duminică, 25 noiembrie 2018

"Foamea emoţională" l-a cuprins pe Ionel Pintilii!


Militar de carieră, cu grade înalte, Ionel Pintilii lucrează în prezent la Apollonia TV Iaşi şi este membru al Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI). Aşa cum stă bine oricărui militar, pentru domnia sa ordinea şi disciplina sunt pe primul loc în viaţa cotidiană. O viaţă care de multe ori nu este aşa cum şi-o doreşte Ionel Pintilii şi de aceea el se "răzbună" pe acei "neinstruiţi", scriind versuri! În poeziile lui Ionel Pintilii sunt trăirile sale, unde autorul "îşi caută stropul de lumină prin care eul poetic să se poată reflecta în propria oglindă", cum bine spune Liviu Apetroaie, în prefaţa volumului, lansat în public într-o frumoasă zi de iarnă, de sâmbătă, 24 noiembrie 2018. Manifestarea cu public a avut loc în Parcul Copou, mai precis la Sala "Diotima" din cadrul Casei de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi. În prezidiul manifestării au luat loc Adi Cristi (care este şi editorul cărţii, prin editura 24:Ore), Liviu Apetroaie (lectorul volumului), Livia Iacob (lector univ. dr. la UAIC şi critic literar), Horia Zilieru (maestru în arta poeziei) şi Ionel Pintilii, îmbrăcat la costum şi cravată, că aşa stă bine oricărui colonel în rezervă!
Am consemnat următoarele luări de cuvânt:
- Adi Cristi: "Ionel Pintilii este la a treia carte, deci el poate deveni membru al Uniunii Scriitorilor, numai că el mai trebuie să treacă şi prin furcile caudine ale calităţii lucrărilor editate. Fiind un încăpăţânat, el a reuşit să învingă poezia şi pe mine. Pe mine m-a învins cu propriile arme, cu poezia! Fiind disciplinat şi om de cuvânt, a reuşit să-şi construiască un nou univers. Observăm o evoluţie covârşitoare acum, faţă de cele două cărţi anterioare. Poezia lui Ionel Pintilii este o replică a realităţii. El reuşeşte să construiască poezia din alt material".
- Liviu Apetroaie: "Foamea emoţională este hrana poetului, i-am spus asta lui Ionel Pintilii. L-am asociat cu omul de carieră, din rigoarea militară. El este tipul de luciditate care merge până la ultima analiză. Poeziile sale nu sunt întrebări în formă stilistică, ele sunt întrebări şi răspunsuri. Orice poet se străduieşte să construiască paradigme. Asta este foamea emoţională a lui Ionel Pintilii, care îl plasează acolo unde îi este locul. El se întreabă: unde sunt şi ce fac? Cartea e complexă în felul ei!".
- Livia Iacob: "Într-un reportaj despre Târgul de carte Gaudeamus din Bucureşti, 80 % dintre intervievaţi au spus că nu citesc cărţi, din diferite motive! 20 % citesc poezie s-a spus la televiziunea naţională, probabil datorită faptului că se scrie pe un spaţiu mai mic. Nu poţi să scrii poezie fiind grobian! Nu poţi să pui urâtul în poezie! Volumul lui Ionel Pintilii este alcătuit din două părţi: Foame emoţională şi Unghere însetate.   
Cunoscându-l pe Ionel Pintilii la un post de televiune din Iaşi, pot spune că este un om dur. Foamea emoţională presupune căutarea unui ,,alter" care nu-l găseşte de fiecare dată. Îi doresc cât mai mulţi cititori şi cât mai flămânzi!".
- Horia Zilieru (care a făcut la un moment dat şi o analiză literară pe text): "Am venit mai târziu la această adunare, dar sunt la coada alfabetului! Sunt bucuros că poezia nu moare. Ionel Pintilii are o deschidere către contemporaneitate şi un laser cu mâner! Poetul este personajul principal dintr-o carte de poezie. Într-un cuvânt există o pluritate de mesaje. Acel real care ne asaltează trebuie să-şi găsească în noi realitatea. Noi, poeţii, suntem nişte mici Meşteri Manole. Memoria poetului nu se pierde niciodată. Se simte la Ionel Pintilii ceva din poezia lui Mihai Ursachi. Poezia înseamnă şi muzică! Să nu intervină acea oboseală, să nu transmitem oboseala cititorului. ,,Arcuşul şi coarda" s-ar putea numi volumul dumneavoastră, Ionel Pintilii! Sper să vă văd în cercul cititorilor!".  
Spre finalul manifestării, autorul Ionel Pintilii a mulţumit publicului pentru prezenţă, menţionând: "Partea cea mai uşoară pentru mine a fost atunci când au vorbit alţii. În urmă a tot ce s-a spus, am să recit o poezie, dedicată vieţii militare în care am trăit! Citesc pentru mine şi pentru militarii din sală. Cafeaua din familia mea v-o aduc dumneavoastră!".
Cu menţiunea că partea grafică şi coperta cărţii este realizată de Florin Buciuleac, evenimentul cultural ieşean din Parcul Copou s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferită celor prezenţi de poetul şi militarul de carieră Ionel Pintilii.
Să trăiţi domn' Colonel, servim patria!
DAN TEODORESCU

Un comentariu:

  1. Ma bucur nespus de mult! Am avut fericita sansa sa ne intersectam de cateva ori cu Ionel Pintilii. Aprecieri si de atunci si de acum! Cu mult respect si mult drag, Col. Petroniu NAGY Tirgu Mures

    RăspundețiȘtergere