miercuri, 7 decembrie 2016

Ieşeanul Vlad Stoica se impune pe terenurile de tenis din Bucureşti



Nu cu mult timp în urmă, la Bucureşti a avut loc turneul de tenis pentru categoria 16 ani - Trofeul Agronomia, din cadrul Circuitului Naţional FRT.
Pritre competitori s-a aflat şi ieşeanul Vlad Stoica (născut pe 4 mai 2001), elev în clasa a IX-a la Colegiul Costache Negruzzi din Dealul Copoului, care anul acesta a evoluat şi la turneul internaţional de seniori de la arenele CFR Iaşi, denumit Trofeul Municipiului Iaşi, cu premii totale de 25.000 dolari.
La concursul de la Bucureşti, în proba de simplu, pe un tabloul principal de "64", ieşeanul Vlad Stoica (cap de serie nr. 3, care aparţine acum de CS AS Club Politehnica Bucureşti) a câştigat dificilul turneu după victorii spectaculoase în faţa adversarilor întâlniţi, învingându-i, pe rând, pe George Luncaşu (cu 6-4, 6-0), Dan Radu Munteanu (6-1, 6-1), Andrei Gaiţă (6-4, 4-6, 6-3), pe primul favorit Matei Adrian Georgescu (6-2, 2-6, 6-3), iar în marea finală pe Radu Florin Macovei (nr. 4, de la CSM Bucureşti), cu 6-3, 6-4.
La dublu masculin, ieşeanul Vlad Stoica a fost finalist, rezultatul din ultimul act al probei fiind următorul: Radu Florin Macovei (CSM Bucureşti) / Dragoş Petre Popeangă (AS CE Tenis Masters Bucureşti)
[nr. 1] - Vlad Marcu (CS Winners TC Cluj) / Vlad Stoica (CS AS Club Politehnica Bucureşti) [nr. 4] 1-6, 6-4, 10-4.
În competiţia feminină, câştigătoarele au fost Maria Raluca Tudorache (CS AS Club Politehnica Bucureşti) - la simplu şi Isabela Dima (AS Tenis Club Bucureşti) / Maria Raluca Tudorache (CS AS Club Politehnica Bucureşti) - la dublu.
Arbitrul principal al competiţiei a fost internaţionalul Lucian Stănciulescu, directorul de turneu fiind Claudiu Munteanu.
Organizatorul turneului a fost ACS Tenis Prim Bucureşti, baza sportivă de tenis fiind în incinta Universităţii Agronomice din Capitală.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu