miercuri, 5 iulie 2017

La Clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă revin "Splendorile verii în culori şi versuri"!


Gabriela Cucinschi şi Silviu Teodorescu
Uniunea Artiştilor Plastici Iaşi, Asociaţia Literară "Păstorel" Iaşi şi Clubul CFR Iaşi invită publicul ieşean la o nouă manifestare culturală, care va avea loc miercuri, 12 iulie 2017, de la ora 18.00, în sala mare de spectacole a Clubului CFR Iaşi de la Râpa Galbenă.

În cadrul unui frumos spectacol artistico-muzical va avea loc vernisajul expoziţiei "Splendorile verii în culori şi versuri", unde vor expune pictorii Gabriela Cucinschi, Calistrat Robu, Dan Luca, Elena Chirica, Maria Frangopol, Ovidiu Cucinschi, Mioara Tereja, Octavia Viziteu, Paul Răzvan Robu, iar elevul Silviu Teodorescu (10 ani), din clasa a IV-a a Şcolii Gimnaziale "Ştefan Bârsănescu" Iaşi va prezenta o reuşită mini-expoziţie full-color de quilling.
Tot în cadrul manifestării vor avea loc şi două lansări de carte, autorii fiind preotul Vasile Ungureanu (Simfonii poetice) şi jurnalistul Dan Teodorescu, cu ultimul său volum editat "Regi şi Regine la Palat", dedicat "sportului minţii" (şahul) şi culturii ieşene.
Programul artistic va fi susţinut de actorul Emil Gnatenco, interpreţii de muzică populară Karla Ursu şi Andrei Nicăi şi tinerii pianişti Rebecca Diaz Hariga şi Andreea Romanescu. Un recital de epigrame vor susţine membrii Asociaţiei Literare "Păstorel" Iaşi (director: Mihai Batog-Bujeniţă).
Prezentarea expoziţiei va fi făcută de criticul de artă prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş, moderatorul evenimentului fiind Mihai Batog-Bujeniţă, iar organizator Gabriela Cucinschi.  
Expoziţia de la Clubul CFR Iaşi, de pe str. Râpa Galbenă nr. 12 va fi deschisă în perioada 12 iulie-6 august 2017, iar intrarea publicului vizitator va fi liberă. (REDACŢIA)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu