* Mijlocaşul sârb de la echipa din Dealul Copoului va mai
lipsi circa o lună de pe teren, dupa operaţia de menisc la care a fost supus în
urmă cu aproape două săptămâni.
În afara lui Petrovic, în echipa CSMS Iaşi nu există nici o
problemă medicală înaintea jocului cu Rapid Bucuresti, de sâmbătă, 23
februarie, de la ora 20.00, programat pe stadionul Emil Alexandrescu şi care va
fi transmis în direct pe Digi Sport 1.
Într-o conferinţă de presă care s-a derulat joi, antrenorul
principal al formaţiei ieşene, Liviu Ciobotariu, a declarat: "Ne aşteaptă
un retur de foc. Echipa e pregătită pentru reluarea campionatului, asteptăm cu
nerăbdare jocul cu Rapidul. Giuleştenii sunt doar aparent nesiguri după
despărţirile de jucători din iarnă, însă au în continuare jucători importanţi,
care-i fac o echipă redutabilă. Unul dintre ei este Pancu, pe care îl apreciez foarte
mult, e un lider, un jucător de echipă, care a plecat de aici, de la Iaşi. Îi
respectăm, însă vrem să păşim cu dreptul în 2013, un an în care mă voi baza pe
toţi jucătorii din lot. Avem cinci fotbalişti la limita suspendării, pot apărea
şi accidentări, băieţii trebuie să înţeleagă că fiecăruia îi poate veni rândul
şi că obiectivul nu este să joace X sau Y ci salvarea echipei de la
retrogradare. Şi eu încerc să fiu cât mai inspirat. Am decis sistemul în care
vom evolua, însă nu-l voi anunţa, pentru a ţine jucătorii în priză. În ceea ce
priveşte primul <11>, acesta este cristalizat. Mă bucur că terenul este
senzaţional, astăzi ne-am antrenat pe el. Nu mă îngrijorează lipsa de
eficacitate din tur şi din jocurile amicale, pentru că avem o concurenţă mare în
atac, unde avem trei variante, astfel încât sunt sigur că va apărea o motivaţie
enormă".
După toate probabilităţile, CSMS Iaşi va aborda partida de sâmbătă, împotriva giuleştenilor, cu următorul “11” de start: Irimia – Mitic, Creţu, R. Tincu, Vladu – Ciucur, Milea, Cl. Tudor, Ţigănaşu – Keita, Herghelegiu. Rezerve: Lungu – Avrămia, Straton, Moutinho, Pătulea, Cl. Ionescu, Gado, Onofraş.
De menţionat că biletele vândute la finele anului trecut, pachet pentru ambele meciuri, Dinamo şi Rapid, vor fi valabile la meciul de sâmbătă, contra Rapidului.

Preţul biletelor la meciul de sâmbătă, 23 februarie, de la ora
20:00, vor fi următoarele:
- 15 lei la peluzele A şi B
- 25 lei la tribunele A şi B
- 35 lei la tribuna 0a şi 0b
- 45 lei la tribuna 0.
Ele vor putea fi procurate începând de vineri, 22 februarie,
în intervalul orar 10.00-15.00, de la sediul clubului din incinta stadionului
Emil Alexandrescu sau sâmbătă, în ziua meciului, la casele de bilete, de la ora
12.00.
Vă reamintim şi de oferta de abonamente pentru retur:
- Peluzele A şi B: 50 lei
- Tribunele A şi B: 100 lei
- Tribunele 0A şi 0B:
140 lei
- Tribuna 0: 180 lei.
Se pot comanda abonamentele şi online, în cadrul magazinului
CSMS Iaşi, la adresa de email: http://magazin.csmsiasi.ro/abonamente/41-abonament-retur.html
* Programul complet al etapei a 20-a, de vineri şi până
lunea viitoare
Etapa a 20-a din Liga I de fotbal programează partidele:
Vineri, 22 Februarie:
Vineri, 22 Februarie:
- Ora 20:00: Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa (pe Digi
Sport 1)
Sâmbătă, 23 Februarie:
- 15:00: Concordia Chiajna -
CS Turnu Severin (Digi Sport 1)
- 17:30: Ceahlăul Piatra Neamţ - Pandurii Tg. Jiu (Digi
Sport 1)
- 20:00: CS Municipal Studenţesc Iaşi – Rapid Bucureşti
(Digi Sport 1)
Duminică, 24 Februarie:
- 18:00: Oţelul Galaţi - Petrolul Ploieşti (Digi Sport 1)
- 20:30: Dinamo Bucureşti - FC Braşov (Dolce Sport 1 /
Antena 1)
Luni, 25 Februarie:
- 18:00: Astra Giurgiu - Viitorul Constanţa (Digi Sport 1)
- 19:30: Universitatea Cluj – Steaua Bucureşti (Dolce Sport
1)
- 20:30: FC Vaslui - CFR Cluj (Digi Sport 1).
Clasamentul la zi în Liga I se prezintă astfel:
Clasamentul la zi în Liga I se prezintă astfel:
1. Steaua Bucureşti 19 15
2 2
46-15 47 (+17)
2. Astra Giurgiu 19 11 4 4 40-21 37 (+7)
3. FC Vaslui 19 10 5 4 30-18 35 (+8)
4. Pandurii Tg. Jiu 19 10 5 4 30-25 35 (+8)
5. CFR Cluj 19 9 5 5 37-24 32 (+5)
6. Petrolul Ploieşti 19 8 7 4 27-17 31 (+4)
7. Dinamo Bucureşti 19 8 6 5 30-23 30 (+3)
8. FC Braşov 19 7 5 7 26-27 26 (-4)
9. Rapid Bucureşti 19 7 5 7 21-22 26 (-1)
10. Concordia Chiajna 19 6 6 7 18-28 24 (-6)
11. Viitorul Constanţa 19 4 9 6 22-25 21 (-9)
12. Gaz Metan Mediaş 19 5 6 8 19-27 21 (-9)
13. Oţelul Galaţi 19 5 7 7 23-27 20 (-5)*
14. Ceahlăul Piatra Neamţ 19 5 4 10 23-35 19 (-11)
15. CSMS Iaşi 19 5 3 11 18-25 18 (-9)
16. Universitatea Cluj 19 4 5 10 18-34 17 (-13)
17. CS Turnu Severin 19 2 6 11 18-30 12 (-18)
18. Gloria Bistriţa 19 2 6 11 13-36 12 (-15)

(*) – Echipa Oţelul Galaţi este penalizată cu 2 puncte.
Pe podium, în clasamentul golgheterilor se află jucătorii:
1. Raul Rusescu (Steaua Bucureşti) – 17 goluri;
2. Marius Niculae (ex-FC Vaslui) – 11 goluri
3. Kehinde Abdul Feyi Fatai (Astra Giurgiu) – 8 goluri.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu