Sâmbătă, pe 9 septembrie 2017, alături de soţia Mariana şi nepotul Silviu am ajuns din nou la Chişinău, de data aceasta cu ajutorul firmei de turism "Prisma Tour" din Iaşi. Conducătorul auto Cătălin şi tânărul agent de turism Andrei Brînză, absolvent al Facultăţii de Management Turistic din Braşov, ne-au condus paşii spre capitala Republicii Moldova, la bordul unui frumos autocar vechi de 10 ani, dar foarte bine întreţinut! Din păcate, din efectivul de 39 de excursionişti nu au trecut Prutul decât 37, deoarece o doamnă nu s-a mai prezentat la autocarul care a plecat la ora 7.00 dimineaţa de la Billa-Gară din Iaşi, actualul Market Carrefour şi nici nu a răspuns la telefon, iar un domn trecut de prima tinereţe a vrut să treacă graniţa cu un buletin de identitate de tip vechi şi nu cu o carte de identitate şi a rămas astfel singur-singurel la vama de la Albiţa, la numai 2 km de Republica Moldova, să facă "autostopul" la întoarcere, după ce membrii familiei care îl însoţeau au declarat că ştiau că nu se poate să se treacă graniţa decât cu o carte de identitate de tip nou, dar nu l-au anunţat de acest lucru, din neglijenţă. "Nu am avut declickul necesar la momentul oportun" a spus o tânără doamnă, care părea să-i fie fiică sau chiar nepoată!
"Cu
acest buletin vechi am votat şi la alegeri, de ce nu este valabil şi acum?",
a spus domnul în cauză, care se pare că avea strânse legături cu localitatea
ieşeană Osoi. În replică, vameşul de la Albiţa, foarte amabil de altfel, a spus
că nu se poate trece graniţa decât cu o carte de identitate că aşa e legea şi
chiar dacă se putea în România nu se putea cu siguranţă în partea cealaltă, la
Leuşeni, în Republica Moldova!
După
ce toate formalităţile vamale au fost încheiate, chiar mai repede decât de
aşteptam, am trecut Prutul spre vama Leuşeni şi după controlul de rutină de la
"moldoveni" am făcut şi prima oprire în drumul spre Chişinău. Bineînţeles
că prima oprire a fost făcută la o benzinărie, unde s-a stat într-adevăr la o
coadă imensă, acolo unde nici regele nu poate fi deranjat, dar mai ales
reginele şi la noi în autocar erau multe "regine" şi doar o singură
cabină!
Pe
o şosea Leuşeni - Chişinău, mult mai performantă decât Iaşi - Albiţa, am ajuns
şi la destinaţie, unde ne-au aşteptat două persoane extrem de amabile, nimeni
altele decât "ghidele" sau "ghidesele" (luaţi-o cum vreţi!)
din capitala Republicii Moldova. Cele două prinţese moldovence, extrem de bine
pregătite din punct de vedere profesional, au fost tot timpul alături de grupul
de ieşeni, care a intrat cu autocarul în Chişinău pe Calea Ieşilor, deci iată
cum Iaşul nostru drag şi scump ne-a purtat paşii şi peste "Podul de
Flori" dintre România şi Republica Moldova!
Doamnele Laurenţia Zaharia, în prima şi a doua... repriză (adică înainte şi după masa de prânz luată în locaţia "La Plăcinte") şi Irina Miloş Ciurea (în... prelungiri, adică după ora 18.30, în complexul turistic de nota 10 plus, "Voia Boierilor") au fost mai românce decât mulţi români din România şi ne-au tratat mereu ca pe nişte oaspeţi de seamă, ceea ce ne-a făcut să ne simţit foarte bine alături de surorile noastre din stânga Prutului, mânca-le-ar tata de frumoase fete ce sunt! Şi bine crescute, din toate punctele de vedere!

Obiectivele
turistice vizitate în Chişinău, la pas sau văzute de pe geamul autocarului, au
fost multe şi importante, iar istoria capitalei Republicii Moldova, aşezare
atestată încă din 1436,
a fost parcursă de la A la Z. Am avut ce învăţa la acest capitol şi mai ales ce vedea la timpul prezent, unde limba română şi cea rusă se aude la tot pasul, fără nici un conflict interetnic între oamenii de rând, cu familii mixte făurite de-a lungul timpului. "Eu trăiesc din ceea ce muncesc, adică sunt ghid turistic la Chişinău. Vorbesc trei limbi, româna, rusa şi engleza şi mă descurc bine din aprilie până la finele anului,

Mâine,
trebuie să-i însoţesc, de exemplu, pe doi olandezi, care vor să viziteze Transnistria.
Vor să vadă tot ce ţine de fostul URSS. Totuşi, pe timp de iarnă avem mai
puţini turişti. Salariul mediu la noi este de 240 euro, adică circa 5.000 lei
moldoveneşti, dar cu aceşti bani nu te descurci în viaţă. De aceea lumea pleacă
în alte ţări la muncă şi din păcate ne pleacă specialiştii, oamenii cei mai
bine pregătiţi profesional în domeniul lor de activitate!", ne-a mai spus
Laurenţia Zaharia, dar acest aspect îl întâlnim nu numai în Republica Moldova!
* Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Arcul de Triumf, două simboluri importante ale Chişinăului
* Statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Arcul de Triumf, două simboluri importante ale Chişinăului
Cu
Laurenţia Zaharia pe post de ghid şi cu Andrei Brânză pe post de "închizător
de pluton", am vizitat cele mai importante obiective turistice din
Chişinău. Pe unele le-am călcat cu piciorul, pe altele le-am văzut doar de pe
geamul autocarului din lipsă de timp şi chiar din lipsa unui loc de parcare şi
am făcut o singură coadă ca pe vremea lui "Nea Nicu" al nostru,
bineînţeles la magazinul fabricii de dulciuri "Bucuria", acolo unde
fiecare dintre excursionişti şi-a umplut sacoşele cu bomboane, napolitane şi
ciocolată, pentru copii şi nepoţi, dar nici noi nu am abandonat
"degustările" cele dulci!
Să
mai spunem că obiectivele turistice incluse în programul excursie organizate
impecabil de "Prisma Tour" Iaşi, cu sprijinul moldovenilor, au fost
următoarele:
-
Biserica Acoperământul Maicii Domnului (Mazarachi);
-
Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena;
-
Circul Obeliscul voluntarilor bulgari;
-
Cinematograful Emil Loteanu;
-
Teatrul Național de Operă și Balet Maria Bieșu;
-
Parlamentul Republicii Moldova;
-
Președinția Republicii Moldova;
-
Biserica Schimbarea la Faţă a Mântuitorului;
-
Muzeul Național de Arte Plastice (casa lui Hertza);
-
Blocul principal al Universității Tehnice din Moldova;
-
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemițanu";
-
Clădirea Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală;
-
Castelul de apă cu foişor de foc;
-
Parcul Valea Morilor - Complexul Memorial Eternitate;
-
Gara feroviară;
-
Monumentul Trenul durerii;
-
Academia de Științe a Republicii Moldova;
-
Teatrul Naţional de Dramă "Mihai Eminescu";
-
Sala cu Orgă;
-
Primăria Municipiului Chișinău;
-
Piața Marei Adunări Naționale – inima capitalei (aici era în derulare un
Festival al culorii, adică toată lumea era stropită cu praf colorat şi unde
adolescenţii se simţeau ca la ei acasă!!!);
-
Arcul de Triumf;
-
Grădina publică Stefan cel Mare şi Sfânt;
-
Monumentul lui Ștefan cel Mare;
-
Aleea Clasicilor;
-
Monumentul lui Alexandru Pușkin;
-
Muzeul Național de Arte Plastice al Republicii Moldova;
-
Clădirea fostului seminar teologic (bibliotecii naționale);
-
Muzeul Național de Istorie și Arheologie al Moldovei;
-
Biserica Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla
-
Palatul Național Nicolae Sulac;
-
Magazin de prezentare al FABRICII “BUCURIA”;
-
Catedrala Nașterea Domnului (unde au fost depuse moastele şi icoana Sf. Ierarh
Nicolae).
A
fost un traseu bogat şi plin de obiective turistice frumoase, dar din păcate
oboseala şi-a spus cuvântul la un moment dat, la multe persoane. Am rămas
totuşi cu multe amintiri frumoase, cele care voi dăinui peste ani, mai ales că
ospitalitatea moldovenilor a fost desăvârşită!
*
Refacerea de la "Voia Boierilor"
Surpriza
excursie a venit mai spre seară, după ora 18.30, atunci când autocarul nostru a
părăsit Chişinăul, dar s-a oprit din nou la circa 23 km de capitala Republicii
Moldova, în drumul spre România, acolo unde am fost aşteptaţi de ghidul Irina
Milos Ciurea, de la Agenţia "Travel Point Moldova", partenerul din
stânga Prutului a firmei Prisma Tour Iaşi.
Am fost conduşi apoi la complexul turistic "Voia Boierilor", la răscrucea Suruceni - Nimoreni, care oferă ospeţilor un superb restaurant, terasă, grătar, saună, cramă, cabană cu 180 locuri şi multe altete! Pentru "refacere" am fost întâmpinaţi cu plăcinte moldoveneşti de cea mai bună calitate, vin şi ceai, dar şi apă plată, totul la discreţie. "Boierul suprem", adică domnul manager general Stanislav Belenco, care vorbea foarte bine româneşte, ne-a urat bun venit şi ne-a explicat că doreşte să dezvolte locaţia sa şi să aibă cât mai mulţi oaspeţi. "Din 1997 şi până acum ne-au trecut pragul mulţi oaspeţi din ţară şi străinătate. Ne-au vizitat grupuri de excursionişti din România, Italia, Slovenia, Israel, Grecia, Norvegia etc. Vrem să facem aici un loc în care oamenii să se simtă bine, ca la ei acasă!", ne-a mai spus domnul Stanislav Belenco, care ne-a condus apoi prin toate locurile frumoase din reşedinţa pe care o păstoreşte, inclusiv într-o cameră în care pe un perete întreg se aflau tablourile cu membrii familiei sale, de la stră-străbunici şi bunici până astăzi, cu unele persoane care au trăit în secolul al XIX-a. Este un fapt demn de luat în seamă ceea ce face domnul Stanislav Belenco la el acasă, mai ales că nu şi-a uitat nicicând strămoşii!
* După 17 ore de excursie...

chiu cu vai ne-am dat plecaţi de la "Voia Boierilor", unde am promis
că vom reveni! Am pornit spre casă şi am trecut vamele Leuşeni şi Albiţa fără
mari probleme, după ce am văzut şi imensa coadă de tiruri de la vama Leuşeni,
noroc că autocarele cu excursionişti au culoar separat de control. Bineînţeles
că, între cele două vămi ne-am cheltuiţi toţi banii care ne-au mai rămas prin
buzunare la "Duty Free", acolo unde puteai plăti în lei moldoveneşti,
în lei româneşti şi în euro. Un produs putea fi achitat în toate cele trei
monede, în funcţie de câţi bani aveai în stoc. De exemplu, preţul pentru o
cutie de bomboane putea fi achitat o parte în lei moldoveneşti, o altă parte în
lei româneşti şi în final bonul de casă se închidea cu modena europeană euro.
În final, drumul spre casă l-am parcurs alături de Doru Octavian Dumitru, care ne-a delectat pe video de la autocar cu poantele sale superbe! Şi am ajuns în sfârşit la Iaşi, la Billa-Gară, actualul Market-Carrefour, la ora 24.00 noaptea. Până am coborât din autocar şi ne-am adunat bagajele am trecut în ziua de duminică, 10 septembrie 2017. Deci, am plecat la Chişinău ieri şi am revenit la Iaşi azi... Dar a meritat, după 17 ore de excursie la românii din stânga Prutului!

DAN
TEODORESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu