcanic de cadeţi şi se anunţă, alături de Alexandru Panaite, ca un viitor campion al judo-ului ieşean.
*
Puşcaşii ieşeni au cucerit podiumul la Bucureşti
În
perioada 18-20 mai 2018, puşcaşii ieșeni de la CS Politehnica au cucerit podiumul
de premiere la etapa a 4-a a Campionatului Național - 60 f. Glonț, cal.
5.6mm, 50 m Culcat, seniori.
Podiumul
a fost următorul: 1. Ionuţ Rusu - 619.2 pct; 2. Mihai Axinte - 614,4 pct; 3.
Adi Ioviţă - 613.8 pct.
Media
reprezintă un nou Record Național al României în proba pe echipe, deţinut tot
de CS Politehnica Iaşi.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu