Raliul Iasului Cotnari 2015, evenimentul sportiv al anului in capitala Moldovei a avut un final de poveste. La finalul a trei zile de intreceri spectaculoase, cu o prezenta record pe probe, Simone Tempestini a castigat Raliul Iasului Cotnari si a devenit campion national absolut. Alaturi de Dorin Pulpea, pe un Ford Fiesta R5, echipajul Napoca Rally Academy a castigat toate cele 9 probe speciale ale etapei de la Iasi. La doar 21 de ani, Simone a devenit astfel cel mai tanar castigator din istoria Campionatului National de Raliuri. Precedentul record fusese stabilit in urma cu 4 sezoane, de Vali Porcisteanu care devenea campion national la 28 de ani si 9 luni. Intr-un sezon in care a aratat ca este clar cel mai bun pilot din campionatul romanesc la aceasta ora, Simone Tempestini a castigat 47 de probe speciale in 7 runde din Campionatul National de Raliuri Dunlop. Dupa Raliul Aradului, iata ca Simone a castigat toate probele si la Raliul Iasului Cotnari 2015. Fericirea familiei Tempestini a fost una maxima la Iasi, pentru ca pe locul secund in etapa moldava s-a clasat Marco, tatal lui Simone (copilot Anton Avram, pe Ford Fiesta R5). Podiumul de premiere de la Raliul Iasului Cotnari a fost completat de pilotul maghiar Gergo Szabo (copilot Karoly Borbely, pe un Mitubishi Lancer Evo IX0). Cu aceasta performata, Szabo urca pe locul secund in clasamentul general.
Pe
locul 4 la Raliul Iasului Cotnari 2015 s-a clasat Edwin Keleti (copilot
Csomortani Botond), in urma coechipierului sau de la BCR Leasing, dar lupta
dintre cei doi va fi transata in ultima etapa din Campionatul National, Szabo
avand doar 1.6 puncte avans.
La
clasa 3, Manu Mihalache incheie pe locul doi, in urma lui Keleti si reuseste
sa-l devanseze pe concitadinul sau, Dan Girtofan, cu doar 6 zecimi in clasamentul
general. Florin Crisan completeaza podiumul, in fata lui Horatiu Savu, care isi
pastreaza prima pozitie in clasamentul general, cu un avans de 16.4 puncte in
fata lui Mihalache, in timp ce Florin Tincescu abandoneaza tehnic, pe etapa de
legatura de dupa ultima proba.
Adrian
Raspopa, pe Citroen DS3, s-a impus la doua roti motrice, urmat de Vlad Cosma si
Mihai Manole, cel mai rapid pilot din clasamentul debutantilor. Romulus Preda a
fost cel mai rapid la clasa 11.
La
Cupa Dacia, s-a impus Adrian Dragan, in fata lui Norbert Maior si Bogdan
Talasman, in timp ce Vlad Cosma se impune in Cupa Suzuki, urmat de Alexandru
Ardelean si Horia Chirigut.
Echipajul
iesean de la care aveam cele mai mari asteptari, Dan Iamandi – Razvan Subtirelu
(Ford Fiesta R2) au abandonat aproape de finalul PS 8.
Imediat
dupa ultima proba speciala, toate masinile au defilat prin fata Primariei Iasi,
acolo unde a fost organizata festivitatea de premiere, la sosire, maestru de
ceremonii fiind Andrei Postolache. Au urcat pe podiumul de premiere Simone
Tempestini cu Dorin Pulpea, Marco Tempestini, cu Anton Avram si Gergo Szabo, cu
Karoly Borbely. Premiile au fost inmanate de Dan Codreanu, rally manager,
primarul Mihai Chirica, directorul de marketing al companiei Cotnari, Catalin
Grecu si de presedintele Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, Noris
Mageanu.
A
urmat apoi, o ceremonie grandioasa, in Atrium Palas, in care au fost premiati
invingatorii la toate clasele, atat individual, cat si pe echipe. Aceasta
festivitate a fost precedata de un concert superb, iar pe scena au urcat pe
rand mai multe personalitati ale Iasului ca primarul Mihai Chirica, Catalin
Grecu, director de marketing Cotnari, Marius Manolache, director Ford Iasi –
ATI Motors Holding, prof. Dr. Diana Cimpoesu, coordonatorul SMURD sau
subprefectul Bogdan Abalasi.
* Reacţii după Raliul Iaşului Cotnari 2015
- Dan Codreanu, manager Raliul Iasului Cotnari: ”Am trecut prin toata gama de trairi in aceasta perioada. Sunt foarte fericit ca am ajuns la final, iar feedback-ul pozitiv din partea pilotilor si a oficialilor federatiei ne indreptatesc sa speram ca vom fi si in acest an campioni printre organizatorii de raliuri din Campionatul National. Raliul Iasului Cotnari 2015 a insemnat mii de ore de munca, mii de ore de planificari, mii de ore de sters planificarile si de facut altele, o echipa fantastica, fara de care nu puteam face acest eveniment la aceste standarde, un partener fara de care nu se putea face asa ceva. Multumesc din suflet autoritatilor, Primariei Municipiului Iasi pentru sprijin si tuturor celor care au fost alaturi de noi”.
-
Catalin Grecu, director de marketing Cotnari: ”Anul trecut a fost premiera
pentru noi, anul acesta am continuat traditia si speram ca la anul va fi si mai
frumos ca anul acesta. Cred ca vom iesi din nou pe primul loc in topul
organizatorilor de raliuri din Romania si de ce nu, la anul sa fim iarasi in
top”
-
Mihai Chirica, primarul municipiului Iasi: ”Raliul Iasului Cotnari a fost o
reusita, pentru municipiul nostru. Vreau sa-i felicit pe cei care s-au ocupat
de organizare, pe domnul Dan Codreanu, cu echipa lui, pe cei din Federatia
Romana de Automobilism, si-i felicit pe piloti pentru spectacolul oferit.
Credem ca a fost una dintre cele mai reusite etape din Romania. Important este
ca toata lumea este sanatoasa, prin urmare putem si in acest an sa prognozam ca
vom deveni din nou campioni la organizare. A fost o etapa care a fost pe placul
iesenilor, peste 23.000 de de oameni fiind in strada, conform cifrelor
Jandarmeriei. Credem ca Raliul Iasului merita sa devina o traditie, cu
dezideratul de a ne inscrie in curand in randul competitiilor europene. Iasul
va fi ca o gazda primitoare de fiecare data pentru cei din lumea motorsportului
si nu numai”.
-
Noris Mageanu, presedinte FRAS: ”Raliul Iasului Cotnari 2015 este un mare plus
pentru motorsportul romanesc, prin tot ceea ce am vazut si am estimat pana
acum. Transpunerea muncii in aceste trei zile a adus roadele meritate. O echipa
de organizare extraordinara aici la Iasi, o organizare fara cusur, un public
frumos si o sustinere a autoritatilor, fara de care nu ar functiona lucrurile
cum trebuie. Toti cei implicati, impreuna cu Politia, Jandarmeria, Politia
Rutiera si-au facut treaba ireprosabil. Iata ca talentul lui Simone Tempestini,
munca lui si a coechipierilor, au creat un produs de care se bucura echipa lui
si de care se va bucura cred eu si motorsportul romanesc, pentru ca Simone este
gata sa faca fata si in competitiile internationale”
-
Simone Tempestini: ”Sunt foarte fericit pentru rezultatul obtinut aici, dar mai
ales ca am devenit campion national si matematic in anul 2015. Am tinut un ritm
bun de la inceput, nu am comis nicio greseala si nu am riscat nimic. A fost
foarte placut sa conduc aici la Iasi. Impreuna cu Dorin si cu echipa noastra si
cu partenerii, am muncit foarte mult. Felicitam organizatorii pentru cum au
pregatit aceasta cursa si multumim autoritatilor locale pentru sprijin”.
-
Marco Tempestini: ”Simone este mult mai rapid decat mine si nu de acum. Avem un
sentiment de indeplinire, pentru ca toata lumea a muncit pentru acest rezultat
si nu doar de acum, ci de cativa ani. Suntem foarte fericiti ca la 21 de ani
impliniti acum o luna, Simone a devenit campion national. Cred ca este nu doar
un record national ci si unul in Europa, pentru ca nu stiu cati piloti au
devenit campioni la doar 21 de ani. Bucuria este si mai mare, ca in acest
moment, important pentru cariera lui, am fost langa el pe podium. Masina a mers
ceas aici la Iasi si ne-am simtit foarte bine".
-
Gergo Szabo: ”Noi am devenit campioni nationali aici, la Iasi, in 2010 si ne
simtim aici ca acasa. Organizatori au facut tot ce au putut si le multumim si-i
felicitam pentru asta. Autoritatile merita toate felicitarile pentru ca a fost
o desfasurare de forte”.
Raliul
Iasului Cotnari a fost organizat de XS Motorsport (manager Dan Codreanu), in
parteneriat cu Compania Cotnari – Sponsor Principal, Primaria Municipiului
Iasi, Hotel International, Ford Iasi - ATI Motors Holding, cu sprijinul
Directiei Silvice Iasi, Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul
Judetean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, Serviciul de
Ambulanta, Consiliul Judetean, Prefectura Judetului Iasi.
Raliul
Iasului Cotnari este a saptea etapa a Campionatului National de Raliuri DUNLOP,
organizat sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu