luni, 30 octombrie 2017

Voința Ion Creangă Roman a câștigat CUPA MAGIC la minifotbal


După patru zile cu meciuri spectaculoase, ediția a 6-a a Cupei Magic la minifotbal s-a încheiat duminică, 29 octombrie 2017, cu o finală extrem de echilibrată între formațiile Premiersport Iași și Voința Ion Creangă Roman. Victoria a revenit, surprinzător, echipei din Roman, cu scorul de 1-0 (0-0), unicul gol al partidei fiind marcat în minutul 24 de portarul formației romașcane Sergiu Dornescu, cu o aruncare din propria poartă. Echipa ieșeană, lideră a clasamentului la zi în prima ligă a DGB Iași, a dominat jocul, și-a creat mari ocazii de a marca, dar Romanul s-a impus în cele din urmă printr-o tactică excelent jucată a contraatacului. Pe locul 3 la actuala ediție s-a clasat echipa Boromir Deva, care a dispus în finala mică de Old Boys București cu scorul de 4-1. Golurile echipei hunedorene au fost marcate de Fistogianu, Mateescu, Vlădoi și Bârlogeanu, în timp ce golul de onoare al bucureștenilor a fost realizat de Brașoveanu. Acesta din urmă a fost desemnat și cel mai tehnic jucător al turneului. Organizatorii, Dan Cojocaru (director tehnic al echipei naționale de minifotbal) și Paul Costaș (prim-vicepreședinte al Federației de Minifotbal din România și președinte al DGB Iași), au acordat și alte premii individuale, astfel:
- MVP-ul finalei: Sergiu Dornescu (portar Voința Ion Creagă Roman).
- Cel mai bun portar: Răzvan Iftimie (Old Boys București, portarul echipei naționale).
- Cel mai bun jucător: Alin Bugală (Old Boys București).
- Premiu special pentru Primăria Iași și Fundația Sportului Ieșean: primit de fostul arbitru FIFA, Ionel Popa.
- Premii speciale pentru conducerea FMR: președintele Ionică Onicaș și secretarul general Attila Takacs.
- Premii speciale pentru arbitrii turneului: Roxana Glăvan, Lucian Mandi, Cosmin Pop, Valentin Gavrilă, Corneliu Groza (Iași), Marcel Petrean, Cristian Lică, Daniel Mirea, Gheorghe Balaj, Lucian Cozma Baba.
- Premii speciale pentru observatori: Ștefan Rotărescu, Romeo Zlăvog (ambii din Iași).
La rândul lor, organizatorii turneului, Dan Cojocaru și Paul Costaș au primit distincții speciale din partea președintelui FMR Ionică Onicaș.
Clasament final al Cupei Magic a fost: 1. Voința Ion Creangă Roman, 2. Premiersport Iași, 3. Boromir Deva, 4. Old Boys București.
Toate cele patru echipe au primit premii constând în trofee, diplome, medalii și bere Berngenbier. Primăria Iași, partener al competiției, a acordat trofeul câștigătoarei și a premiat formațiile de pe primele trei locuri cu câte un rând de echipament.

* Piatra Neamț, laureată în Campionatul Național de Old Boys

În paralel cu Cupa Magic, la Iași a avut loc, în week-end, două importante competiții organizate de către Federația de Minifotbal din România: Campionatul Național de Old Boys si Supercupa României. Vineri, în finala Supercupei, Luceafărul Cluj (deținătoarea Cupei României) a învins campioana Ary & Roby Buftea cu scorul de 3-0 și a devenit Supercampioana României la minifotbal. Titlul de campioană națională de old boys a revenit echipei din Piatra Neamț, după o victorie categorică cu 4-0 în finală contra formației Old Boys Roman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu