marți, 5 februarie 2013

Ruxandra Dragomir, propusă pentru funcţia de preşedinte al FR Tenis de către CS CFR Iaşi


Florenţa Mihai şi Ruxandra Dragomir

Comitetul Director al Federaţiei Române de Tenis s-a întrunit în ianuarie 2013, la sediul Centrului Naţional de Tenis din Bucureşti, în prezenţa doamnei Anamaria Sintie - din partea Ministerului Tineretului şi Sportului şi a domnului Aurel Chisozan, membru al Comisiei de Cenzori FRT. În conformitate cu prevederile legale şi statutare în vigoare, s-a stabilit data convocării următoarelor Adunări Generale ale FR Tenis:
- Adunarea Generală Ordinară va fi convocată pentru data de 21 februarie 2013, la ora 10:00, la Hotelul Pullman din Bucureşti;
- Adunarea Generală de Alegeri va fi convocată pentru data de 22 februarie 2013, la ora 14:00, în aceeaşi locaţie.
Cele două convocatoare au fost trimise către membrii afiliaţi în conformitate cu reglementările statutare FRT, respectiv cu 30 de zile înainte de data pentru care au fost convocate.
Pentru funcţia de preşedinte al FR Tenis, clubul sportiv CFR Iaşi a propus-o pe Ruxandra Dragomir, care ocupă şi în prezent această poziţie la FRT. La cele două Adunări Generale din luna februarie 2013, clubul sportiv CFR Iaşi va fi reprezentat de către dubla finalistă la Roland Garros în anii din urmă, Florenţa Mihai, cea care are un teren cu numele domniei sale în cadrul arenei de tenis CFR Iaşi, din cadrul bazei sportive poziţionate în Şoseaua Naţională nr. 7-9 şi acolo unde în ultimii ani au avut loc evenimente importante din tenisul la nivel naţional şi internaţional.
În 2013, CS CFR Iaşi, în parteneriat cu FR Tenis, Primăria Muncipiului Iaşi şi nu numai va organiza şi găzdui în propria arenă următoarele competiţii:
La nivel naţional:
- Cupa de Primăvara Ruxandra Dragomir-CFR Iaşi;
- Circuitul Naţional FRT de categoria A, la categoriile de vârstă 12 ani şi 14 ani;
- Cupa de Toamnă Florenţa Mihai – CFR Iaşi
La nivel internaţional:
- Trofeul Municipiului Iaşi (turneu internaţional feminin ITF cu premii de 10.000 dolari)
- Trofeul Municipiului Iaşi (turneu internaţional masculin ITF cu premii de 15.000 dolari, unde gazdele ceferiste vor încerca să asigure şi “ospitalitate” concurenţilor, adică cazarea cu mic dejun inclus, ridicând astfel valoarea turneului în clasamentul ATP);
La nivel naţional şi internaţional pentru sportivii amatori:
- Trei turnee din circuitul BCR Tenis Partener (două de categoria “Silver” şi unul de categoria “Gold”);
- Un turneu special pe echipe, tot din circuitul BCR Tenis Partener,  cu participanţi din România şi Republica Moldova.
DAN TEODORESCU
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu