miercuri, 2 mai 2018

Echipa de futsal CSM Politehnica Iaşi a încheiat campionatul

Echipa de fotbal în sală CSM Politehnica Iaşi

Chiar dacă nu sunt plătiţi de 7 luni, jucătorii echipei de futsal CSM Politehnica Iaşi au respectat competiţia din Liga I şi au evoluat până la finalul întrecerii din turneul play-off (locurile 1-6). În etapa a V-a, în Sala LPS din Dealul Copoului, miercuri, pe 2 mai s-a jucat CSM Politehnica Iaşi - Informatica Timişoara 1-7 (1-6), oaspeţii fiind o echipă multinaţională, extrem de motivată în vederea ocupării unui loc fruntaş la finalul sezonului, victoria bănăţenilor fiind de fapt anticipată de toţi specialiştii jocului de fotbal în sală din ţara noastră. Evoluţia scorului a fost: 0-3, 1-3 (Liviu Ruxandari - din penalty de la 6 metri), 1-6 (la pauză), 1-7 (scor final). Pentru oaspeţi au marcat Stefan Rakić 3, Valentin Ilaş 2, Miloš Simić şi Felipe Oliveira 1. De remarcat că ieşenii au ratat destule ocazii la poarta oaspeţilor, prin Ruxandari, Despan, Vali Pricop şi Toni, ei jucând de multe ori de la egal la egal cu adversarii din Timişoara, cei care, în acest an, au cucerit deja Cupa României la futsal. 
Într-un meci arbitrat de brigada Smeu Ionuţ (Brăila) - Macovei Florin Aurelian (Galaţi), rezervă fiind Mocanu Dragoş (Brăila), iar observator federal Donţu Vasile (Galaţi), CSM Poli Iaşi a evoluat în următoarea alcătuire: Ioan Grigoraş - Liviu Ruxandari, Andrei Despan (căpitan), Valentin Pricop, Antoni "Toni" Jodas Vives, apoi Ilie Grigoraş (este fiul portarului titular) - Radu Guţu, Joel Rios Oliva, Andrei Nistor. Antrenori: Nelu Stancea (principal) şi Florin Nichifor (secund). Director sportiv: Ştefan Tudorache. Maseur: Marian Sărbătoare. Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă: Dan Teodorescu. Operator video: Emi George Isac.
La finalul partidei din Sala LPS Iaşi, directorul sportiv Ştefan Tudorache (CSM Poli Iaşi) ne-a declarat: "Într-un sezon în care jucătorii nu sunt plătiţi de 7 luni, avem nişte oameni de mare caracter! Ei sunt jucătorii noştri, care au hotărât să evolueze până la finalul campionatului, chiar şi în această situaţie. Mai ales că avem în lot doi spanioli, pe Toni şi Joel, pe care de fapt noi îi considerăm ieşeni de-ai noştri şi nicidecum stranieri! Într-un astfel de sezon vai de capul lui din punct de vedere financiar, am reuşit cele mai mari performanţe din istoria echipei: locul 6 în campionat şi calificarea în turneul final de patru, FINAL FOUR, al Cupei României. Nu ştiu dacă la alte echipe din ţară s-ar fi putut realiza aşa ceva, în condiţiile financiare menţionate anterior, dar, repet, sportivii noştri, cu Toni şi Joel în primele rânduri, sunt nişte oameni deosebiţi!".
Clasamentul la zi în Seria I din play-off arată astfel:
1. Informatica Timişoara        3          3          0          0          14-4                10
2. Autobergamo Deva             3          2          0          1          18-4                 9
3. CSM Politehnica Iaşi          4          0          0          4          7-31                0
Ultimul meci al grupei, o adevărată finală de campionat, va fi Informatica Timişoara - Autobergamo Deva (pe 8 mai, ora 18:00, la Sala Sporturilor "Constantin Jude").
În Seria a II-a din turneul play-off, clasamentul la zi arată astfel:
1. CS United Galaţi               3          1          1          1          9-8                  7
2. FK Odorheiu Secuiesc       2          1          1          0          12-5                5
3. Dunărea Călăraşi                3          1          0          2          5-13                3
Ultimele două partide ale returului sunt Dunărea Călăraşi - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc (pe 3 mai, ora 18:00) şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - CS United Galaţi (pe 8 mai, ora 19:30).
Primele clasate din fiecare grupă vor juca marea finală a sezonului 2017-2018, din Liga I de futsal.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu