Sâmbătă,
pe 7 octombrie 2017, Casa de Cultură a Municipiului Iaşi "Mihai
Ursachi" din Parcul Copou, aflată la doi paşi de Teiul lui Eminescu, a
găzduit o manifestare de suflet organizată de Asociaţia "Universul
Prieteniei" şi de promotorul cultural Rodica Rodean.
În
amfiteatrul clădirii a avut loc lansările de carte oferite de
Mioara
Bahna - cu volumul "Zidiri" (cronici literare dedicate operei lui
Emilian Marcu) şi Emilian Marcu - cu romanul "Tărâmul inocenţilor",
dar în cadrul evenimentului au fost prezentate şi alte volume beletristice,
inclusiv cel scris de Constantin Marafet (Sarea muntelui de rouă), în care
există convorbiri convenţionale cu poetul, prozatorul şi criticul literar Emilian
Marcu.
După ce moderatorul evenimentului, doamna Rodica Rodean, a menţionat faptul că în sală se găsesc mulţi oaspeţi din afara Iaşului, din Galaţi, Baia Mare, Suceava, Mogoşeşti, Tg. Frumos, Ruginoasa, dar şi mulţi elevi de la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" din Iaşi, au vorbit elogios despre cărţile puse în dezbatere publică Vasile Diacon, Romeo Ioan Roşiianu, Constantin Mănuţă, Valentin Talpalaru, Vasile Fluturel, Vasile Anton, Liviu Apetroaiei, Aurel Ştefanachi.
Principalele "declaraţii" au fost următoarele:
- Vasile Diacon: "Mioara Bahna se impune în domeniul criticii literare încet, dar cu paşi siguri. Mai târziu, cele prezentate se pot considera o monografie despre Emilian Marcu. Apoi, simbolistica lui Emilian Marcu se găseşte în toată opera lui, mai puţin în ultimul volum. Emilian Marcu scrie şi poezie patriotică în termeni foarte serioşi!".
- Romeo Ioan Roşiianu: "Eu vin de la Baia Mare, iar ceea ce se întâmplă aici este sub semnul prieteniei. Emilian Marcu este un nume peste care nu se poate trece, dar nu ştie să-şi vândă marfa. Emilian Marcu scrie bine, dar aşteaptă să vină cititorul la el. Vremurile însă s-au schimbat, iar scriitorii au un deficit de imagine, dacă nu-i atrag pe cititori! Împreună cu ai mei colegi de la E-Creator ne-am propus să străbatem ţara pentru a cunoaşte ceea ce se scrie şi a promova evenimentele. Emilian Marcu are o carte provocatoare, cu multe pasaje importante. Vă îndemn să o citiţi!".
- Constantin Marafet: "Cartea Sarea muntelui de rouă, de Constantin Marafet este una extrem de interesantă şi de actuală pentru această manifestare, deoarece în ea există convorbirile cu Emilian Marcu".
- Valentin Talpalaru: "Vreau să fac un exerciţiu de prietenie şi să vă spun că am fost coleg de liceu cu Emilian Marcu şi am mai fost colegi de urcat treptele literare. Emilian Marcu se încăpăţânează să scrie poezie patriotică, dar mai are şi alte opt volume de proză. Doamna Mioara Bahna este un critic confirmat, ea ştie să citească printre rânduri şi are o viziune profundă a literaturii noastre!".
- Vasile Fluturel: "Felicitări pentru ambele apariţii ale Mioarei Bahna şi aici mă refer despre cartea sa de călătorie în Irlanda şi despre cartea de cronică literară dedicată lui Emilian Marcu. Iar cartea lui Constantin Marafet intră adânc şi în copilăria lui Emilian Marcu, care are în permanenţă cei 7 ani de acasă! Mai pot spune că a vorbi despre Emilian Marcu nu este un lucru uşor...".
- Vasile Anton: "O bună literatură o fac provincialii! Este Tărâmul inocenţilor, dar nu ştim unde se afă el...".
- Liviu Apetroaiei: "Întâi citiţi cărţile lui Emilian Marcu şi apoi cartea de critică literară a lui Mioara Bahna. Pentru a vă face singuri o părere. Emilian Marcu vorbeşte despre OM! Suntem cât suntem şi când suntem doar împreună!".
- Aurel Ştefanachi: "Un grec spunea: Patria este acolo unde ne petrecem tinereţea!".
În final, au luat cuvântul autorii celor două volume prezentate, care au menţionat:
- Mioara Bahna: "Eu sunt profesoară de limba şi literatura română şi pentru mine este onorantă această adunare. Suntem prieteni în felul acesta. Am peste 700 de cronici literare şi vreau în primul rând să cunosc literatura contemporană. Am scris despre cărţile lui Emilian Marcu, pe care l-am cunoscut în calitate de poet, apoi în calitate de prozator. Emilian Marcu prozatorul este superior poetului! Cele scrise în vers liber sunt mai valoroase decât cele în vers clasic!".
- Emilian Marcu: "Eu ştiu cum să încep, dar nu ştiu cum să termin! Îi mulţumesc doamnei Mioara Bahna pentru cronicele literare. Mulţumesc celor care au vorbit, dar mai mult celor care au ascultat. Am vrut întotdeauna să scriu despre ţara mea, deoarece acum se face orice ca să dispară specificul naţional. Şi acum mă adresez elevilor prezenţi în sală: Copii, să nu vă fie ruşine că v-aţi născut în această ţară! Vă mai spun că mama mea vroia să mă fac preot, tata mă vroia inginer agronom, iar eu m-am făcut bibliotecar!".
Momentele artistice ale evenimentului din Dealul Copoului au fost realizate de epigramistul
Vasile Larco şi de actriţa Ina Paladi, cea care a recitat din opera poetică a lui
Emilian Marcu. După ce moderatorul evenimentului, doamna Rodica Rodean, a menţionat faptul că în sală se găsesc mulţi oaspeţi din afara Iaşului, din Galaţi, Baia Mare, Suceava, Mogoşeşti, Tg. Frumos, Ruginoasa, dar şi mulţi elevi de la Şcoala Gimnazială "Ion Creangă" din Iaşi, au vorbit elogios despre cărţile puse în dezbatere publică Vasile Diacon, Romeo Ioan Roşiianu, Constantin Mănuţă, Valentin Talpalaru, Vasile Fluturel, Vasile Anton, Liviu Apetroaiei, Aurel Ştefanachi.
Principalele "declaraţii" au fost următoarele:
- Vasile Diacon: "Mioara Bahna se impune în domeniul criticii literare încet, dar cu paşi siguri. Mai târziu, cele prezentate se pot considera o monografie despre Emilian Marcu. Apoi, simbolistica lui Emilian Marcu se găseşte în toată opera lui, mai puţin în ultimul volum. Emilian Marcu scrie şi poezie patriotică în termeni foarte serioşi!".
- Romeo Ioan Roşiianu: "Eu vin de la Baia Mare, iar ceea ce se întâmplă aici este sub semnul prieteniei. Emilian Marcu este un nume peste care nu se poate trece, dar nu ştie să-şi vândă marfa. Emilian Marcu scrie bine, dar aşteaptă să vină cititorul la el. Vremurile însă s-au schimbat, iar scriitorii au un deficit de imagine, dacă nu-i atrag pe cititori! Împreună cu ai mei colegi de la E-Creator ne-am propus să străbatem ţara pentru a cunoaşte ceea ce se scrie şi a promova evenimentele. Emilian Marcu are o carte provocatoare, cu multe pasaje importante. Vă îndemn să o citiţi!".
- Constantin Marafet: "Cartea Sarea muntelui de rouă, de Constantin Marafet este una extrem de interesantă şi de actuală pentru această manifestare, deoarece în ea există convorbirile cu Emilian Marcu".
- Valentin Talpalaru: "Vreau să fac un exerciţiu de prietenie şi să vă spun că am fost coleg de liceu cu Emilian Marcu şi am mai fost colegi de urcat treptele literare. Emilian Marcu se încăpăţânează să scrie poezie patriotică, dar mai are şi alte opt volume de proză. Doamna Mioara Bahna este un critic confirmat, ea ştie să citească printre rânduri şi are o viziune profundă a literaturii noastre!".
- Vasile Fluturel: "Felicitări pentru ambele apariţii ale Mioarei Bahna şi aici mă refer despre cartea sa de călătorie în Irlanda şi despre cartea de cronică literară dedicată lui Emilian Marcu. Iar cartea lui Constantin Marafet intră adânc şi în copilăria lui Emilian Marcu, care are în permanenţă cei 7 ani de acasă! Mai pot spune că a vorbi despre Emilian Marcu nu este un lucru uşor...".
- Vasile Anton: "O bună literatură o fac provincialii! Este Tărâmul inocenţilor, dar nu ştim unde se afă el...".
- Liviu Apetroaiei: "Întâi citiţi cărţile lui Emilian Marcu şi apoi cartea de critică literară a lui Mioara Bahna. Pentru a vă face singuri o părere. Emilian Marcu vorbeşte despre OM! Suntem cât suntem şi când suntem doar împreună!".
- Aurel Ştefanachi: "Un grec spunea: Patria este acolo unde ne petrecem tinereţea!".
În final, au luat cuvântul autorii celor două volume prezentate, care au menţionat:
- Mioara Bahna: "Eu sunt profesoară de limba şi literatura română şi pentru mine este onorantă această adunare. Suntem prieteni în felul acesta. Am peste 700 de cronici literare şi vreau în primul rând să cunosc literatura contemporană. Am scris despre cărţile lui Emilian Marcu, pe care l-am cunoscut în calitate de poet, apoi în calitate de prozator. Emilian Marcu prozatorul este superior poetului! Cele scrise în vers liber sunt mai valoroase decât cele în vers clasic!".
- Emilian Marcu: "Eu ştiu cum să încep, dar nu ştiu cum să termin! Îi mulţumesc doamnei Mioara Bahna pentru cronicele literare. Mulţumesc celor care au vorbit, dar mai mult celor care au ascultat. Am vrut întotdeauna să scriu despre ţara mea, deoarece acum se face orice ca să dispară specificul naţional. Şi acum mă adresez elevilor prezenţi în sală: Copii, să nu vă fie ruşine că v-aţi născut în această ţară! Vă mai spun că mama mea vroia să mă fac preot, tata mă vroia inginer agronom, iar eu m-am făcut bibliotecar!".
* Simona Halep ovaţionată şi în Dealul Copoului!
Un moment mai aparte a manifestării l-a constituit şi intervenţia jurnalistului Dan Teodorescu, care a anunţat în premieră că Simona Halep a devenit numărul 1 mondial în tenisul feminin, după victoria cu 6-2, 6-4 în faţa lui Jelena Ostapenko (Letonia), în semifinalele turneul WTA de la Beijing, din China. Uralele şi aplauzele la scenă deschisă au fost în prim plan, iar după ce Rodica Rodean s-a declarat extrem de emoţionată la aflarea veştii, Emilian Marcu a mai spus: "Şi asta s-a întâmplat şi datorită acestei lansări de carte, nu?".
Iar Dan Teodorescu ne mai spune: Două sportive românce de nota 10 au primit 1: Nadia Comăneci - la Montreal, în Canada, în 1976 şi Simona Halep - la Beijing, în China, în 2017!
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu