luni, 4 februarie 2013

“Grand Prix Iaşi 2013 - Cupa Moldovei” la şah, o competiţie pentru toată lumea !


Şah în Sala Polivalentă din Iaşi !

În perioada 7-10 februarie, Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi CS Politehnica Iaşi organizează competiţia de şah denumită “Grand Prix Iaşi 2013-Cupa MOLDOVEI”, concurs OPEN pentru orice doritor şi iubitor al sportului minţii !
Va fi un turneu Open General, în sistem elveţian, cu 7 runde, pentru jucătorii legitimaţi la cluburile sportive afiliate la Federaţia Română de Şah.
Organizatorii au stabilit următoarele detalii:
- Sistemul de joc: 90 minute pentru 40 mutari + 30 minute KO.
- Sala de joc: Restaurantul Hotelului MOLDOVA Iaşi.
- Şedinţa tehnică: 07.02.2013 – ora 16.30, la sala de joc.
Programul rundelor:
- 07.02.2013 – R I – ora 17 – 21;  
- 08.02.2013 – R II – ora 15 – 19;
- 08.02.2013 -  R III – ora 19 – 23;
- 09.02.2013 – R IV – ora 9 – 13;  
- 09.02.2013 – R V – ora 13 – 17;
- 10.02.2013 – R VI – ora 9 – 13;
- 10.02.2013 – R VII – ora 13 – 17;
- 10.02.2013- festivitatea de premiere – ora 17.
Fondul de premiere este de 2.500 lei RON.
Criterii de departajare:
1. Bucholtz mediu;
2. Bucholtz;
3. Progresiv;
4. Cele mai multe victorii.
În paralel cu turneul principal, după cum ne-a informat prof. Vlad Ungureanu (Secretar General la AJ Şah Iaşi), se va desfăşura şi ediţia I de la “CUPA SPERANŢELOR 2013” (concurs dedicat
sportivilor începători, născuţi după 2003), care va avea următorul regulament de desfăşurare:
- Sistemul de joc: elveţian, 7 runde, 30 minute pentru toată partida.
- Programul rundelor:
09.02.2013: ora 9.00-13.30 - R I – IV;  
10.02.2013: ora 9.30-13.00 - R V - VII.
- Premierea: 10.02.2013 – ora 13.00
Informaţii, înscrieri la concurs şi relaţii suplimentare prin email, la adresa: iasitel@yahoo.com. Website: www.ajsiasi.ro
De menţionat că, de mai mulţi ani, Iaşul a devenit capitala şahului românesc şi un poll de performanţă al şahului european şi mondial.
Vă reamintim că prestigiosul Campionatul Mondial de Şah Amatori va avea loc la Iaşi în acest an, în perioada 21-30 aprilie 2013.
Iaşul a organizat în 2011 Campionatul European de Tineret pe Echipe şi în 2012 Campionatul Mondial Şcolar de Şah, cu participarea a peste 500 de copii din 40 de ţări, de pe 4 continente. În 2013 organizăm Campionatul Mondial de Şah Amatori, iar în 2014 vom organiza, tot la Iaşi, Campionatul European de Tineret pe Echipe. Astfel, împreună cu susţinătorii şi sponsorii noştri reuşim să promovăm Iaşul şi România în toată lumea, iar şahiştii noştri să concureze şi să obţină rezultate deosebite în competiţii internaţionale”, ne-a mai declarat conducerea AJ Şah Iaşi, alcătuită din antrenorii Vasile Manole, Vlad Ungureanu şi Vladimir Danilov.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu