Vremea,
fără ploaie si vânt, şi cu o temperatură bună, a ţinut cu cei peste 250 de
participanţi la Campionatul Balcanic de canotaj pentru juniori, răsplătindu-le
efortul în cele douăzeci de curse pe distanţa de 2000 de metri fiecare. Pe apa
lacului Dorobanţ, de lângă Iaşi, în prezenţa unui public entuziast, România a
obţinut unsprezece titluri balcanice, Turcia patru, Bulgaria şi Grecia câte
două si Serbia unul. Au mai participat
la întreceri FYR Macedonia şi Cipru, ultima ca ţară invitată.
În
clasamentul pe puncte România s-a clasat pe locul I cu 89 de puncte, urmată de
Grecia – 66, Turcia – 57, Bulgaria – 44, Serbia – 38 şi FYR Macedonia – 3.
“Vreau să remarc creşterea calitativă a evoluţiei echipajelor oaspete, fapt care
a dus la echilibrarea competiţiei. Până acum reprezentanţii ţării noastre dominau categoric ierarhiile. Acest fapt a
determinat si un grad sporit de spectaculozitate a concursului, pe fondul înregistrării
unor rezultate apropiate de cele înregistrate la Campionatul
Mondial de juniori. Unele chiar superioare, cum ar fi la 8 plus 1 juniori mari,
proba în care România cu timpul înregistrat aici ar fi fost campioană mondială.
Rio de Janeiro fiind departe, am optat însă pentru mai multe probe mici de
dublu şi de patru pentru a obţine mai multe medalii cu aceleaşi cheltuieli”, ne-a
declarat Elisabeta Lipă, preşedintele Federaţiei de specialitate.
În
proba de dublu rame, Anca Filip şi Amalia Bereş au făcut o cursă foarte bună şi
au reuşit să câştige în faţa Greciei pe ultimii cinci sute de metri. Anca Filip
(legitimată la CSM-LPS Iaşi) şi Amalia Bereş (Liceul “Traian Lalescu” Orşova)
sunt originare din judeţul Iaşi.
“Am
vâslit cu ambiţie pentru a ne situa la nivelul rezultatului de la Campionatul
European, unde am obţinut medaliile de bronz”, ne-au declarat la unison cele
două canotoare.
În cursa de schif simplu – junioare mari, vicecampioana Europei Desislova Giorgieva, din Bulgaria, a câştigat detaşat, iar la 8 plus 1 juniori mari canotorii noştri (G.Catruna, M.Semciuc, A.Chioseaua, C.Hîrgău, C.Matincă, C.Pascari, M.Ianoş, C.Tudosă si L. Onea) au demonstrat că reprezintă o generatie cu potenţial ridicat.
În cursa de schif simplu – junioare mari, vicecampioana Europei Desislova Giorgieva, din Bulgaria, a câştigat detaşat, iar la 8 plus 1 juniori mari canotorii noştri (G.Catruna, M.Semciuc, A.Chioseaua, C.Hîrgău, C.Matincă, C.Pascari, M.Ianoş, C.Tudosă si L. Onea) au demonstrat că reprezintă o generatie cu potenţial ridicat.
La
dublu vâsle –junioare mari, vicecampioanele mondiale Elena Logofătu şi Nicoleta
Paşcanu au fost depăşite pe ultima sută de metri de echipajul Greciei, care au
câstigat locul întâi.
La
Iaşi, delegaţii Federaţiilor din cele şapte ţări au participat şi la Congresul
Asociaţiei Balcanice de canotaj, in cadrul căruia s-a hotărât ca ediţia de anul
viitor a Balacaniadei să aibă loc în Grecia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu