* Promotorul
Eduard Irimia caută noi eroi în sporturile de contact, în colaborare cu
Federaţia Română de Box şi clubul “Gym Box Fight Academy”.
După ce a
semnat un acord istoric la Hollywood, la nivel global, în industria filmelor de
acţiune, prin care luptătorii din cadrul promoţiei sunt promovaţi în filme cu
distribuţie internaţională, Eduard Irimia, fondatorul Superkombat, a anunţat,
vineri, la Iaşi, două noi proiecte major care pun capitala Moldovei şi ţara
noastră pe firmamentul sporturilor de contact din întreaga lume.
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul clubului “Gym Box
Fight Academy”, Eduard
Irimia a anunţat, în premieră, lansarea la Iaşi a licenţei
internaţionale „Superkombat Official Gym”,
care are ca obiectiv descoperirea
unor noi eroi pentru producţiile internaţionale de televiziune. Pe lângă
crearea acestui „laborator” de eroi de la Iaşi, Irimia îşi doreşte ca viitorii
campioni în box precum Leonard Doroftei sau Lucian Bute să poată progresa în
România, iar mai departe să fie îndrumaţi în gale din întreaga lume cu
sprijinul promotorilor recunoscuţi, parteneri ai lui Irimia în decursul
ultimilor 20 de ani. Alături de
preşedintele Sperkombat, la eveniment au mai fost prezenţi preşedintele Federaţiei
Române de Box, Vasile Câtea şi Iulian Botez, preşedintele clubului “Gym Box
Fight Academy”.
* „Official
Superkombat Gym”, noua licenţă internaţională lansată la Iaşi
În
deschiderea evenimentului, preşedintele Eduard Irimia a explicat ce vizează noul
proiect lansat la Iaşi. „Această sală, Gym Box, devine gazda unui eveniment
important la nivel global, pentru că oficializăm, astăzi, la nivel
internaţional, lansarea unor licenţe „Official Superkombat Gym”. Am găsit aici,
la acest club al domnului Iulian Botez, o sală de nivel internaţional aşa cum
rar găseşti în lume. Doar în Statele Unite sunt astfel de săli, cu astfel de
dotări pentru sporturi de contact. Această sală va fi un laborator de eroi pe
plan global în sporturile de contact.
Veţi auzi de
zeci de eroi din Iaşi care vor ajunge în reflectoarele din întreaga lume nu
doar în K1, ci şi în alte sporturi de contact. Vrem să producem noi eroi aici
şi să-i promovăm la nivel internaţional în viitorul apropiat. Provin din lumea
boxului, tatăl meu, Raul Irimia, este antrenor de box în Ploieşti, începuturile
mele au fost cu galele de box transmise pe Eurosport şi mă bucur să revin în
box după 15 ani de succese pe plan internaţional cu promoţiile Local Kombat şi
Superkombat. Sunt foarte multe săli din lume care vor să fie partenere cu
Superkombat, şi pe de altă parte ne dorim să promovăm eroii de pe plan local şi
naţional în marile ţări ale lumii. Recent am semnat un contract la Hollywood
prin care promovăm sportivii români în filmele de acţiune şi deja îl avem pe Florian
Munteanu, care joacă într-un film alături de Silvester Stallone, în seria
Rocky. Sunt onorat că după ani de zile am primit o invitaţie din partea lui
Vasile Câtea să revin în lumea boxului. Îl cunosc pe actualul şef al Federaţiei
Române de Box încă de când eram copil, a demonstrat multe lucruri frumoase de
când conduce FR Box şi sunt convins că vom duce la un alt nivel acest proiect”,
a declarat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat.
* Vasile
Câtea: „Iaşul avea nevoie de un astfel de parteneriat”
Preşedintele
Federaţiei Române de Box, Vasile Câtea, este de părere că Iaşul avea nevoie de
un parteneriat cu celebra promoţie internaţională Superkombat. “Ne dorim să
punem aici bazele unui proiect care poate aduce mari beneficii sportului în
general, boxului şi sporturilor de contact în mod special. Vom încerca să ne
implicăm fiecare cu resursele pe care le avem la îndemână şi sunt convins că
acest proiect va fi unul de durată. Acest parteneriat cu Eduard Irimia este extraordinar
pentru că va crea modele pentru copiii care nu sunt decişi să intre în sală.
Acest proiect nu se axează doar pe o disciplină, ci caută eroi în mai multe sporturi
de contact. Aducem un eveniment, un produs important la Iaşi şi promovăm Iaşul
pe plan internaţional”, spune Câtea.
* Iulian
Botez: „Sunt convins că vom descoperi în această sală noi eroi în sporturile de
contact”
La rândul
său, Iulian Botez, preşedintele clubului “Gym Box Fight Academy” a promis că
faptele vor vorbi în următoarea perioadă, iar primele rezultate se vor vedea
după un an, prin lansarea unor noi eroi în sporturile de contact. „Îi mulţumesc
domnului Eduard Irimia pentru încrederea acordată şi domnului Vasile Câtea
pentru faptul că a fost alături de mine încă de la început şi m-a susţinut.
Sunt foarte încântat să fiu alături de doi oameni foarte importanţi în
sporturile de contact. Sunt onorat să devin partener cu promoţia Superkombat şi
sper ca în viitorul apropiat faptele noastre să vorbească, iar în această sală
să descoperim noi eroi pentru evenimentele sporturilor de contact”, a punctat
Iulian Botez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu