În zilele de 9 şi 10 septembrie 2017, arena de popice Electromureș Romgaz din
Târgu Mureș a găzduit Competiția Națională rezervată copiilor, pe două paliere de
vârsta: Under 12 ani şi Under 14 ani.
După cum ne-a declarat doamna Matilda Antal, vicepreşedintele CS Electromureş
Tg. Mureş şi membru în Prezidiul Federal al FR Popice, "competiția
inițiată și finanțată de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Federația
Română de Popice, a avut ca scop valorificarea aptitudinilor individuale
într-un sistem organizat de competiție al juniorilor mici, care să asigure
formarea de noi performeri".
Competiţia de la Tg. Mureş a reunit la start 52 de sportivi (fete și băieți), echipa CFR Olimpia ACB Iaşi, antrenată de Costică Ciurdea, fiind prezentă la start cu trei tineri popicari, Andrei Seliman, Ioan Iulian Bejan şi Ştefan Costăchescu. Cei trei ieşeni au concurat în proba individual clasic, la U 14, iar Andrei Seliman, cu o performanţă de 507 popice doborâte a cucerit medalia de bronz. În afara podiumului s-au clasat ceilalţi doi ieşeni, Ioan Iulian Bejan - cu 412 p.d. şi Ştefan Costăchescu - cu 325 p.d.
În întrecerea masculină, podiumurile de premiere au fost următoarele:
- U 14 (120 de bile la plin și izolat, cu 14 concurenţi):

1.
Marian Flavius Andrei (Siderurgica Hunedoara) - 530 p.d;
2. Gyarmati-Pintea Răzvan (CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii) - 513 p.d;

3.
Seliman Andrei (CFR Olimpia ACB Iași) - 507 p.d.
- U 12 (100 de bile la plin, cu 6 concurenţi la start):

Fazakas Robert (Electromureș Tg.Mureș) - 530 p.d;
2. Ferencz Botond (Electromureș Tg.Mureș) - 493 p.d;

Szöcs Tamas (Electromureș Tg.Mureș) - 486 p.d.
În
întrecerea feminină, podiumurile de premiere s-au prezentat astfel:
- U 14 (120 de bile la plin și izolat, cu 29 concurente):
1. Mihai Letiția Ștefania (Conpet Petrolul Ploiești) - 495 p.d;

2.
Balosin Ana (Siderurgica Hunedoara) - 489 p.d;
3. Marin Daria Ștefania (Conpet Petrolul Ploiești) - 474 p.d.

-
U 12 (100 bile la plin, cu 3 concurente):
1. Bordi Andreea (CFR Cluj-CSM Câmpia Turzii) - 488 p.d;
2. Stana Diana Maria (Electromureș Romgaz Tg. Mureș) - 435 p.d;
3. Kadar Nora (Electromureș Romgaz Tg.Mureș) - 426 p.d.
După cum ne-a mai declarat doamna Matilda Antal, "din gruparea de popice din Târgu Mureș au fost prezenți 17 sportivi, 10 fete și 7 băieți, toți aflați la debut de carieră. După două zile de concurs pe primele locuri s-au clasat și micii sportivi de la CS Electromureș, antrenați de Orosz Istvan și Seres Jozsef, care au cucerit 5 medalii, dintre care 1 de aur, 2 de argint și 2 de bronz".

Trofeele
și medaliile sportivilor de pe podium au fost decernate de reprezentanții
Federației Române de Popice, Constantin Ioan Stamatescu (secretar general) şi
Iulian Nistor (instructor sportiv), iar din partea gazdelor de Matilda Antal, principalul
organizator pe plan local.
Conform
unui adrese primite astăzi de la FR Popice, suntem informaţi că în zilele de 14
şi 15 octombrie 2017, tot la Târgu Mureş se va disputa Finala Campionatului
Naţional de popice la Individual Clasic, Sprint, Tandem şi Tandem Mixt, la
categoria de vârsta U 23 (tineret - la feminin şi masculin).
Înscrierile
la aceste finale naţionale se pot face până pe 15 septembrie 2017. Pot participa
doar sportivii de la "Under 23 ani", născuţi de la 01.07.1994 până la
30.05.2002. Pentru aceste finale de tineret de la Tg. Mureş, taxele de
participare sunt ANULATE, după cum ne-a comunicat secretarul general al FR
Popice, Constantin Ioan Stamatescu.
DAN TEODORESCU
DAN TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu