miercuri, 21 noiembrie 2018

Eveniment sportiv la Iaşi: "Derby de România" la arena de popice CFR

Ion Cercel
Ultima etapă a turului, cea cu numărul 5, din cadrul Campionatului Naţional de popice pentru seniori programează marele derby al sezonului, CFR Olimpia ACB Iași (campioana națională en-titre) - CFR Cluj (vicecampioana națională).
Confruntarea va avea loc vineri dimineață, pe 23 noiembrie 2018, de la ora 9.00, la arena de popice CFR, din incinta bazei sportive CFR Iași, din Șoseaua Națională Nr. 7-9 Iași. Meciul va dura circa 3 ore, deci se va încheia în jurul orei 12.00.
Cele două echipe au evoluat luna trecută în cupele continentale de popice, CFR Olimpia ACB Iaşi în Cupa Mondială, de la Zapresic (Croaţia), iar CFR Cluj în Cupa Europei, de la Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), ambele fiind la un pas de promovarea în Liga Campionilor.
Loturile celor două combatante sunt următoarele: 
- CFR Olimpia ACB Iaşi: Mihai Gabriel Benghiac, Iulian Gabriel Cucu, Alexandru Sorin Mihail Mitru, Ion Cercel, Costică Ciurdea, Sebastian Biţă, Ştefan Ouatu, Florin Opincă, Remus Antimirescu (antrenor-jucător).
Din păcate, de la echipa ieşeană va lipsi Gyula Veres, care a abandonat activitatea sportivă de performanţă în acest moment, având şi unele probleme medicală balneologice.
- CFR Cluj: Sebastian Beşe, Cătălin Lungu, Vlad Sabău, Roberto Laposi, Bogdan Dudaş, Andrei Bucur, Petruţ Mihălcioiu, Mănel Manea. Antrenor: Grigore Blaga.
Liderii celor două echipe sunt Ion Cercel (locul 49 mondial în acest moment, cu 1170 puncte) şi respectiv Petruţ Mihălcioiu (locul 34 mondial, cu 1610 puncte).
Într-un clasament mondial alcătuit de Federaţia Internaţională de Popice (FIQ-WNBA) - secţiunea clasică NBC, în urma evoluţiilor pe plan internaţional ale lansatorilor, cu 295 de poziţii în ierarhia de moment, liderul este sârbul Vilmos Zavarko, jucător la SK Zeleziarne Podbrezova - Slovacia (deţinătoarea trofeului în Liga Campionilor), cu 8750 puncte.
Din acest clasament mondial mai fac parte şi alţi jucători ai campionilor de la CFR Olimpia ACB Iaşi, precum Florin Opincă (locul 218, cu 110 puncte), Iulian Gabriel Cucu (locul 241, cu 75 puncte), Costică Ciurdea (locul 270, cu 35 puncte) şi Mihai Gabriel Benghiac (locul 290, cu 10 puncte).
Înaintea "Derby-ului de România" de vineri, de la Iaşi, clasamentul arată astfel:
1. CFR Olimpia ACB Iaşi 3        3        0        0       24-0        6
2. CFR Cluj                       2        2        0        0       16-0        4
3. Inter Petrila                   4        1        0        3        5-27       2
4. KSE Târgu Secuiesc     3        0        0        3        3-21       0
Partida dintre ceferiştii mondoveni şi ardeleni va fi arbitrată de ing. Florin Ciolan, din Iași.
Pentru derby-ul din 23 noiembrie 2018, intrarea spectatorilor este liberă la arena de popice CFR Iaşi, unde sunt aşteptaţi cât mai mulţi fani ai popicarilor campioni de la "Gara Mare".
Vă mai informăm că meciul din etapa a VII-a, a doua a returului, Inter Petrila - CFR OLimpia ACB Iaşi 0-8 la puncte de echipă, s-a disputat în devans.

* Un nou debut în Liga Campionilor la popice
Sâmbătă, pe 24 noiembrie 2018, de la ora 13.00, sunt programate partidele tur din primul tur al Ligii Campionilor la popice. România va fi reprezentată doar de campioana Electromureş Romgaz Târgu Mureş, în competiţia feminină.
Meciurile programate sunt următoarele:
- FEMININ: KK Slovan Rosice (CZE) - Rakoshehyi VSE (HUN), KK Triglav Kranj (SLOVENIA) - CS Electromureş Romgaz Târgu Mureş (ROMÂNIA), SKK '98 Poing (GER) - Kegljaski Klub Celje (SLO), SK Zeleziarne Podbrezova (SVK) - KC Schrezheim (GER).
Sunt calificate direct în sferturile de finală echipele SKC Victoria 1947 Bamberg (GER - cu românca naturalizată Ioana Veronica Văidăhăzan-Antal, printre titulare), KK Mlaka Rijeka (CRO), BBSV Viena (AUT), ZTE-ZAEV TK Zalaegerszegi (HUN).
- MASCULIN (Optimi de finală): SK Zeleziarne Podbrezova (SVK) - KSV Union Orth a. d. Donau (AUT), KK Zapresic (CRO) - KK Partizan Belgrad (SRB). SKV Rot Weiss Zerbst 1999 (GER) - KK Rudar Kakanj (BiH), KK Neumarkt (ITA) - Szegedi TE (HUN), Zalaegerszegi TK (HUN - cu românii naturalizaţi Zoltan Flavius Feher şi Claudiu Boantă, în lot) - SKC Victoria 1947 Bamberg (GER - cu românii care şi-au păstrat cetăţenia, Nicolae Lupu şi Cosmin Crăciun, în lot), KK Mertojak Split (CRO) - TJ Lokomotiva Ceska Trebova (CZE), KK Belgrad (SRB) - KK Revita Banja Luka (BiH), KK Konstruktor Maribor (SLO) - Repcelaki SE (HUN).
După cum se poate observa există şi un derby al popicarilor români, în meciul din Ungaria, dintre "ZTK" şi "Bamberg".
Partidele retur se vor disputa pe 8 decembrie 2018. Turneul final de patru - FINAL FOUR, din Champions League la popice, este programat la Zapresic, în Croaţia, la circa 20 km de capitala Zagreb, în zilele de 30 şi 31 martie 2019.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu