joi, 7 septembrie 2017

Doi spanioli la echipa de futsal CSM Politehnica Iaşi!


TONI

În perioada 1-4 septembrie 2017, etapa a II-a din Liga I de futsal a adus doar două victorii echipelor gazdă, performerele fiind formaţiile din Deva şi Timişoara. Rezultatele complete au fost următoarele: Spicom Sfântu Gheorghe - CS United Galaţi 0-2, CITY'US Tg. Mureş - Dunărea 2005 Călăraşi 1-2,
CSM Politehnica Iaşi - Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 4-6,  Autobergamo Deva - Imperial Wet Miercurea Ciuc 5-0, Informatica Timişoara - Muncitorul Resita 7-0.       
După cele două runde în care CSM Poli Iaşi a trecut printr-o acută criză de efectiv, mai mulţi jucători fiind accidentaţi sau abandonând sportul de performanţă în detrimentul unui "jobb" mai bine plătit, ierarhia la zi în Liga I arată astfel:
1. Autobergamo Deva            2          2          0          0          17-1                6
2. FK Odorheiu Secuiesc       2          2          0          0          19-7                6
3. Informatica Timişoara        2          2          0          0          11-2                6
4. CS United Galaţi               2          2          0          0          5-0                  6
5. Imperial Wet M. Ciuc        2          1          0          1          9-6                  3
6. Dunărea Călăraşi               2          1          0          1          4-5                  3
7. City'us Tg. Mureş             2          0          0          2          1-5                  0
8. Spicom Sf. Gheorghe        2          0          0          2          1-11                0
9. CSM Politehnica Iaşi         2          0          0          2          5-18                0
10. Muncitorul Reşiţa            2          0          0          2          3-20                0
Etapa a III-a a sezonului programează meciurile:
- Sâmbătă, 16 septembrie: Imperial Wet M. Ciuc - CSM Politehnica Iaşi (ora 16:00) şi Dunărea 2005 Călăraşi - Spicom Sfântu Gheorghe (ora 18:00).
- Duminică, 17 septembrie: Muncitorul Reşiţa - CITY'US Tg. Mureş (ora 18:00).
- Luni, 18 septembrie: CS United Galaţi - Autobergamo Deva (ora 18:00) şi Futsal Klub Odorheiu Secuiesc - Informatica Timişoara (ora 20:00).
Pentru meciul de la Miercurea Ciuc, formaţia ieşeană va avea două noutăţi în lotul de jucători, joi, 7 septembrie 2017, sosind la echipa din Dealul Copoului tinerii spanioli Joel Rios Oliva "Joel" şi Jodas Vives Antoni "Toni", ultimul evoluând la formaţia condusă de antrenorul Nelu Stancea şi în sezoanele anterioare. "Mă bucură faptul că am început să creştem calitatea echipei, prin venirea celor doi jucători spanioli. Pregătim cu grijă meciul cu nou promovata Imperial Wet Miercurea Ciuc, acolo unde sperăm că vom face o partidă bună şi vom obţine un rezultat pozitiv. Am suferit mult în primele două runde datorită unui lot redus numeric, de exemplu, la Deva, în prima rundă, am avut doar cinci jucători valizi!", ne-a declarat antrenorul principal al echipei ieşene, Nelu Stancea.
Să mai menţionăm că, în play-off-ul Campionatului European de futsal, cu turneul final în 2018, în Slovenia, la Deva, pe 12 septembrie, de la ora 18:00, va avea loc meciul România - Georgia, cu returul programat pe 26 septembrie 2017, la Tbilisi. Câştigătoarea acestei duble va promova la turneul final european de anul viitor, de la Ljubljana.
Pentru cele două partide contra Georgiei, selecționerul Robert Lupu, care va fi prezent și în teren, a convocat, următorii jucători:
- Portari: Vlad Iancu (Informatica Timișoara), Petrișor Toniță (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc).
- Jucători de teren: Robert Lupu, Sávio Valadares, Felipe Oliveira (toți trei de la Informatica Timişoara), László Szőcs (FK Odorheiu Secuiesc), Dumitru Mimi Stoica, Alpar Csoma, Adrian Pânzaru, Florin Ignat, Florin-Robert Matei, Cristian-Marius Matei, Paulo Ferreira (toți de la Autobergamo Deva), Emil Andrei Răducu (Luxol St Andrews - Malta).
DAN TEODORESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu