miercuri, 16 septembrie 2015

O nouă premieră teatrală la Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă


Emil Gnatenco

La Fălticeni, Festivalul Internaţional de Interpretare şi Creaţie „Grigore Vasiliu Birlic” a derulat în septembrie 2015 şase spectacole în cadrul concursului de interpretare - trupe de teatru. Printre participante s-a aflat şi Trupa "Teatru Club – Tineret Iaşi" (Teatrul de la clubul CFR de la Râpa Galbenă), cu piesa „Câmpul de luptă pentru oameni şi pământ”, un colaj după piesa „Femeia ca un câmp de luptă în războiul din Bosnia”, de Matei Vişniec şi pe versurile unor poeţi români, precum şi cu un text adăugat de Emil Gnatenco, care face şi regia spectacolului;
Trupa ieşeană, condusă de ieşeanul Emil Gnatenco, a obţinut trofee importante la finalul festivalului, astfel:
- Premiul de excelenţă "Inima Fălticeniului";
- Cea mai bună actriţă (premiu oferite de senatorul Ovidiu Donţu):
Mădălina Florea (Teatrul Club – Tineret Iaşi);
- Premiul al II-lea: Andreea Lungu (Teatrul Club – Tineret Iaşi);
- Premiul pentru regie: Emil Gnatenco (Teatrul Club – Tineret Iaşi).
Pentru publicul ieşean, premierea piesei „Câmpul de luptă pentru oameni şi pământ” va avea loc sâmbătă, 19 septembrie 2015, de la ora 17.00, în sala mare de spectacole a Clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, acolo unde intrarea spectatorilor este liberă.
Din distribuţie fac parte Mădălina Florea, Andreea Lungu şi Sorana Eşanu, regia fiind semnată de acelaşi Emil Gnatenco.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu