Cartea
de sport şi cultură "RINGUL MAGIC" a fost editată recent de jurnalistul
ieşean Dan Teodorescu, cel care în
ultimii doi ani, a scos pe piaţă nouă cărţi, în zece volume, deoarece cartea "Între
două secole" a avut două volume.
Să menţionăm că în vara
anului 2017, Dan Teodorescu a aniversat 50 de ani de la debutul său în
mass-media românească. În 1967, pe când era elev şi tânăr poet la Colegiul Naţional
din Iaşi (ex-Liceul nr. 1 Mihail Sadoveanu) el a recitat propriile versuri în
direct la Radio Bucureşti, într-o emisiune literară de mare întindere, împreună
cu tinerii colegi de la Cenaclul Elevilor din Iaşi, printre aceştia fiind
Svetlana Nedelcu, Mihai Dinu Gheorghiu, Vasile "Bebe" Mihăescu şi regretatul
Val Condurache. Tot în acel an şi tot cu poezie, Dan Teodorescu este publicat
în ziarul local "Flacăra Iaşului", în pagina literară, alături de maestrul
George Lesnea, iar un an mai târziu a debutat şi la revista literară "Cronica",
sub îndrumarea criticului Zaharia Sârgeorzan.
Specializat apoi pe domeniile sport şi cultură, iată că în perioada 2015-2017 jurnalistul
Dan Teodorescu, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR),
al Asociaţiei Presei Sportive din România (APSR), al Ligii Scriitorilor din
România - Filiala Iaşi-Moldova şi membru senior al Asociaţiei Literare
"Păstorel" Iaşi, acolo unde este Şeful Departamentului Relaţii
Internaţionale ne demonstrează prin cărţile sale că oraşul în care trăieşte de
67 ani este un adevărat centrul cultural, spriritual, turistic şi sportiv al
României şi de ce nu, chiar al Europei. Mai ales că, în ultimii ani, redactorul
Dan Teodorescu publică foarte multe articole şi în presa din străinătate, aferentă
diasporei române, mai ales în cadrul Agenţiei de Presă "Aşii Români"
şi la revista "Vocea Ta", cu distribuţie în Austria, Germania,
Belgia, Olanda şi Elveţia şi cu sediul central la Nürnberg, în Germania. Cartea "Ringul Magic" este o expresie elocventă a acţiunilor publicistice la nivel local, naţional şi internaţional ale lui Dan Teodorescu şi în ea se face o retrospectivă a "Nobilei Arte" (adică a boxului amator şi profesionist) din perioada 2001-2017, dar şi a evenimentelor culturale ieşene la care a participat autorul, în intervalul de timp august-octombrie 2017.
Un capitol special este acela în care Dan Teodorescu dialoghează cu vedetele boxului ieşean şi românesc, cu Vasile Cîtea, Sorin Timofte, Benone Marcu, Lucian Bute, Cristian Hodorogia, Alexandru Marin, Ovidiu Bobârnat, Nicu Brânzei, Viorel Soroceanu, cu foştii boxeri Mihai Holban şi Dorin Andronache, dar şi cu maestrul teatrului ieşean Petru Ciubotaru, care a practicat şi el boxul în anii tinereţii, la sala CSM Iaşi, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Florescu.
Se menţionează în cartea lui "DanTe" şi turneele de box care au fost găzduite de municipiul Iaşi de-a lungul timpului, precum Memorialul Iosif Mattes, Ring Iaşi şi Centura de Aur "Nicolae Linca", dar şi reuşitele excepţionale pe plan intern, naţional şi internaţional ale pugiliştilor ieşeni şi români, inclusiv în boxul profesionist de peste Ocean.
În prefaţa şi postfaţa cărţii sunt inserate editoriale despre autorul cărţii şi volumul "Ringul Magic", scrise cu mult suflet de preşedintele FR Box şi deputatul în Parlamentul României Vasile Cîtea, jurnalistul şi supervisorul EUBC Viorel Sima, jurnalistul sportiv de la Radio România Actualităţi şi conducătorul Grupului Umoristic "VOUĂ" Adrian Fetecău, de jurnaliştii ieşeni Ana Crudu şi Nicolae Rădulescu, de antrenorul de box Constantin "Tinu" Brânzei, de la CFR-CSŞ Unirea Iaşi.
Editată la PIM Iaşi, cartea are 566 pagini în format "B5 Academic", cu peste 320 de fotografii care aparţin autorului în marea lor majoritate şi este ca un album de colecţie din lumea boxului şi culturii, la nivel local, naţional şi internaţional. Volumul în cauză beneficiază şi de o grafică superbă a arhitectului Eduard Mattes, cel care trăieşte de mai mulţi ani la Haifa, în Israel şi care publică şi gândurile sale despre prietenul "DanTe", pe coperta nr. 4 a cărţii.
În cadrul unui spectacol artistic şi sportiv organizat şi regizat chiar de jurnalistul Dan Teodorescu, cartea "RINGUL MAGIC" va fi lansată în ziua de vineri, 17 noiembrie 2017, la ora 17.00, la Salonul Moldova de la parterul Hotelului Moldova Iaşi, de lângă Palatul Culturii.
Pe 22 noiembrie 2017, Dan Teodorescu va fi prezent şi la Ateneul Român din Bucureşti, invitat la GALA APSR, cu ocazia aniversării a 90 ani de la înfiinţarea Asociaţiei Presei Sportive din România, care îl are în frunte pe binecunoscutul jurnalist de televiziune Dumitru Graur. "Gala APSR 90" va reuni sub cupola Ateneului atât personalitățile cele mai proeminente ale sportului românesc, între care Gheorghe Hagi, Gabriela Szabo, Ion Țiriac, Andreea Răducan, Cristina Neagu, Elisabeta Lipă ș.a., cât și artiști de faimă, inclusiv Orchestra Simfonică București, condusă de dirijorul Daniel Jinga. (REDACŢIA)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu