Etapa a VI-a din Seria I din
cadrul Campionatului Naţional de futsal pentru tineret (U 19) a programat joi
seara, pe 8 decembrie 2016, la Sala LPS din Dealul Copoului, meciul CSM
Politehnica Iaşi - Sănătatea Darabani (jud. Botoşani) 9-4 (4-3), jocul fiind
arbitrat de localnicii Cosmin Roman şi Sebastian Şpaiuc. În prima parte a
disputei, oaspeţii au avut un joc elaborat şi cu multă îndrăzneală la poarta
adversă, conducând cu 2-0 şi 3-1, şi doar intervenţiile salvatoare ale
portarului ieşean Ilieş Grigoraş (fiul portarului de la seniori, Ioan Grigoraş)
au limita proporţiile scorului. După 0-2, 1-2 şi 1-3, a venit însă 3-3, 4-3 (la
pauză), 5-3, 5-4 şi 9-4 (rezultat final), formaţia gazdă revenindu-şi din
"pumni" şi conducând ostilităţile pe terenul disputei, ca o adevărată
campioană naţională en-titre ce este! Pentru ieşeni au marcat: Pieptănaru (2
goluri), Leonte (2), Panaite (2), Stan, Amarandei şi Mihuleac şi după acest
succes CSM Poli Iaşi a revenit pe locul 2 al ierarhiei de moment, asta după ce
a pierdut la "masa verde", cu 0-5, primele două meciuri ale
sezonului, din cauză că nu au fost respectate unele criterii de vârstă ale
jucătorilor.
În partida de joi seara, CSM Poli Iaşi a utilizat următorul lot de jucători:
Grigoraş - Amarandei, Mircia, Panaite, Stan, apoi Corduneanu - Leonte,
Mihuleac, Iacob, Pieptănaru, Manolache, Pasnicu. Antrenor: Florin Nichifor.
Preparator fizic: Florin Trofin. Director Sportiv: Ştefan Tudorache. Cronometror
la masa oficială: Vlad Baban. Team-manager: Ionel Popa. Ofiţer de presă: Dan
Teodorescu.
Celălalt joc al rundei, Ceahlăul
Piatra Neamţ - Internazionale Traian Vaslui se va disputa pe 13 decembrie 2016,
de la ora 19:00.
La zi, clasamentul în Seria I este următorul:
1. Internazionale Traian Vaslui 5 5 0 0 29-14 15
La zi, clasamentul în Seria I este următorul:
1. Internazionale Traian Vaslui 5 5 0 0 29-14 15
2. CSM Politehnica Iaşi 6
3 0 3 30-26 9
3. Sănătatea Darabani 6
2 0 4 29-34 6
4. Ceahlăul Piatra Neamţ 5 1 0 4 18-32
3
Campionatul se va relua pe 5 martie 2017, cu partidele: CSM Politehnica Iaşi - Ceahlăul Piatra Neamţ şi Internazionale Traian Vaslui - Sănătatea Darabani. Anul viitor, în sezonul regulat, vor mai avea loc alte două tururi de campionat (meciuri tur-retur), cu 6 etape programate, iar apoi, la turneul final vor ajunge 8 echipe. După cum menţiona antrenorul ieşean Florin Nichifor, la turneul final vor promova câştigătoarele celor 5 serii existente, plus cele mai bune trei formaţii de pe locul 2. Să sperăm, că echipa noastră de suflet, CSM Poli Iaşi, va fi şi ea prezentă la turneul final, chiar dacă în acest sezon este în schimbare de generaţii!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu