sâmbătă, 19 septembrie 2015

Ceferistul ieşean Florin Opincă, record naţional pe arena de popice din Târgu Mureş


Florin Opincă
Sâmbătă, pe 19 septembrie, arena de popice din Târgu Mureş a găzduit partida dintre Electromureş din localitate şi CFR Olimpia ACB Iaşi, din cadrul etapei a II-a a Ligii I de seniori.
Atât în meciul "DUO juniori" (din deschidere), cât şi în partida seniorilor, ieşenii au dobândit victorii clare în faţa gazdelor mureşene, iar ceferistul Florin Opincă, cu un rezultat de 635 popice doborâte a reuşit un nou record oficial al arenei ROMGAZ, pe plan naţional.
Rezultatele au fost următoarele:
DUO JUNIORI:
- Electromureş Tg. Mureş - CFR Olimpia ACB Iaşi 0-4 la puncte de echipă (2,5 - 5,5 la puncte de set / manşe câştigate; 926 p.d. - 1047 p.d.)
Au evoluat echipele:
- Tg. Mureş: Lukacs Ors - 458 p.d. (1 manşă; 0 puncte), Szasz Attila - 468 p.d. (1,5; 0).
- Iaşi: Ştefan Lincu & Iulian Cucu jr - 524 p.d. (3; 1), Sebastian Biţă & Alexandru Şulic - 523 p.d. (2,5; 1).
SENIORI:
- Electromureş Tg. Mureş - CFR Olimpia ACB Iaşi 1-7 la puncte de echipă (6 - 18 la puncte de set / manşe câştigate; 3117 p.d. - 3441 p.d.)
Au evoluat următoarele formaţii:
- Tg. Mureş: Benke Zoltan - 517 p.d. (0; 0), Gyorgy Arpad - 513 p.d. (1,5; 0), Balogh Lorand - 532 p.d. (1; 0), Boer Laszlo - 525 p.d. (1; 0), Majos Ferenc - 564 p.d. (2,5; 1), Florea Şandor - 466 p.d. (0; 0).
- Iaşi: Gyula Veres - 610 p.d. (4; 1), Iulian Gabriel Cucu - 520 p.d. (2,5; 1), Ion Cercel - 567 p.d. (3; 1), Costică Ciurdea - 552 p.d. (3; 1), Ştefan Lincu (60 bile - 266 p.d.)
& Sebastian Biţă (60 bile - 291 p.d.) - 557 p.d. (1,5; 0), Florin Opincă - 635 p.d. (4; 1).
În ambele partide disputate a arbitrat Martina Emese (T. Mureş).
La finalul celor două jocuri, antrenorul echipei ieşene Remus Antimirescu ne-a declarat: "Am înregistrat rezultate bune în meciurile de astăzi, dar şi de ieri, când echipa noastră de tineret a câştigat primul turneu al sezonului, tot la Târgu Mureş. S-a văzut astfel buna pregătire efectuată în vară şi mai ales la nivelul juniorilor. Sper să mergem pe un drum ascendent şi să revenim după circa 3 ani la performanţele pe care le-am avut cu lotul vechi de jucători, din care ne-au plecat recent 4 titulari din 6. Sper să putem recompensa efortul băieţilor în urma rezultatelor bune pe care ne dorim să le facem în continuare !".
Tot în runda cu nr. 2 mai este programat astăzi meciul Inter Petrila-CFR Cluj, care se va încheia în jurul orei 16.00.
În etapa viitoare se vor disputa meciurile: CFR Olimpia ACB Iaşi - CFR Cluj (marele derby, pe 24 octombrie, va arbitra ieşeanul Gheorghe Zăgreanu) şi Electromureş Tg. Mureş - Inter Petrila (pe 25 octombrie, va arbitra Martina Emese).
Duminică, pe 20 septembrie 2015, sub arbitrajul lui Gheorghe Blasicz (din Mediaş, şeful Colegiului de Arbitri din cadrul FR Popice), arena ROMGAZ din Târgu Mureş va găzdui prima etapă din cadrul Cupei României de popice pentru veterani (seniori +50 ani), acolo unde va fi prezent în competiţie şi ieşeanul Sorin Cotlarciuc.

* Competiţii la nivel mondial de popice la Bucureşti
Să mai menţionăm că FIQ (Federaţia Internaţională de Popice, secţiunea clasică NBC) a programat în 2018, la Bucureşti, următoarele competiţii la nivel internaţional:
- 9-13 mai 2018: Cupa Mondială U 18 de popice (individual), la masculin şi feminin;
- 14-19 mai 2018: Campionatul Mondial de popice (U 23), la masculin şi feminin;
- 20-26 mai 2018: Campionatul Mondial de popice (individual), la seniori şi senioare.
În prezent, în Capitala României, la Bucureşti, nu există nici o arenă competitivă de popice, dar cu siguranţă că până în 2018 ea va exista!
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu