luni, 12 decembrie 2016

Sărbătoare în ALPI!



Sala mare de lectură a Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Asachi" din Iaşi a găzduit duminică, 11 decembrie 2016, şedinţa lunară a Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (ALPI). Debutul manifestării a aparţinut directorului Mihai Batog-Bujeniţă care a oferit trei buchete de flori, în numele Asociaţiei, doamnelor Elena Mândru (la schimbarea "prefixului"), Georgeta Paula Dimitriu (decana de vârstă în ALPI) şi Elena Zanet (gazda noastră din partea Bibliotecii).
În continuare s-a trecut în revistă participarea membrilor ALPI la manifestările culturale din ultima lună, fiind amintite evenimentul cultural de la Muzeul Mihai Codreanu, premierea cu piesa "Cuceritorul" de la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă (în regia lui Emil Gnatenco şi la debutul ca dramaturg a scriitorului Mihai Batog-Bujeniţă), vernisajul expoziţional al pictoriţelor Gabriela Cucinschi şi Marinela Rusu (manifestare încheiată însă, din păcate, cu o criză de "personalitate" a ultimei menţionate!!!), evenimentele culturale de la Comunitatea Evreilor din Iaşi şi de la Teatrul Fix, lansările de carte de la Suceava şi de la Muzeul Unirii din Iaşi, autorii volumelor supuse dezbaterii publice fiind Carmen Antoaneta Marcean, Petronela Alexa, Sorin Cotlarciuc şi Cornelia Ursu.
Au fost amintite apoi câteva aspecte organizatorice, iar directorul Mihai Batog-Bujeniţă a mai prezentat câteva reviste şi cărţi, care au ajuns pe "masa prezidiului", tocmai pentru a fi menţionate public.
Au recitat apoi, din propriile creaţii, epigrame, aforisme şi poezii, Gheorghe Bălăceanu, Doina Toma, Angela Pistol, Vasile Unguraşu, Nicolae Viziteu ("NeVe" - care a prezentat publicului şi o reuşită mini-expoziţie de caricaturi), Constantin Mihai, Carmen Matei-Gherman, Georgeta Paula Dimitriu, Aurel Popescu, Aurel Baican, Cristinel Cojocariu, Constantin Profir, Mihai Stancu, Constantin Munteanu, Vasile Diacon, Mihai Batog-Bujeniţă. Inginerul şi epigramistul Mihai Caba a recitat, cu mult talent actoricesc, poezia "Moartea căprioarei" de Nicolae Labiş, cu ocazia împlinirii de 60 de ani, pe 22 decembrie 2016, de la moartea poetului.
Următoarea întâlnire cu public a membrilor ALPI va avea loc în ziua de duminică, 8 ianuarie 2017, la ora 10.00, tot la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Asachi" din Iaşi.
Dar până atunci, scriitorii ieşeni sunt invitaţi sâmbătă, pe 17 decembrie 2016, la ora 15.00, la Muzeul Unirii din Iaşi cu ocazia lansării cărţii editate de scriitoarea Carmen Matei-Gherman.
Se va încerca, totodată, organizarea unui inedit recital literar a membrilor Asociaţiei în "Trenul Regal", care pe 16 şi 17 decembrie 2016 va staţiona în Gara Mare din Iaşi, cu ocazia manifestărilor reunite sub titlul "Iaşi, Capitala Renaşterii Naţionale" şi împlinirii unui secol de când Iaşul a devenit Capitală de război.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu