luni, 25 septembrie 2017

Austriaca Daniela Gumann şi gălăţeanul Sterian Vicol şi-au prezentat cărţile la Casa cu Absidă din Iaşi!




Daniela Gumann (ex-Vebert) s-a născut la Hurdugi, în judeţul Vaslui, în august 1970. A absolvit Liceul Teoretic "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi mai apoi Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice din cadrul Universităţii "Danubius" din Galaţi. Este şi absolventă, în cadrul Universităţii din Bucureşti, a Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială. Trăieşte de mai mulţi ani în Austria, la Salzburg, unde este căsătorită cu fostul ieşean Constantin Gumann şi are o fiică de 16 ani, Johanna. A lucrat în cadrul asistenţei sociale în Israel (7 ani) şi Germania (1 an), iar în Austria, împreună cu soţul patronează firma "D&C Gumann", care are ca activitate principală îngrijirea la domiciliu a persoanelor în vârstă şi bolnave. În februarie 2017, Daniela Gumann devină membră a Societăţii Scriitorilor "Costache Negri" din Galaţi-Brăila şi îi este recunoscută calitatea de scriitor.   
În această ultimă calitate, luni, 25 septembrie 2017, în organizarea Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Iaşi, în parteneriat cu Societatea Scriitorilor "Costache Negri" din Galaţi-Brăila, la Casa cu Absidă "Laurenţiu Ulici" din Iaşi, austriaca Daniela Gumann şi-a lansat două volume, unul de poezie - "Florile cireşului tânăr" şi celălalt de proză - "Îngrijitoarea". A susţinut-o în demersul său scriitorul gălăţean Sterian Vicol, care a prezentat şi el publicului cartea "Memoria lui Femios" şi revista "Porto-Franco" (nr. 250-253). 
În prezidiul manifestării au luat loc scriitorii Cassian Maria Spiridon (care a moderat evenimentul), Horia Zilieru, Liviu Apetroaie, Sterian Vicol şi autoarea Daniela Gumann. În sală s-au mai aflat Adi Cristi, Valentin Talpalaru, Magda Ursache, Rodica Rodean, Nicu Ochiană (Magicianul Nicolas), membrii Asociaţiei Literare Păstorel Iaşi (Mihai Batog-Bujeniţă, Mihai Haivas, Dan Teodorescu, Angela Pistol, Corina Matei-Gherman, Vasile Larco, Ştefana Cristina Marcu), actriţa Ina Paladi, dar şi fosta dirigintă a autoarei de pe vremea şcolii gimnaziale, prof. Maria Georgeta Popescu. Ultima menţionată a deschis întrunirea cu câteva cuvinte de suflet despre fosta sa elevă Daniela Vebert, devenită după căsătorie Daniela Gumann: "Am avut câteva vârfuri printre elevii din clasa mea, unul dintre aceste vârfuri fiind şi Daniela Vebert. Am simţit-o pe Daniela sigură pe ea şi din om de afaceri a devenit acum şi poetă şi scriitoare. Ea este în prezent un om format, iar toate scrierile sale sunt adresate şi dedicate oamenilor! Volumul Îngrijitoarea este tradus şi în limba germană!".
În luările la cuvânt care au urmat am consemnat următoarele:
- Sterian Vicol: "Versurile Danielei sunt frumoase, ca şi autoarea. Daniela a lucrat 7 ani în Israel, apoi la Primăria Galaţi şi după căsătoria cu Costi Gumann s-a stabilit definitiv în Austria, la Salzburg. Cărţile ei sunt aspecte din viaţa ei!".
- Liviu Apetroaie: "Daniela Gumann ne prezintă astăzi două cărţi, una de proză şi alta de poezie, la debut. Cartea de poezie este împărţită tematic şi este un lucru bun. Mai este şi o discuţie cu fiica ei, Johanna, aflată în plină adolescenţă".
- Horia Zilieru: "Poezia lui Daniela Gumann este continuă, deci neîntreruptă. Văd poezia noastră sub aura lui Mihai Eminescu. Mi-a plăcut <<Mireasa de la miezul nopţii>
>, iar Daniela caută un soţ, pe care l-a şi găsit! Tăcerea dragostei se petrece în umbra nopţii, iar noi încercăm să ne desprindem de banal. Mi-e foame şi sete de tine! Spiritul este bărbatul şi sufletul este femeia! Se spune: ce este poezie nu se poate explica niciodată. Daniela se află pe drumul poeziei, de la sentiment la expresivitate!".
În replică, Daniela Gumann a menţionat: "Vă mulţumesc pentru prezenţă. În spatele cărţilor mele se află de fapt o echipă, Cassian Maria Spiridon şi Sterian Vicol, care este părintele meu spiritual, editura Timpul. Eu nu am urmărit să ajung neapărat o scriitoare, pentru mine este o refulare ceea ce fac! Mă scol de multe ori noaptea şi scriu. Aşa m-am cunoscut şi cu soţul meu, cu unele versuri mai decoltate, dar pe ele nu le scot în public, sunt doar ale noastre. Sunt momente când scriu, aşa cum simt. Mai multă atracţie au avut poeziile sentimentale, dar eu am să scriu doar ceea ce simt. Sunt nouă pe acest drum!".  
Momentele artistice ale manifestării literare de la Iaşi au fost susţinute de actriţa Ina Paladi, care a recitat din poeziile Danielei Gumann. Scriitorii Sterian Vicol şi Daniela Gumann au acordat o sesiune de autografe la finalul evenimentului.
DAN TEODORESCU
   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu