* Preşedintele
Traian Băsescu a primit sâmbătă, la Palatul Cotroceni, torţa olimpică a
Festivalului Olimpic al Tineretului European (FOTE 2013), organizat anul acesta
în ţara noastră, el remarcând că este pentru prima oară când flăcara olimpică
s-a aprins în Grecia având ca destinaţie finală România.
Preşedintele Traian Băsescu a primit flăcara olimpică, în
cadrul unei ceremonii, din partea campioanei olimpice la gimnastică Sandra
Izbaşa, şi a predat-o uneia dintre componentele junioare ale lotului feminin de
gimnastică al României.
"Este pentru prima dată când flacăra olimpică s-a
aprins în Grecia, având ca destinaţie România. Flacăra olimpică a mai trecut pe
teritoriul României cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Moscova şi Jocurilor
Olimpice de la Berlin, dar acum este pentru dată când în Grecia flăcara
olimpică a fost aprinsă pentru a rămâne în România (...) Am speranţa că cei
900-920 de tineri, între 14 şi 16 ani, care vor concura la cele opt probe din
cadrul festivalului nu sunt nimeni alţii decât viitorii mari mari campioni
olimpici şi mondiali proveniţi din ţările europene", a spus preşedintele
Băsescu.
El a arătat că organizarea Festivalului în România "a
fost posibil, pe de o parte, ca un moment de recunoaştere a contribuţiei
României la dezvoltarea mişcării olimpice, a olimpismului, şi în acelaşi timp a
fost posibil pentru că au fost oameni în România care şi-au asumat
responsabilitatea dezvoltării unei infrastructure care să permită desfăşurarea
Festivalului Olimpic European la Braşov, şi nu numai, în Braşov, Râşnov,Predeal
şi alte staţiuni montane".
Preşedintele a evidenţiat că "e un moment în care toţi
putem fi bucuroşi că România a primit încrederea de a găzdui acest
festival".
De asemenea, Băsescu a spus că de acum turiştii care vin în
zona respectivă vor constata că România dispune de infrastructura necesară
dezvoltării sporturilor de iarnă.
Preşedintele a subliniat şi simbolistica flăcării olimpice.
"Simbolul Flăcării Olimpice înseamnă continuitate, demnitate, toleranţă,
înseamnă fair-play. Şi, nu în ultimul rând, Flacăra Olimpică simbolizează
respect pentru cel cu care te afli în competiţie", a afirmat Băsescu.
La eveniment au fost prezenţi şi preşedintele COSR, Octavian
Moraru, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu şi Octavian Belu,
antrenorul lotului olimpic de gimnastică.
* Ivan Patzanchin, primul purtător al torţei olimpice
Ivan Patzaichin a fost primul purtător al torţei olimpice a
FOTE 2013 din ştafeta care a plecat, sâmbătă, de la sediul COSR şi care va
străbate un traseu de 15 km atingând puncte importante din Bucureşti, printre
care Palatul Victoria, Palatul Parlamentului, Palatul Cotroceni, Primăria
Municipiului sau Pasajul Basarab.
Din ştafeta formată din aproximativ 70 de persoane nu vor
lipsi Alina Dumitru, Laura Badea, Camelia Potec, Monica Roşu sau Gabriela
Szabo.
După periplul de aproximativ patru ore prin Bucureşti, torţa
olimpică va reveni în faţa sediului COSR, iar duminică, la ora 9.00, va pleca
spre Braşov.
Tineri cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani vor concura în
cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European, la opt competiţii de
sporturi de iarnă, respectiv schi alpin, biatlon, schi fond, patinaj artistic,
hochei pe gheaţă, patinaj viteză, snowboard şi sărituri cu schiurile,
concursurile urmând să fie organizate la Braşov, Râşnov, Predeal, Fundata şi
Poiana Braşov.
Festivalul Olimpic al Tineretului European, ajuns la cea
de-a 11-a ediţie, se va desfăşura în perioada 17-22 februarie.
Aproximativ 1.450 de sportivi şi oficiali din 45 de ţări
sunt aşteptaţi la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), urmând să
fie cazaţi la Poiana Braşov, în "satul olimpic" special amenajat, din
care fac parte cinci hoteluri.
* Melodia oficială a FOTE 2013: "Este autentic
românească, pură, sinceră, te răscoleşte"
Melodia oficială a FOTE 2013 a fost aleasă să fie balada lui
Ciprian Porumbescu, prelucrată de Emil Lassaria, urmând să fie ascultată la
ceremoniile de deschidere şi închidere a festivalului şi în toate spoturile de
promovare a evenimentului.
"Balada lui Ciprian Porumbescu este autentic
românească, este pură, sinceră, te răscoleşte, îţi umblă prin trecut, te
răvăşeşte, îţi pătrunde în urechi, în sânge, te poartă prin trecut şi îţi intră
în inimă. Este imposibil să nu te sensibilizezi la auzul sunetelor dulci,
sfăşietoare, venind dinspre o tristeţe atemporală. Ciprian Porumbescu a compus
balada în numai 7 zile, număr poate deloc întâmplător, sugerând parcă printr-o
banală coincidenţă perfecţiunea", se precizează într-un comunicat.
Ciprian Porumbescu este unul dintre cei mai faimoşi
compozitori români. Printre cele mai populare lucrări ale sale sunt: "Balada
pentru vioară si orchestră" op.29, opereta “Crai nou” pusă în scenă pentru
prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Braşov(astăzi Colegiul Naţional „Andrei
Şaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883), „Hora
Braşovului”.
Festivalul Olimpic al Tineretului European, la care
participă 1505 sportivi şi oficiali din 45 de ţări, va avea loc în judeţul
Braşov, în perioada 17-22 februarie.
Întrecerile de sărituri cu schiurile vor fi găzduite de Baza
Olimpică de pe Valea Cărbunării, partidele turneului de hochei vor avea loc la
Patinoarul Olimpic din Braşov, patinajul artistic şi patinajul viteză se vor
ţine pe patinoarul din Poiana Braşov, aflat în construcţie, schiul fond şi
snowboard-ul se vor desfăşura la Predeal, schiul alpin pe pârtia Subteleferic
din Poiana Braşov, iar biatlonul la Cheile Grădiştei.
Cei 910 sportivi (559 băieţi + 351 fete) prezenţi la FOTE
concurează astfel: schi alpin (187), biatlon (145), schi fond (168), sărituri
cu schiurile (85), snowboarding (91), patinaj artistic (50), short track (64),
hochei pe gheaţă (120).
La Festivalul Olimpic al Tineretului European găzduit de
judeţul Braşov participă următoarele ţări: Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda,
Italia, Letonia, Liechtentein, Lituania, Albania, Andorra, Armenia, Austria,
Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Republica
Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Macedonia, Franţa, Georgia, Germania, Marea
Britanie, Luxemburg, Republica Moldova, Monaco, Olanda, Norvegia, Polonia,
România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia,
Elveţia, Turcia, Ucraina.
Deschide linkul cu melodia oficială a FOTE: http://youtu.be/UOKS86yKYnQ
Grupaj realizat de DAN TEODORESCUDeschide linkul cu melodia oficială a FOTE: http://youtu.be/UOKS86yKYnQ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu