joi, 28 septembrie 2017

Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” s-a deschis la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi



La Iaşi, Simpozionul Internaţional „Monumentul – Tradiţie şi Viitor” a ajuns anul acesta la a XIX-a ediție. Manifestarea este găzduită de Muzeul Unirii din Iași, acolo unde gazda Aurica Ichim este un "factotum", ca de fiecare dată, pe latura organizatorică.

Simpozionul reuneşte specialişti de prestigiu din cadrul Ministerului Culturii, Academiei Române, a Institutului Național al Patrimoniului, Uniunii Naționale a Restauratorilor Monumentelor Istorice, personalități din institute de cercetare și universități din țară și străinătate, care au preocupări constante în domeniile cercetării, conservării şi restaurării monumentelor istorice.
În 2017, temele vor fi următoarele: Viața monumentelor (ctitorii, moșteniri, înstrăinări, degradări, restaurări), Primul Război Mondial – Memoria Monumentelor, Tehnici şi  tehnologii  de  restaurare.
Programat în perioada 28 septembrie-1 octombrie 2017, Simpozionul Internațional MONUMENTUL -  TRADIȚIE ȘI VIITOR, cu oaspeţi din toată ţara, dar şi din Republica Moldova, Ucraina şi Franţa, este organizatat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași - Muzeul Unirii, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași,
Direcția Județeană pentru Cultură Iași, Institutul Național al Patrimoniului Bucureşti, Uniunea Naţională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Institutul Patrimoniului Cultural - Chişinău, Garnizoana Iași, Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” Cernăuţi.
În dimineaţa zilei de joi, 28 septembrie 2017, sala mare de spectacole a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" Iaşi a găzduit deschiderea oficială a simpozionului, moderatorul evenimentului fiind Aurica Ichim, coordonatorul Muzeului Unirii.
În deschiderea evenimentului, doamna Aurica Ichim (coordonatorul proiectului) ne spune: "Ediţia din 2017 este dedicată împlinirii unui secol de când oraşul Iaşi şi-a deschis cu generozitate porţile pentru a-i primi pe românii de pretutindeni, refugiaţi de război. Numeroase clădiri-monument al Iaşilor au adăpostit atunci cele mai importante instituţii şi personalităţi ale României, devenind însemnate locuri de memorie. Iaşul era atunci capitala ţării, iar populaţia Iaşilor s-a triplat. Dorim să aducem un omagiu celor care atunci s-au jertfit pentru ţară! Trebuie să salvăm acum monumentele, oricare ar fi ele.Tuturor vă mulţumesc că sunteţi aici!".
După intonarea Imnului Naţional al României de către corul Garnizoanei Iaşi, Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a dat apoi binecuvântarea, rostind: "Zidurile nu au viaţă, dar vorbesc despre viaţă. Zidurile monumentelor istorice vorbesc despre istoria noastră. Simpozionul Monumentul - tradiţie şi viitor este dedicat anului 1917. Cu 100 de ani în urmă, în această sală de teatru găsim Parlamentul, unde se discuta despre împropietărirea ţăranilor şi votul universal. La Muzeul Unirii îl găsim pe regele Ferdinand I al României. Simpozionul este consacrat anului 1917 şi Marii Uniri. Multe monumente istorice sunt astăzi restaurate, slavă ţie Doamne. Fără ele rămânem neant în istorie!".
Au transmis apoi salutul instituţiilor pe care le reprezintă Maricel Popa (preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi), Gabriel Harabagiu (viceprimarul municipiului Iaşi), Gheorghe Popa (secretar de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu un discurs de adevărat fost actor al scenelor din Bacău, Brăila şi Botoşani), Alexandru Zănoagă (consilier şi delegat al Prefectului Judeţului Iaşi), Lăcrămioara Stratulat (managerul Complexului Muzeal Naţional Moldova Iaşi), Virgil Băbâi (directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Iaşi), Daniel Sabău (preşedintele Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice), Cătălin Turliuc (Filiala Iaşi a Academiei Române - Institutul de Istorie "A. D. Xenopol"), Liliana Condraticova (Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova - din Chişinău), Vasile Tărâţeanu (Centrul Cultural Român "Eudoxiu Hurmuzachi" din Cernăuţi - Ucraina), ultimul menţionând: "Sunt 500.000 de români în Ucraina. Suntem în doliu la Cernăuţi privind limba română, care se află acum în primejdie. Este o primejdie pe care nu ştim cum o vom depăşi. Vom pierde 62 de şcoli cu predare în limba română şi doar Curtea Constituţională de la Kiev şi cea Internaţională ne mai pot salva. Vor fi clase ucrainiene, cu elevi români! Apelăm şi la instituţiile statului român pentru ca Ucraina să retragă acea lege rea, chiar dacă preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promulgat deja Legea care restricționează predarea în limba română în şcoală!".
Alături de Alexandru Marian (directorul firmei Construcţii Unu, acum şi pe post de translator), francezul Jean Marie Lanfrie a transmis salutul restauratorilor europeni de monumente istorice.
Au primit apoi diplome de excelenţă din partea Primăriei Municipiului Iaşi, înmânate de doamna Aurica Ichim, oamenii care s-au evidenţiat de-a lungul timpului în domeniul monumentelor şi istoriei, profesori şi academicieni, precum Jean Marie Lanfrie, Ştefan Mănciulescu (arhitect în cadrul Ministerului Culturii din Franţa), Ioan Caproşu, Ştefan Gorovei, Voica Maria Puşcaşu, Tereza Sinigalia, Vasile Tărâţeanu, Vasile Dascălu, Gheorghe Postică (viceministru al culturii din Republica Moldova), Victor Spinei.
Au urmat apoi comunicările în plen, susţinute de Ioan Opriș - cu tema "Monumentele astăzi" (aplaudat de asistenţa din sală) şi Bogdan Maleon - cu ocazia lansării volumului "Monumentul - XVIII".
În foaierul teatrului ieşean a avut loc Vernisajul   expoziției "SOS - patrimoniul cultural arhitectural național”, prezentat de dr. arh. Daniel Sabău.
Actorul Emil Coşeru a interpretat câteva personaje istorice, din urmă cu 100 ani.
De menţionat că primarul Mihai Chirica nu a putut fi prezent la deschiderea simpozionului, deoarece la acea oră, la Palatul Roznovanu, domnia sa avea discuţii oficiale cu Excelenţa Sa Michele Ramis, ambasadorul Franţei în România.  
Joi după-amiază şi vineri, lucrările simpozionului continuă la Muzeul Unirii de pe strada Alexandru Lăpuşneanu, cu lansări de carte, vernisaje expoziţionale şi prezentări de comunicări ştiinţifice.
Vor urma vizite la monumentele istorice din Iaşi, la Mănăstirile Bârnova, Frumoasa și Cetățuia.
Sâmbătă şi duminică, participanţii au fost invitaţi într-o excursie de studii şi documentare pe traseul Iaşi - Biserica Rotondă, Lețcani - Palatul "Al. I. Cuza" Ruginoasa - Palatul Cantacuzino, Pașcani - Mănăstirea Probota - Biserica "Cuvioasa Paraschiva", Dolheştii Mari - Mănăstirea Râșca - Mănăstirea Slatina - Biserica "Intrarea   în   Biserică", sat Buhalnița, com. Hangu - Biserica de lemn "Sf. Dumitru" - Bicazul Ardelean - Lacul Roșu, respectiv Lacul Roșu - Mănăstirea Bistrița - Mănăstirea Bisericani - Mănăstirea
Pângărați - Biserica "Schimbarea la față", com. Văleni - Piatra Neamț - Hanul de la Șerbești - Biserica "Sf. Gheorghe" și conacul Cantacuzino, com. Ștefan cel Mare - Mănăstirea și Monumentul Eroilor de la Războieni - Conacul Ștefan Catargiu din Tupilați - Casa Memorială "Vasile Alecsandri" Mircești - Castelul de la Miclăuşeni - Iaşi.
DAN TEODORESCU (Sursa: http://monumentul.ro/wp-content/uploads/2017/09/program2017.pdf)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu