duminică, 2 iulie 2017

La Râmnicu Vâlcea, România va organiza Campionatul European de box pentru cadeţi


Vasile Cîtea - preşedintele FR Box

În perioada 17-26 iulie 2017, la Râmnicu Vâlcea va avea loc Campionatul European de box pentru cadeţi (13-14 ani). Competiţia este organizată de Federaţia Europeană de Box (EUBC – European Boxing Confederation) şi Federaţia Română de Box (preşedinte: Vasile Cîtea), cu sprijinul oficialităţilor locale şi a sponsorilor. Turneul va fi găzduit de Sala Sporturilor "Traian" din Râmnicu Vâlcea, acolo unde vor fi prezenţi aproximativ 300 de sportivi din 30 de ţări şi staff-urile lor, Vâlcea urmând a fi gazdă, cu prilejul acestui eveniment, unui număr total de peste 350 de persoane din ţară şi străinătate.
În cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Primăriei din Râmnicu Vâlcea, directorul executiv din cadrul EUBC, Alexandr Egorov, a transmis un salut din partea preşedintelui forului european Franco Falcinelli şi a subliniat că a rămas plăcut impresionat de condiţiile de care vor avea parte sportivii la această competiţie.
Referitor la "Europenele" de cadeţi de la Râmnicu Vâlcea, ieşeanul Vasile Cîtea ne-a declarat: "Iaşul va avea trei reprezentanţi la această competiţie, doi de la CSM Gladiatorul Iaşi-Com Val Valea Lupului şi unul de la ACS Scorpions Iaşi. Cu această generaţie pornim un nou proiect care sperăm să pună Iaşul pe harta naţională şi internaţională a boxului. Felicitări sportivilor, antrenorilor şi conducătorilor cluburilor care-i susţin! Vor fi peste 350 de delegaţi la această competiţie, care pentru cei mai mulţi sportivi va fi prima competiţie oficială din viaţa lor. Succes, carieră lungă şi cât mai multe medalii de aur în palmares le urez la toţi!".
La "Europenele" de box pentru cadeţi de la Râmnicu Vâlcea, ţările participante sunt Rusia, Ucraina, Belarus, Rep. Moldova, Georgia, Armenia, Lituania, Letonia, Estonia, Anglia, Irlanda, Scoaţia, Macedonia, Italia, Portugalia, România, Slovacia, Cehia, Turcia, Danemarca, Cipru, Muntenegru, Ungaria, Slovenia, Germania, Serbia, Israel, Croaţia, Spania, Bulgaria.  
Să mai menţionăm că, domnul Cătălin Udubaşa, membru în Biroul Federal al Federaţiei Române de Box, va suporta toate cheltuielile de cazare şi masă, pentru sportivii lotului naţional de cadeţi al României, care vor participa la Campionatul European de Box pentru cadeţi de la Râmnicu Vâlcea, aceştia urmând a fi cazaţi la Hotelul Parâng din Olăneşti, alături de celelalte delegaţii sportive venite de peste hotare.
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu