În perioada 22-28 iulie 2017, la arenele de tenis CFR Iaşi va avea loc ediţia a doua a Memorialului Florenţa Mihai, pentru categoriile de vârstă 10, 12, 14 şi 16 ani, la masculin şi feminin.
Doamna Tenisului Românesc, Florenţa Mihai, dublă finalistă la Roland Garros în 1977,
a trecut "în lumea umbrelor" la vârsta de 60 ani, în urma unei boli
necruţătoare, pe 14 octombrie 2015, de Sf. Parascheva. A fost o prietenă statornică
a Clubului Sportiv CFR Iaşi, iar multe turnee juvenile sau de seniori
organizate şi găzduite de arenele de tenis de la "Gara Mare", pe plan
naţional şi internaţional, au fost supervizate de bucureşteanca Florenţa Mihai,
un om de o rară modestie, un om care a pus mult suflet în tot ceea ce a făcut
şi un foarte bun profesionist în "sportul alb".
Turneul de la arenele CFR Iaşi, din Şoseaua Naţională nr. 7-9, organizat în memoria regretatei Florenţa Mihai, va fi de categoria I şi a II-a la 14 ani.
Arbitrul principal al turneului de tenis denumit "Memorialului Florenţa Mihai" va fi Cătălin Costaş, iar directorul de turneu antrenoarea Raluca Aghion, ambii din Iaşi.
Arenele de tenis CFR Iaşi numără patru terenuri pe zgură de cea mai bună calitate, iar jucătorii clasaţi pe podium vor primi premii sportive din partea organizatorilor.

Să menţionăm că, în
intervalul 24 iunie-2 iulie 2017, la Bucureşti a avut loc turneul ITF feminin
cu premii de 15.000 dolari, denumit "Florenţa Mihai Trophy", supervisorul
ITF fiind bucureşteanul Mihai Dumitrescu, care a fost prezent de multe ori şi
la arenele de tenis CFR Iaşi, în aceeaşi calitate.
Trofeele puse în joc au fost dobândite de Cristina Ene (România) / Alexandra Perper (Republica Moldova) - la dublu feminin şi de Cristina Dinu (România, venită din calificări) - în proba de simplu. În proba de dublu, ieşeanca Andreea Prisacariu, alături de ucrainianca Anastasiya Fedoryshyn a fost semifinalistă.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu