*
Pe primul loc în ierarhia sportivilor ceferişti s-a clasat halterofilul Ilie
Constantin Ciotoiu, antrenat pe plan local de Dănuţ Fron
În
anul de graţie 2016, mai cu bune, mai cu mai puţin bune, sportivii Clubului CFR
Iaşi au fost din nou în atenţia "fanilor", dar, din păcate, mai puţin
în a finanţatorilor! Deşi s-a înscris iniţial în Cupa Europei din Serbia,
echipa de popice CFR Olimpia ACB Iaşi a trebuit să se retragă ulterior, din
motive financiare şi de efective, ratând şi o posibilă evoluţie ulterioară în
Liga Campionilor, acolo unde s-a aflat mulţi ani de-a rândul. În schimb, pe plan
intern, popicarii ieşeni au cucerit două medalii de argint, pe echipe, la seniori
(în Liga I şi la Cupa României) şi alte două medalii de aur pentru echipele de
tineret şi juniori (în Campionatul Naţional de tineret U 23 şi în Campionatul
DUO JUNIORI).
Ieşenii
au mai concurat cu succes şi la Campionatele Naţionale de popice pentru seniori
şi cadeţi (U 18), la individual clasic şi tandem, de la Ploieşti şi respectiv
Hunedoara, acolo unde ceferiştii moldoveni au cucerit mai multe medalii de
argint şi bronz.
Trei
popicari ieşeni (Ion Cercel, Ştefan Lincu, Ionuţ Condrea), însoţiţi de
antrenorul federal Remus Antimirescu au luptat pentru România la Campionatele
Mondiale de popice de la Novigrad (Croaţia), cu bune rezultate. Iar ieşeanul
Ştefan Lincu (în prezent student-boboc în anul I la "Instalaţii", din
cadrul UTI) a cucerit chiar şi o medalie mondială de bronz la cadeţi (U 18),
alături de ploieşteanca Elena-Loredana Vişan, în proba de perechi mixte. La
seniori, cuplul Ion Cercel (CFR Olimpia ACB Iaşi) - Daniela Lăcătuşu (Conpet
Petrolul Ploieşti) a ocupat un loc 5-8 la tandem mixt, ajungând până în
sferturile de finală ale competiţiei.
La veterani (seniori +50 ani), echipa CFR Olimpia ACB Iaşi a terminat Campionatul Naţional de popice, de la Hunedoara, pe un onorant loc 4, la un "băţ" de medalia de bronz.

Tot
pe locul 4 s-a clasat şi Dumitru Penciuc, la categoria de vârstă 50-59 ani.
La
Cupa României la popice, în TOP 10, s-a clasat şi dr. Sorin Cotlarciuc (locul
9), care este şi un om ancorat în viaţa literară a Iaşului, el editând multe
cărţi beletristice în ultimii ani, de mare valoare.
Veteranii
ceferişti au cucerit însă alte numeroase medalii la diferite turnee din ţară,
inclusiv la prima ediţie de la "Cupa Iaşului", competiţie la care s-a
primit un ajutor financiar şi de la Primăria Municipiului Iaşi, de la capitolul
"Sport în Cartiere", prin grija domnului Ionel Popa, căruia îi
mulţumim pentru ajutorul acordat.
*
Turnee importante la nivel naţional şi internaţional în cadrul secţiei de tenis
de câmp
La
tenis de câmp, clubul CFR Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi
Federaţia Română de Tenis, a continuat şi în acest an organizarea şi găzduirea
în propria arenă a două turnee internaţionale din calendarul mondial ITF, la
masculin şi feminin, cu premii de 25.000 dolari şi respectiv 10.000 dolari,
acolo unde au participat şi mai mulţi jucători originari din Iaşi. În probele
de simplu s-au impus Dragoş Dima (România, 24 ani, locul 308 ATP în prezent) şi
respectiv Alexandra Perper (Republica Moldova, 25 ani, locul 418 WTA).
Clubul
ceferist moldav a organizat şi două turnee importante din calendarul naţional
al FRT, precum Cupa de Primăvară - Ruxandra Dragomir şi prima ediţie a
Memorialului Florenţa Mihai.
Dintre
cadeţii şi juniorii de valoare care se pregătesc la CS CFR Iaşi, sub comanda
antrenorilor Vergil Aghion şi Raluca Aghion, îi putem aminti pe Răzvan Aghion,
Maxim Cazac, Ilie Cazac, Eduard Schipor, Maria Bianca Andrei etc.
* Halterele, o secţie de mare performanţă la CS CFR Iaşi

Secţia
de haltere, condusă de antrenorul Dănuţ Fron scoate performeri pe bandă rulandă
şi după Ilie Ciotoiu, iată-i acum pe firmamentul performanţei pe Marius Pagu şi
Ionela Atincăi, cu medalii cucerite în finalele naţionale juvenile, de la
Botoşani.
Disputat între două cluburi, la seniori de CSM Cluj şi la tineret de CS CFR Iaşi, halterofilul ieşean Ilie Constantin Ciotoiu (21 ani) are din nou performanţe notabile la categoria 56 Kg, atât pe plan naţional, cât şi internaţional, în cadrul Campionatelor Europene de seniori din Norvegia şi ale celor de tineret din Israel. La tineret, concurând pentru CS CFR Iaşi, Ilie Constantin Ciotoiu a cucerit două medalii de argint la Europenele de tineret, de la Eilat (Israel), iar pe plan naţional a luat trei medalii de aur la Cupa României, la categoria 56 kg.
* La culturism, două medalii cu numai două sportive

"Puţini,
dar buni", este probabil deviza de bază a antrenorului emerit Petru
Ciorbă, cel care conduce de ani buni secţia ceferistă de culturism-fitness.
Cu numai două sportive legitimate la senioare, CS CFR Iaşi a cucerit medalii de argint şi bronz prin Marinela Ungureanu (la CN de la Şimleul Silvaniei) şi Florina Rusu (la Campionatele Balcanice din Serbia).
* O singură medalie la box
În sala de box din Gara Socola, ce aparţine de clubul ceferist ieşean, se pregătesc mulţi cadeţi şi juniori legitimaţi la CSŞ Unirea Iaşi, dar numai cinci seniori de la CS CFR Iaşi, sub comanda antrenorilor Nicu Brânzei şi Tinu Brînzei.
Seniorii sunt Gheorghe Jugan (dublă legitimare CS CFR Iaşi-CSM Ploieşti), Florin Ovidiu Goian, Gheorghiţă Luca, Lucian Leonte, Gabriel Fandarac. La Brăila, la Cupa României de seniori, Gheorghe "Chivu" Jugan a urcat pe locul 3 al podiumului la cat. 69 kg şi cam atât, deoarece nici la box nu au fost "finanţe" pentru a se putea participa la mai multe competiţii.

Clasamentele la finele anului 2016, conform punctajului MTS
Analizând toate performanţele obţinute în anul în curs de către sportivii de la CS CFR Iaşi şi aplicând punctajul elaborat de Ministerul Tineretului şi Sportului, conform "Sistemului de atribuire a punctelor în raport cu rezultatele sportive", au rezultat următoarele ierarhii finale din 2016:

-
INDIVIDUAL:
1. Ilie Ciotoiu (haltere) - 123 puncte;
1. Ilie Ciotoiu (haltere) - 123 puncte;
2.
Ştefan Lincu (popice) - 55,75 puncte;
3. Ion Cercel (popice) - 44 puncte;
4. Ionuţ Condrea, Sebastian Biţă, Cristian Toma (toţi de la popice) - 42 puncte;
5. Iulian Gabriel Cucu (popice) - 27 puncte;
6. Remus Antimirescu, Gyula Veres (ambii de la popice) - 26,5 puncte;
7. Florin Opincă, Costică Ciurdea (ambii de la popice) - 24 puncte;
8. Marinela Ungureanu (culturism-fitness) - 12 puncte;
9. Ştefan Ouatu (popice), Cristian Antăluţe (popice), Iulian Cucu jr (popice), Florina Rusu (culturism-fitness), Gheorghe Jugan (box) - 10 puncte;
10. Marius Pagu (haltere) - 7 puncte;
11. Răzvan Aghion (tenis), Ionela Atincăi (haltere) - 4 puncte;
12. Ştefan Sârbu (popice) - 3 puncte.
- ECHIPE:
1. CFR Olimpia ACB Iaşi - seniori (Florin Opincă, Ion Cercel, Ştefan Lincu, Gyula Veres, Costică Ciurdea, Remus Antimirescu, Iulian Gabriel Cucu, Ionuţ Condrea, Sebastian Biţă, Cristian Toma) - 24 puncte;
2. CFR Olimpia ACB Iaşi - tineret (Sebastian Biţă, Cristian Toma, Ionuţ Condrea, Ştefan Lincu, Ştefan Ouatu, Cristian Antăluţe, Iulian Cucu jr) - 10 puncte;
3. CFR Olimpia ACB Iaşi - DUO JUNIORI (Ionuţ Condrea, Ştefan Lincu, Sebastian Biţă, Cristian Toma) şi CFR Olimpia ACB Iaşi - veterani / seniori +50 (Dumitru Penciuc, Ioan Dăscălescu, Florin Dăscălescu, Mihai Chilaboc, Aurel Roiu, Constantin Iftimie, Ioan Herman, Sorin Cotlarciuc, Mihai Ispir, Mariana Zlăvog, Vasile Croitoru şi căpitanul echipei Vasile Ţidularu) - 8 puncte.
Antrenorii acestor performeri au fost Remus Antimirescu şi Costică Ciurdea (popice), Vergil Aghion şi Raluca Aghion (tenis de câmp), Dănuţ Fron (haltere), Petru Ciorbă (culturism-fitness), Nicu Brînzei şi Tinu Brînzei (box).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu