Campionatului
Balcanic de canotaj pentru juniori se va desfășura sâmbătă și duminică la Baza
Nautică Dorobanț Iași. Și-au anunțat participarea alături de țara noastră cinci
țări membre ale Asociației Balcanice: Grecia, Bulgaria, Serbia, Turcia,
Macedonia. Cipru va concura în două probe ca țară invitată. Se vor alinia la
startul celor 21 de probe 298 de sportivi.
Vineri,
pe 11 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc la Palas Mall din Iași
festivitatea de deschidere a competiției. Probele de concurs se vor desfășura
sâmbătă și duminică de la ora 9:30, până în jurul orei 13,00.
Cu
acest prilej se vor înfrunta canotori cu frumoase perspective. În proba de
dublu rame, România va fi reprezentată de ieșencele Anca Filip și Amalia Bereș,
medaliate cu bronz la Campionatul european din această vară și componente ale
echipajului campion european de 8 plus 1.
La
schif simplu, un duel palpitant va fi cel dintre campioana României, Ancuța
Bodnar, și bulgăroaica Desislova Gheorghieva, vicecampioană europeană și
medalită cu bronz la ”mondiale” în această probă.
Marko
Ristic și Zoran Rajic, clasați pe locul al treilea la ”europene” cu echipajul
de patru rame al Serbiei, vor concura de această dată la dublu rame pentru
titlul balcanic cu românii Constantin Hârgău și Alexandru Chioseaua,
vicecampionii mondiali ai probei.
Vor
lupta pentru medaliile de aur, de asemenea, Elena Logofătu și Nicoleta Pașcanu,
vicecampioane mondiale la dublu rame, Ciprian Tudosă, Mihai Ianoș, Cosmin
Pascari și Alexandru Matincă, campioni mondiali la patru rame, grecul
Papasarekelariou Georgios, medaliat cu bronz la patru vâsle la C.M., turcii
Sahin Inanc și Ismar Beroiglu, componenți ai echipajului de patru rame medaliat
cu ”bronz” la campionatul lumii.
În
fiecare zi, reuniunea va fi încheiată de probele 8 plus 1, care va da naștere
la dueluri pasionante între echipajele țărilor participante.
La
Baza Nautică Dorobanț se poate ajunge cu
microbuze maxi-taxi care pleacă din zona Târgu Cucu (în spatele Curții de Apel)
. Intrarea este liberă, publicul având posibilitatea să urmărească cursele din
tribunele amplasate pe malul lacului, în apropierea acestora existând și o
terasă - cafenea.
"Este
o competiție foarte importantă pentru canotajul românesc, pentru că vor lua
startul sportivii care sperăm să ducă mai departe tradiția marilor succese
internaționale pe care le-au realizat generațiile anterioare. Oaspeții din
celelalte țări au venit cu competitori valoroși și din această perspectivă
anticipez că vor fi întreceri echilibrate și cu un nivel ridicat al
performanțelor. Canotajul are un grad înalt de spectaculozitate și este un bun
prilej de relaxare pentru publicul ieșean pe care îl invit în cele două zile la
Baza Nautică Dorobanț să asiste la concurs", a menţionat Sandu Pop,
secretarul general al F.R. de Canotaj
"Balcaniada
de canotaj este cea mai importanta competiție sportivă internațională găzduită
în acest an de municipiul nostru. Ne-am străduit să fim gazde bune, prin
asigurarea condițiilor de concurs, de cazare și de masă optime. Avem speranța
că juniorii noștri vor lupta cu ambiție pentru a se afirma în Balcani, iar
aceste întreceri vor fi o rampă de
lansare spre campionatele europene și mondiale”, a mai declarat Adrian Poeană,
vicepreședinte al Federației şi directorul CSM Iași.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu